Calificarea gresita a caii de atac. Admisibilitatea recursului

In recursul inaintat ICCJ, Procurorul general al Romaniei a constatat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.299 raportate la prevederile art.377 din Codul de procedura civila, referitor la admisibilitatea recursului impotriva unei decizii pronuntate de tribunal, in recurs, daca aceasta este rezultatul unei gresite calificari a caii de atac exercitate de parte.

Procurorul general sustine ca aceasta problema de drept s-a conturat in situatia litigiilor supuse dublului grad de jurisdictie, respectiv a hotararilor pronuntate de judecatorie in fond ce puteau fi atacate cu apel la tribunal si ulterior cu recurs la curtea de apel.

In acest caz, desi legea prevedea existenta a doua cai de atac, prima instanta sesizata cu judecarea unei pricini a pronuntat o hotarare susceptibila a fi atacata cu apel, iar tribunalul, ca instanta de control judiciar a calificat calea de atac exercitata de parte ca fiind recurs si a pronuntat o hotarare irevocabila.

Ulterior, prevalandu-se de dispozitiile legale care-i confereau dreptul la doua cai de atac, partea a exercitat recurs la curtea de apel impotriva hotararii pronuntate de tribunal, iar cu privire la admisibilitatea unui astfel de recurs instantele au adoptat solutii diferite.

Jurisprudenta instantelor

I. Unele instante au apreciat ca recursul este admisibil, cu motivarea ca in toate cazurile, calea de atac impotriva hotararilor judecatoresti este prevazuta de lege, iar calificarea gresita a caii de atac de catre instanta care a exercitat controlul judiciar asupra hotararii pronuntate in fond nu poate avea drept consecinta inlaturarea dreptului partii de a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obtine protectia dreptului sau cu respectarea normelor de procedura specifice fiecarei cai de atac.

S-a aratat ca aceasta masura se impune, fiind contrar principiului legalitatii si scopului urmarit prin promovarea caii de atac, a mentine o hotarare pronuntata cu incalcarea normelor imperative de organizare judiciara referitoare la compunerea completelor de judecata si a celor procedurale privitoare la competenta instantelor judecatoresti.

A considera in sens contrar, inseamna a priva partile de un grad de jurisdictie, iar calificarea data de instanta, desi gresita, sa nu poata fi supusa controlului judecatoresc.

Ar insemna, totodata, crearea unui regim discriminatoriu. Astfel, ar exista parti care beneficiaza de trei grade de jurisdictie, in cauze similare si parti care, in urma calificarii gresite a caii de atac, ar beneficia doar de doua grade de jurisdictie si ar fi lipsite nejustificat de orice posibilitate de a critica masura calificarii.

Nu in ultimul rand, ar reprezenta o incalcare a dispozitiilor art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil .


II. Alte instante au considerat ca este inadmisibil recursul exercitat impotriva unei decizii pronuntate de o instanta de recurs, urmare recalificarii de catre instanta a caii de atac exercitata de parte.

S-a considerat ca aprecierea realizata de catre o instanta de recurs asupra naturii caii de atac cu care a fost investita, chiar gresita fiind, nu mai poate fi rediscutata in fata unei instante superioare, in raport de caracterul irevocabil al deciziei pronuntate si de puterea lucrului judecat de care aceasta se bucura, caracter care include si toate celelalte aspecte dezbatute in procesul respectiv.

Totodata, s-au invocat si dispozitiile art.377 alin.2 pct.4 si art.299 alin.1 din Codul de procedura civila, in raport de care hotararea instantei de recurs este irevocabila si nu poate fi atacata cu recurs.

Posibila greseala de calificare a caii de atac, din apel, in recurs, este asumata de instanta care a solutionat acea cale de atac in complet de recurs, constienta fiind ca hotararea sa este irevocabila si nu poate fi indreptata de alta instanta, decat in caile de atac extraordinare prevazute de lege impotriva unor astfel de hotarari.

Opinia Procurorului general

In opinia Procurorului general, primul punct de vedere este in in conformitate cu litera si spiritul legii.


Argumentele Procurorului general:

In conformitate cu prevederile art.299 din Codul de procedura civila:
„Hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si, in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala sunt supuse recursului. Dispozitiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile in mod corespunzator.

Recursul se solutioneaza de catre instanta imediat superioara celei care a pronuntat hotararea in apel.”

