“Am primit foarte multe reclamatii nu numai din Bucuresti ca nu se respecta Planul Urbanistic General si ca se fac foarte multe derogari, iar derogarile au devenit lege, ceea ce nu este admisibil” a declarat Lászlo Borbely.
Astfel, prin proiectul de modificare a legii, MDLDPL isi propune limitarea urbanismul derogatoriu prin consolidarea planului urbanistic general (PUG) si incadrarea mult mai stricta a documentatiilor de ordin inferior (PUZ, PUD).
De asemenea, autorizatiile de constructie vor fi emise in baza prevederilor Planului Urbanistic General pentru zonele pentru care exista reglementari privind regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor. Planul Urbanistic General va identifica in mod obligatoriu zonele cu reglementari ce nu pot fi modificate prin Planuri urbanistice zonale sau de detaliu, va stabili si delimita zonele cu interdictie temporara si definitiva de construire.
Totodata, se va elabora PUZ numai dupa emiterea unui aviz de oportunitate eliberat de administratia publica locala, care va prevedea teritoriul ce urmeaza a fi reglementat functiunile admise, reglementari obligatorii si dotari de interes public necesare.
PUZ va putea modifica parti ale unitatii teritoriale de referinta in limita unui coeficient de utilizare a terenului (CUT) de maxim 20 % fata de cel aprobat initial.
Modificari ale Coeficientului de utilizare a terenului (CUT) de peste 20 % fata de cel aprobat vor putea fi facute numai prin refacerea Planului Urbanistic Zonal la nivelul intregii unitati teritoriale de referinta si numai la initiativa autoritatii administratiei publice locale competente.
De asemenea, vor fi prevazute proceduri clare si obligatorii de consultare publica pentru toate planurile de amenajarea teritoriului si urbanism, intrucat este necesara cresterea implicarii comunitatii locale in procesul de planificare urbana.
Modificarile Legii 350/2001 vor fi afisate spre consultare publica pe site-ul ministerului www.mdlpl.ro, pana la mijlocul lunii iulie.
Comentarii articol (2)