Emiterea mandatului european de arestare

In recursul in interesul legii inaintat Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Procurorul General a precizat ca in jurisprudenta actuala s-au conturat doua orientari cu privire la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 81 alin. 1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la emiterea mandatului european de arestare.

Intr-o prima orientare, instantele de judecata emit direct mandatul european de arestare constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.81 alin.1 lit.a si b din Legea nr.302/2004.

Alte instante dispun emiterea mandatului european de arestare printr-o incheiere prealabila, prin care se constata indeplinirea conditiilor de fond prevazute in dispozitia legala invocata.

Opinia Procurorului General

Procurorul General considera ca emiterea directa a mandatului european de arestare reprezinta solutia legala.

Argumentele Procurorului General

Practica neunitara privind acest subiect a fost generata de faptul ca art. 81 din Legea nr.302/2004 modificata prin Legea nr.224/2006, nu reglementeaza o procedura expresa de emitere a unui mandat european de arestare de catre instantele judecatoresti, ca autoritati judiciare competente.

Prin urmare, in absenta unei astfel de reglementari exprese, o parte a jurisprudentei a aplicat prin analogie regulile de procedura din materia masurii preventive a arestarii, considerand necesara pronuntarea unei incheieri prealabile prin care sa se dispuna cu privire la emiterea mandatului european de arestare.

#PAGEBREAK#

Premisele legale ale practicii neunitare ce fac obiectul prezentului recurs in interesul legii sunt urmatoarele :
Potrivit art. 77 din Legea nr.302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene, in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru a unei persoane solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri privative de libertate.

De asemenea, conform art.81 alin.1 din actul normativ invocat, instanta care a emis mandatul de arestare preventiva in cursul urmaririi penale ori al judecatii sau instantei de executare emite, din oficiu sau la cererea procurorului, un mandat european de arestare in urmatoarele scopuri : in vederea efectuarii urmaririi penale sau al judecatii, daca fapta este pedepsita de legea penala romana cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an, sau in vederea executarii pedepsei, daca pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni.

Astfel, scopul acestui act procedural este acela de a aduce cat mai curand in tara persoana suspectata ca a comis o infractiune sau a fost condamnata definitiv in Romania, constituind un „vehicul” pentru mandatul national de arestare preventiva ori de executare a pedepsei inchisorii.

Pe de alta parte, arestarea preventiva reprezinta o masura de exceptie, cu caracter special, reglementata prin dispozitii speciale in Titlul IV al Partii speciale a Codului de procedura penala, ce sunt derogatorii de la dreptul comun. Acestea sunt incidente ori de cate ori obiectul judecatii il reprezinta masura preventiva a arestarii, fie exclusiv, fie conexa altor raporturi juridice penale.

Astfel, potrivit dispozitiilor procedurale prevazute in art.146 – 150 si art.160 din Codul de procedura penala, masura preventiva a arestarii poate fi luata de un singur judecator, prin incheiere si in camera de consiliu, cu participarea procurorului, invinuitului sau inculpatului precum si a aparatorului acestuia, atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii. Impotriva acestei hotarari se poate exercita calea de atac a recursului, care nu este suspensiv de executare conform art.140³ alin.8 si art.141 alin.3 din Codul de procedura penala.
Prin urmare, in materia arestarii preventive exista o reglementare speciala cu privire la luarea si punerea in executare a acestei masuri.

De asemenea, conform art.418 din Codul de procedura penala, hotararea definitiva prin care s-a solutionat actiunea penala si s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii sau detentiunii pe viata se pune in executare de catre prima instanta de judecata, cu exceptia hotararilor pronuntate in prima instanta de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In ambele cazuri, masura arestarii va fi adusa la indeplinire prin parcurgerea a doua etape.

Punerea in executare a incheierii prin care se dispune luarea masurii preventive a arestarii ori a hotararii definitive de condamnare se va face fie prin emiterea mandatului de arestare preventiva (art.151 din Codul de procedura penala), fie prin emiterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii ori a pedepsei detentiunii pe viata (art.419 – 422 din acelasi cod).
Totodata, executarea efectiva a acestui ordin se va face de catre organele de politie si administratia locului de detinere, cu respectarea procedurii si conditiilor prevazute in art.152 si art.154, in primul caz, respectiv art.421 din Codul de procedura penala in cel de-al doilea caz.

Activitatea procesuala si procedurala de punere in executare a privarii de libertate, ca masura preventiva sau punitiva a invinuitului, inculpatului sau condamnatului aflat pe teritoriul Romaniei este reglementata deci prin norme de drept pozitiv ce apartin atat procedurii penale cat si unor legi speciale (Legea nr.275/2006 pentru executarea pedepsei si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal s.a.).

