Hotararea CEDO in Cauza Dimitrie Dan Popescu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Hotarare
din 14/12/2006
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 566 din 17/08/2007

in Cauza Dimitrie Dan Popescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 21.397/02)

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA A III-A

HOTARAREA
din 14 decembrie 2006
in Cauza Dimitrie Dan Popescu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 21.397/02)
Strasbourg

In Cauza Dimitrie Dan Popescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, J. Hedigan, C. Birsan, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 23 noiembrie 2006,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 21.397/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Dimitrie Dan Popescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 22 mai 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul, caruia i-a fost acordata asistenta judiciara, este reprezentat de doamna D.-O. Calinescu, avocata in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat prin agentul sau, doamna B. Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 23 noiembrie 2005, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 alin. 3 din Conventie, aceasta a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
4. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise pe fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din Regulament).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei


5. Reclamantul s-a nascut in anul 1934 si locuieste in Bucuresti.
6. In 1925, G.D., bunicul reclamantului, a construit o casa situata in Str. Dezrobirii nr. 44, in Eforie Sud. In 1950, invocand Decretul de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia casei respective, precum si a terenului aferent de 600 m2.
7. Prin Contractul din 5 noiembrie 1997, incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995, societatea U, administratoare a bunurilor imobiliare de stat, a vandut bunul imobil in discutie lui D.A. si D.E., care il ocupau in calitate de chiriasi.
8. La data de 24 martie 1998, reclamantul a sesizat Judecatoria Constanta cu o actiune in revendicare imobiliara indreptata impotriva Primariei Eforie Sud. El a pretins ca, in temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile ce apartineau anumitor categorii sociale erau exceptate de la nationalizare si ca bunicul sau facea parte din acestea.
9. Prin Incheierea de sedinta din 20 iunie 1999, Judecatoria Constanta si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Judetean Constanta. In fata acestei instante, reclamantul si-a extins actiunea in justitie pentru a obtine si anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat cu chiriasii.
10. La data de 2 februarie 2000, instanta, statuand ca statul intrase in posesia bunului fara "titlu valabil" si ca nationalizarea fusese ilegala, a dispus ca statul sa-l restituie reclamantului. Prin aceeasi sentinta, instanta a validat contractul de vanzare-cumparare, considerand ca societatea ce administra bunurile imobiliare de stat avea "puterea legala" de a vinde bunul in litigiu si ca, prin urmare, vanzarea fusese legala.
11. In apelul reclamantului, prin Hotararea din 8 decembrie 2000, Curtea de Apel Constanta a confirmat aceasta sentinta cu urmatoarea motivare:
"(...) In ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare, instanta de fond s-a preocupat respingandu-l ca nefondat, intrucat nu s-a facut dovada relei-credinte a cumparatorului si nici frauda la lege, asa cum a sustinut reclamantul."
12. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei decizii, sustinand ca, la momentul incheierii contractului, partile au fost de rea-credinta.
13. La data de 30 noiembrie 2001, Curtea Suprema de Justitie a confirmat hotararea Curtii de Apel Constanta, reluand aceeasi motivare ca cea a instantelor inferioare.
14. Conform unei adrese a Primariei Constanta, trimisa la data de 8 februarie 2006 Ministerului Afacerilor Externe, la o data neprecizata, reclamantul ar fi depus o cerere de despagubire in baza Legii nr. 10/2001. Din aceeasi adresa rezulta ca cererii sale nu i s-a dat curs favorabil.

II. Dreptul si practica interne pertinente

15. Prevederile legale si jurisprudenta interna pertinente sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC] nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) si Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006).

