Noile Coduri de procedura civila si de procedura penala vor acorda o atentie deosebita problemelor evidentiate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), in special celor privind durata proceselor, neexecutarea hotararilor judecatoresti si jurisprudenta neunitara, conform declaratiilor ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, in cadrul intrevederii cu reprezentantii instantei de la Strasbourg, de saptamana aceasta.
In cadrul unei discutii purtate, marti, cu reprezentantii CEDO, judecatorul Romaniei la instanta de la Strasbourg, prof. univ. dr. Corneliu Birsan, si Josep Casadevall, presedintele sectiei a treia a Curtii, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a facut cunoscut interesul existent la nivelul ministerului pentru monitorizarea jurisprudentei CEDO, pentru colaborarea cu CEDO, precum si pentru solutionarea cu celeritate a problemelor pentru care Ministerul Justitiei are initiativa legislativa.
Cei doi judecatori CEDO au efectuat o vizita in Romania in perioada 25-29 octombrie, la invitatia subsecretarului de stat Razvan-Horatiu Radu, Agentul Guvernamental pentru CEDO.
Colaborare cat mai stransa intre Ministerul Justitiei si CEDO
Ministrul Justitiei a declarat ca intentioneaza sa se ajunga la „ o colaborare cat mai stransa a autoritatilor romane cu CEDO, pentru gasirea mijloacelor optime de limitare a cazurilor de condamnare a tarii noastre in fata acestei instante”.
Totodata, ministerul este interesat de gasirea unor noi solutii care ar putea ameliora situatia in domeniul restituirii proprietatilor, dand asigurari cu privire la faptul ca Ministerul Justitiei urmareste indeaproape aspectele legate de jurisprudenta CEDO in aceasta materie.
Romania, locul 2 in topul reclamatiilor
Reprezentantii instantei de la Strasbourg au declarat ca, potrivit statisticilor, Romania se situeaza pe locul doi in privinta numarului reclamatiilor depuse de cetatenii romani la CEDO si pe locul trei in privinta condamnarilor suferite de statul roman pentru nerespectarea dreptului de proprietate. O zecime din totalul cauzelor ce privesc Romania la CEDO se refera la
problema proprietatii.
In acelasi timp, cei doi magistrati au evidentiat si urmatoarele aspecte:
-Necesitatea
reformarii sistemului judecatoresc, astfel incat procesele sa se desfasoare intr-un ritm mai rapid si mai eficient, cu respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In plus, s-a subliniat necesitatea reconsiderarii rolului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, astfel incat aceasta sa-si exercite cu adevarat rolul, in acest mod putandu-se realiza dezideratul unei jurisprudente unitare.
-
Nefunctionalitatea actuala a Fondului „Proprietatea”, constituit pentru asigurarea resurselor financiare necesare despagubirii persoanelor expropriate abuziv.
-Necesitatea instituirii unui
sistem rapid si eficace de acordare a despagubirilor persoanelor expropriate abuziv (eventual dupa modelul polonez), care ar putea conduce la reducerea numarului de cauze de pe rolul CEDO in aceasta materie. In acest context, judecatorul Cassadeval a aratat ca alte state au limitat prin lege cuantumul despagubirilor, acest lucru fiind considerat rezonabil atunci cand suma este adecvata.
-Problematica neexecutarii hotararilor judecatoresti reflectata in jurisprudenta CEDO.
-
Executarea neintarziata de catre Romania a hotararilor CEDO, accelerarea procedurilor, netergiversarea executarii (tergiversare observata, de multe ori, prin atitudinea necooperanta a autoritatilor locale romanesti).
Comentarii articol (1)