Mandatul de arestare preventiva sau cel de executare a pedepsei inchisorii, prin care judecatorul sau judecatorul delegat ordona si imputerniceste organele de politie si Administratia Penitenciarelor sa caute pe teritoriul national si sa incarcereze persoana mentionata, devine inoperant in cazul in care aceasta a parasit Romania.

Insa, caracterul executoriu al incheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva precum si al hotararilor definitive de condamnare la pedeapsa inchisorii impune ca aceste hotarari sa fie puse in aplicare si in afara tarii, in baza tratatelor si conventiilor internationale si europene privind cooperarea juridica internationala in materie penala.

Pentru declansarea procedurii de emitere a mandatului european de arestare trebuie avut in vedere un aspect esential, si anume ca persoana urmarita sa nu se mai afle pe teritoriul Romaniei, epuizandu-se in prealabil procedura darii in urmarire in conditiile reglementate de art.493¹ – 493⁷ din Codul de procedura penala.

Emiterea mandatului european de arestare isi are originea, conform art.81 alin.1 din Legea nr.302/2004, tot in incheierea prin care se dispune arestarea preventiva sau hotararea definitiva de condamnare la pedeapsa inchisorii, in executarea carora, initial, tot judecatorul sau judecatorul delegat a emis mandatul de arestare preventiva sau mandatul de executare a pedepsei inchisorii.

Asa cum este definit si in art.77 alin.1 din Legea nr.302/2004 modificata, mandatul european de arestare este o „decizie judiciara” prin care magistratul roman imputerniceste autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene sa procedeze la arestarea si predarea persoanei solicitate in vederea aducerii la indeplinire a unui mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii.

Acest act procedural intervine deci in faza „executionala” a hotararilor pronuntate de instantele judecatoresti din Romania, avand menirea de a continua executarea lor si in afara teritoriului national de catre alti subiecti oficiali.

Legea speciala recunoaste judecatorului, in art.81, dreptul de dispozitie, dupa verificarea conditiilor si competentelor legale, cu privire la emiterea sau nu a acestui act de cooperare judiciara internationala in materie penala.
#PAGEBREAK#
Prin urmare, este inutila si inoportuna parcurgerea unei alte proceduri jurisdictionale in acest sens, cata vreme dispozitia de arestare a parcurs garantiile privind dreptul la aparare si caile de atac.

De altfel, conform art.2 alin.1 din Codul de procedura penala, procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege, iar conform art.126 alin.2 din Constitutia Romaniei, revizuita, procedura de judecata este prevazuta numai prin lege. Rezulta, deci, ca orice judecata, inclusiv caile de atac, nu poate avea loc decat in conditiile si formele prevazute de lege. Or, cata vreme legea speciala nu prevede o procedura expresa de emitere a mandatului european de arestare, a considera ca emiterea acestui act procedural trebuie dispusa printr-o judecata prealabila, finalizata printr-o incheiere, inseamna a adauga la lege.

In concluzie, constatand ca sunt indeplinite conditiile de fond impuse de art. 81 alin.1 din actul normativ invocat, instanta trebuie sa emita direct mandatul european de arestare, fiind nejustificata si inoportuna pronuntarea in prealabil a unei incheieri prin care judecatorul sa-si dispuna exercitarea acestui drept propriu si exclusiv.

Aceeasi concluzie se impune si analizand Proiectul de lege privind unele masuri pentru consolidarea cooperarii judiciare cu state membre ale Uniunii Europene care, prin dispozitiile cuprinse in Titlul I, modifica si completeaza Legea nr.302/2004. Astfel, prin art.I pct. 28 se intentioneaza modificarea art. 81 din Legea nr.302/2004 care va purta denumirea marginala „procedura de emitere a mandatului european de arestare”, legiuitorul cautand, prin precizarile pe care le aduce, sa lamureasca neclaritatile generate de actuala reglementare. Astfel, cu precadere, in alineatele 2 si 3 ale articolului 81 se reglementeaza activitatile ce se intreprind in vederea emiterii mandatului european de arestare. Din alineatul 2 rezulta ca si conditie prealabila (asemenea procedurii actuale) preexistenta unui mandat national de arestare preventiva sau de executare a pedepsei (emis cu respectarea procedurii prevazute de legea nationala). In masura in care se verifica existenta acestui mandat si respectarea conditiilor impuse cu privire la pedeapsa prevazuta de lege sau aplicata, alineatul 3 lit.a prevede ca judecatorul emite mandatul european. Faptul ca, in aceasta ipoteza (a indeplinirii conditiilor legale impuse pentru emitere) nu mai este necesara o incheiere constatatoare a acestui aspect rezulta din compararea alin.3 lit.a cu alineatul 3 lit.b. Acesta din urma prevede expres existenta unei incheieri numai atunci cand nu sunt indeplinite conditiile legale pentru emitere, incheierea constatand acest rezultat negativ al verificarii cu consecinta imposibilitatii emiterii mandatului european .