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1

16. Reclamantul pretinde ca vanzarea bunului unor terti, validata de Curtea Suprema de Justitie la data de 30 noiembrie 2001, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

17. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, ea observa ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

18. Guvernul evoca dificultatile pe care le ridica problema caselor nationalizate la vremea respectiva, avand in vedere contextul politic si juridic al societatii romanesti. El insista asupra preocuparii legiuitorului de a pastra un just echilibru intre interesele fostilor proprietari si cele ale chiriasilor. In opinia Guvernului, Curtea trebuie sa ia in considerare situatia economica dificila in care se afla statul in momentul despagubirii pentru pierderea proprietatii fostilor proprietari ai caselor nationalizate.
19. Guvernul rezuma obiectivele Legii nr. 10/2001, care a fost prima lege ce a reglementat in mod global problema imobilelor nationalizate, tinzand spre echilibrul dintre cerintele reparatiei si ale sigurantei raporturilor juridice, si, in fine, pe cele ale Legii nr. 247/2005, care a modificat si completat Legea nr. 10/2001, punand la punct cadrul institutional si financiar pentru o aplicare mai eficienta a acestei legi. El reaminteste ca reclamantul ar fi depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001.
20. Guvernul considera ca autoritatile nationale beneficiaza de o mare putere discretionara, nu numai in ceea ce priveste alegerea masurilor pentru garantarea respectarii drepturilor patrimoniale sau pentru reglementarea in materia dreptului proprietatii, dar si pentru a-si rezerva timpul necesar implementarii lor. El apreciaza ca ultima reforma in materie, si anume Legea nr. 247/2005, stabileste principiul acordarii de despagubiri echitabile si neplafonate, stabilite printr-o hotarare a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, si accelereaza procedura de restituire sau despagubire. Aceasta lege prevede ca, in cazul in care restituirea imobilului nu este posibila, despagubirea se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la valoarea bunului stabilita prin expertiza.
21. In fine, Guvernul considera ca o posibila intarziere in acordarea despagubirilor nu va fi de natura sa rupa justul echilibru dintre protectia dreptului de proprietate si cerintele interesului general.
22. Reclamantul contesta argumentul Guvernului. El apreciaza ca s-a adus atingere dreptului sau de proprietate si invoca, mutatis mutandis, hotararile Strain, citata mai sus (§§ 39-40) si Paduraru, citata mai sus (§§ 38-53). El afirma ca incertitudinea din domeniul legislativ invocata de Guvern este imputabila statului si nu va putea fi considerata ca o "circumstanta exceptionala" care justifica o ingerinta in dreptul sau de proprietate asupra bunului in discutie.
23. Curtea reaminteste ca in Cauza Strain, citata mai sus (§§ 39 si 59), ea a considerat ca vanzarea de catre stat a unui bun al altcuiva unor terti de buna-credinta, chiar daca a fost anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altuia, combinata cu lipsa totala de despagubire, a constituit o privare de proprietate contrara art. 1 din Protocolul nr. 1.
24. Mai mult, in Cauza Paduraru, citata mai sus (§ 112), Curtea a constatat ca statul isi incalcase obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si coerent fata de problema de interes general a restituirii sau vanzarii imobilelor ce au intrat in posesia sa in temeiul decretelor de nationalizare. De asemenea, ea a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantilor, care s-au gasit in imposibilitatea de a-si recupera toate bunurile, desi dispuneau de o hotarare definitiva ce dispunea ca statul sa li le restituie.
25. In speta, Curtea nu vede niciun motiv pentru care sa se abata de la jurisprudenta citata mai sus, avand in vedere ca situatia de fapt este aproximativ aceeasi. In cauza de fata, dupa exemplul Cauzei Brumarescu, citata mai sus, niste terti au devenit proprietari inainte ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra bunului sa faca obiectul unei confirmari definitive. Si, la fel ca in Cauza Strain, citata mai sus, reclamantul in speta a fost recunoscut ca proprietar legitim, instantele considerand incontestabil titlul sau de proprietate, avand in vedere caracterul abuziv al nationalizarii (paragrafele 10-13 de mai sus).
26. Curtea observa ca vanzarea bunului reclamantului in temeiul Legii nr. 112/1995 il impiedica sa se bucure de dreptul sau de proprietate si ca nu i-a fost acordata nicio despagubire pentru aceasta privare. Intr-adevar, desi a depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, el nu a primit niciun raspuns favorabil pana in prezent (paragraful 14 de mai sus).
27. Curtea observa ca, la data de 22 iulie 2005, a fost adoptata Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda un drept de despagubire, la valoarea estimata in bani a bunului ce nu poate fi restituit, persoanelor care se afla in aceeasi situatie ca cea a reclamantului. Ea propune, pentru persoanele ce nu au posibilitatea sa obtina restituirea bunului lor in natura, sa le acorde o despagubire sub forma unei participatii, in calitate de actionari, la un organism de plasare a valorilor mobiliare (OPCVM). In principiu, persoanele care au dreptul sa primeasca o despagubire pe aceasta cale vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate in actiuni odata ce societatea va fi cotata la bursa.
28. Curtea observa ca, la data de 29 decembrie 2005, societatea pe actiuni Proprietatea a fost inscrisa la Registrul Comertului din Bucuresti. Pentru ca actiunile emise de aceasta societate pe actiuni sa poata face obiectul unei tranzactii pe piata financiara, trebuie urmata procedura de agreare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Cotarea sa efectiva la bursa este preconizata, conform ultimelor informatii, pentru iunie-iulie 2007.
29. In speta, daca presupunem ca cererea de restituire formulata de reclamant in baza Legii nr. 10/2001 este admisibila si ar putea face obiectul unei despagubiri, Curtea observa ca Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil de a ajunge la acordarea efectiva a unei despagubiri catre reclamant si ca cererii acestuia, intemeiata pe legea mai sus mentionata, nu i s-a dat curs inca. Mai mult, nici Legea nr. 10/2001 si nici Legea nr. 247/2005 de modificare a ei nu iau in considerare prejudiciul determinat de lipsa prelungita de despagubire acordata persoanelor care, la fel ca reclamantul, au fost private de bunurile lor in baza unei hotarari definitive.
30. Drept care, Curtea considera ca faptul ca reclamantul a fost privat de dreptul sau de proprietate asupra bunului imobiliar situat in Str. Dezrobirii nr. 44, in Eforie Sud, combinat cu lipsa totala de despagubire timp de aproape 5 ani, l-au facut sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea acestei prevederi.


II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie

31. Reclamantul pretinde ca vanzarea casei catre chiriasii D.A. si D.E. a condus la imposibilitatea de a obtine executarea Hotararii definitive din 2 decembrie 2000 a Tribunalului Judetean Constanta, care a dispus ca statul sa-i restituie imobilul, ceea ce a incalcat art. 6 din Conventie, care prevede astfel:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
32. Curtea considera, tinand cont de concluziile sale ce figureaza la paragrafele 23-30 de mai sus, ca nu are rost sa statueze asupra fondului acestui capat de cerere (vezi, mutatis mutandis si printre altele, Laino impotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghi impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, § 23, si Biserica Catolica din Canee impotriva Greciei, Hotararea din 16 decembrie 1997, Culegerea 1997-VIII, § 50).


III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie ]

33. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

34. In principal, reclamantul solicita restituirea casei in discutie sau acordarea a 80.000 euro (EUR). El a depus la dosar un raport de expertiza. De asemenea, el solicita 43.920 EUR pentru privarea de dreptul sau incepand din anul 2002 si pana in 2006. De asemenea, el solicita 20.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferintele, ingrijorarea si incertitudinea cauzate de ingerinta statului in dreptul sau de proprietate.
35. Guvernul apreciaza ca valoarea comerciala a bunului este de 57.039 EUR. El prezinta opinia expertului imobiliar in acest sens. In ceea ce priveste suma reprezentand chiriile neincasate, Guvernul considera ca, in principiu, nu este cazul sa se acorde o asemenea despagubire si invoca, printre altele, Cauza Buzatu impotriva Romaniei (nr. 34.642/97, § 18, 25 ianuarie 2005). In ceea ce priveste daunele morale, Guvernul considera ca pretentiile reclamantului sunt excesive in raport cu jurisprudenta Curtii (Strain impotriva Romaniei, citata mai sus, § 84) si apreciaza ca hotararea ar putea constitui, in sine, o reparatie satisfacatoare a prejudiciului moral suportat.
36. In observatiile sale ca raspuns la cele ale Guvernului, reclamantul a depus la dosar un raspuns la opinia expertului Guvernului, in care el insista asupra rezultatului expertizei sale initiale. El exprima anumite indoieli in ceea ce priveste impartialitatea expertului Guvernului care si-a prezentat opinia, deoarece ar fi fost vorba de domnul L.M., persoana care efectueaza toate expertizele in cauzele comunicate Guvernului roman. Conform celor spuse de reclamant, fiind vorba de un mare numar de expertize efectuate pentru Guvern si tinand seama de onorariile practicate de acest expert, aceasta situatie poate influenta, intr-o anumita masura, rezultatele expertizelor.
37. In ceea ce priveste suma corespunzatoare privarii de dreptul de proprietate, reclamantul ii solicita Curtii fie sa-i acorde o reparatie pecuniara cu acest titlu, fie sa tina cont de ea cu ocazia reparatiei prejudiciului moral, conform Cauzei Radu impotriva Romaniei (nr. 13.309/03, § 49, 20 iulie 2006). In fine, in ceea ce priveste prejudiciul moral, el ii solicita Curtii sa tina cont de faptul ca a existat, de asemenea, o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie, din cauza imposibilitatii de a executa hotararea ce dispunea restituirea bunului.
38. In circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca restituirea casei situate in Str. Dezrobirii nr. 44, in Eforie Sud, precum si a terenului alaturat, asa cum a fost ea dispusa la data de 2 februarie 2000 de catre Tribunalul Judetean Constanta, l-ar pune pe reclamant cat mai curand posibil intr-o situatie ce ar echivala cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. In cazul in care statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult 3 luni de la data la care prezenta hotarare va ramane definitiva, Curtea dispune ca el sa-i plateasca persoanei in cauza, ca daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a bunului.
39. In acest sens, Curtea observa cu interes ca Legea nr. 247/2005 pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind restituirea bunurilor nationalizate atat legal, cat si ilegal, intrata in vigoare la data de 19 iulie 2005, aplica principiile exprimate in jurisprudenta internationala, judiciara sau arbitrala, in ceea ce priveste reparatiile datorate in cazurile de acte ilicite si confirmate in mod constant de ea insasi in jurisprudenta sa referitoare la privarile ilegale sau de facto [Papamichalopoulos impotriva Greciei (satisfactie echitabila), Hotararea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 59-61, §§ 36-39, Zubani impotriva Italiei, Hotararea din 7 august 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, p. 1078, § 49, si Brumarescu (satisfactie echitabila), citata mai sus, §§ 22 si 23].
40. Intr-adevar, noua lege califica drept abuzive nationalizarile operate de regimul comunist si prevede obligarea restituirii in natura a bunurilor iesite din patrimoniul unei persoane ca urmare a unei astfel de privari. In caz de imposibilitate de a le restitui, de exemplu din cauza vanzarii bunului unui tert de buna-credinta, legea acorda o despagubire la valoarea comerciala a bunului la momentul acordarii (titlul I sectiunea I art. 1, 16 si 43 din lege).
41. Curtea observa ca opinia trimisa de expertul Guvernului este intemeiata pe o valoare ipotetica, deoarece expertul nu a vizitat bunul. Tinand cont de expertiza furnizata de reclamant, precum si de informatiile de care dispune Curtea asupra preturilor de pe piata imobiliara locala, ea apreciaza ca valoarea comerciala actuala a bunului este de 80.000 EUR.
42. In ceea ce priveste sumele solicitate cu titlu de chirii neincasate, Curtea nu poate specula asupra posibilitatii si randamentului unei inchirieri a bunului in discutie (conform Buzatu impotriva Romaniei, nr. 34.642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). Cu toate acestea, ea va tine cont de privarea de proprietate suportata de reclamant incepand din anul 1997, cu ocazia reparatiei prejudiciului moral (vezi, mutatis mutandis, Androne impotriva Romaniei, nr. 54.062/00, § 70, 22 decembrie 2004).
43. Mai mult, Curtea considera ca evenimentele in cauza au adus prejudicii grave dreptului reclamantului la respectarea bunului sau, pentru care suma de 8.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suportat.

B. Cheltuieli de judecata

44. De asemenea, reclamantul solicita 3.048,26 EUR drept cheltuieli de judecata suportate in fata Curtii, pe care le detaliaza dupa cum urmeaza: 30,81 EUR pentru taxe de curier, 238,87 EUR pentru onorariul expertului, precum si 2.778,58 EUR pentru onorarii avocatiale. Reclamantul a depus la dosar documente justificative in acest sens. In ceea ce priveste ultimele onorarii, reclamantul a depus la dosar o copie a unei conventii referitoare la plata directa efectuata catre avocata sa.
45. Guvernul considera ca suma solicitata cu titlu de onorarii avocatiale este prea ridicata si face trimitere la jurisprudenta Curtii, in special la cauzele bulgare (Natchova si altii impotriva Bulgariei, nr. 43.577/98 si 43.579/98, § 185, 26 februarie 2004, Anguelova impotriva Bulgariei, nr. 38.361/97, § 174, CEDO 2002-IV, si Velikova impotriva Bulgariei, nr. 41.488/98, § 103, CEDO 2000-VI). Conform spuselor Guvernului, in aceste trei cauze, onorariile avocatiale au fost calculate pe baza unui tarif de 40 EUR pe ora, in timp ce in cauza de fata avocata reclamantului a practicat un tarif de 80 EUR pe ora, ceea ce reprezinta un tarif excesiv.
46. In observatiile sale ca raspuns la cele ale Guvernului, reclamantul reaminteste ca avocatul sau a facturat onorarii diferite din cauza muncii specifice pentru fiecare etapa a procedurii, adica 80,25 EUR sau chiar 5 EUR pe ora, ceea ce constituie o medie de 37 EUR pe ora, adica o valoare mai mica decat cea invocata de Guvernul parat.
47. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. Tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 3.048,26 EUR. Tinand cont de conventia mai sus mentionata, precum si de asistenta judiciara a Consiliului Europei, Curtea decide ca suma de 1.928,58 EUR sa-i fie platita direct avocatei reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

48. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

IN UNANIMITATE,

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste ca nu este necesar sa statueze asupra fondului capatului de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa-i restituie reclamantului casa situata in Str. Dezrobirii nr. 44, in Eforie Sud, precum si terenul aferent, in cel mult 3 luni de la data la care prezenta hotarare va ramane definitiva, conform art. 44 alin. 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa-i plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 80.000 EUR (optzeci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa-i plateasca reclamantului:
(i) 8.000 EUR (opt mii euro) cu titlu de daune morale;
(ii) 269,68 EUR (doua sute saizeci si noua euro si saizeci si opt centi) cu titlu de cheltuieli de judecata;
(iii) orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit pentru sumele mentionate mai sus;
d) ca statul parat sa-i plateasca direct avocatei reclamantului 1.928,58 EUR (una mie noua sute douazeci si opt euro si cincizeci si opt centi) cu titlu de cheltuieli de judecata;
e) ca aceste sume sa fie convertite in lei noi romanesti (RON) la data platii;
f) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 14 decembrie 2006 in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.

Presedinte, Grefier,
Bostjan M. Zupancic Vincent Berger