Totodata, dispozitiile art.282¹ din acelasi cod, instituie o exceptie de la regula conform careia, hotararile date in prima instanta de judecatorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotararile date in prima instanta de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, stabilind ca: „Nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, litigii al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, atat in materie civila, cat si in materie comerciala, actiunile posesorii, precum si cele referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, luarea masurilor asiguratorii si in alte cazuri prevazute de lege.

Hotararile instantelor judecatoresti prin care se solutioneaza plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, daca legea nu prevede altfel”.

Din analiza acestor norme legale rezulta ca obiectul recursului, cale extraordinara de atac, este reglementat in mod expres, fie in legea de procedura civila, fie in legi speciale.

In acest context, exercitarea cailor de atac este guvernata de principiul legalitatii, potrivit caruia caile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce inseamna ca o hotarare judecatoreasca nu poate fi atacata pe alte cai decat cele expres prevazute de lege.

Legalitatea cailor de atac este totodata si o regula cu valoare de principiu constitutional, consacrat in art.129 din legea fundamentala, conform caruia: „Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii”.

Prin urmare, proclamand dreptul partilor interesate si al Ministerului Public de a ataca hotararile judecatoresti, textul constitutional arata insa, ca aceasta se poate face numai „in conditiile legii”, evocand astfel nu numai faptul ca mijloacele procesuale de atac a hotararilor judecatoresti sunt cele prevazute de lege, dar si ca exercitarea insasi a acestora trebuie sa se realizeze in conditiile legii.

Legalitatea cailor de atac implica totodata si consecinta ca mentiunea gresita facuta in dispozitivul hotararii care se ataca nu acorda partii o cale de atac pe care legea insasi n-a prevazut-o sau, dimpotriva, nu-i rapeste partii calea de atac pe care legea i-a conferit-o.

In acest sens, calificarea gresita de catre instanta a cererii introductive ori a caii de atac exercitate si, pe cale de consecinta, pronuntarea unei hotarari judecatoresti corespunzatoare acestei calificari, nu poate rapi dreptul partii la respectiva cale de atac, intrucat caile de atac nu sunt cele mentionate in hotararea atacata, ci acelea prevazute de lege.

Prin urmare, in situatia litigiilor analizate, partea nu poate fi sanctionata pentru eroarea facuta de instanta de control judiciar in calificarea caii de atac cu care a fost investita.

Astfel, daca prima instanta a pronuntat o hotarare judecatoreasca susceptibila a fi atacata cu apel, iar tribunalul, calificand in mod gresit calea de atac ca fiind recurs, a pronuntat in complet de trei judecatori, o hotarare irevocabila, partea poate exercita recurs impotriva acesteia.

Aceeasi solutie se impune si in situatia in care prima instanta a pronuntat o hotarare judecatoreasca susceptibila de a fi atacata cu apel, insa, in mod eronat mentioneaza in dispozitiv calea de atac a recursului pe care partea o exercita, investind in acest sens tribunalul care o solutioneaza ca atare. Aceasta, deoarece instanta de control judiciar, in exercitiul rolului activ, facand aplicarea dispozitiilor art. 84 din Codul de procedura civila trebuia sa dea calificarea exacta a caii de atac, in functie de prevederile legii.

In ambele cazuri, tribunalul, ca prima instanta de control judiciar, a rapit partii o cale de atac prevazuta de lege, iar aceasta greseala poate si trebuie sa fie remediata tocmai prin admiterea recursului de catre curtea de apel.

De altfel, este evident ca decizia pronuntata de catre tribunal in aceste circumstante incalca normele legale imperative privind compunerea instantei fiind incident motivul de casare prevazut de dispozitiile art. 304 pct.1 din Codul de procedura civila.

In caz contrar, solutia inadmisibilitatii recursului nu intruneste exigentele impuse de art.6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, referitor la garantiile unui proces echitabil.

Instanta europeana a decis in mod constant ca limitarile dreptului de acces la un tribunal – componenta a garantiilor mentionate – cuprinse in marja de apreciere, lasata de prevederile Conventiei si de jurisprudenta organelor sale la dispozitia statelor, cuprinde si conditiile in care poate fi atacata o hotarare a unei instante de fond.

In masura in care neindeplinirea unei asemenea conditii nu se datoreaza culpei titularului exercitiului caii de atac, el nu poate fi decazut din posibilitatea de a o pune in realizare.

De asemenea, desi art.6 paragraful 1 din Conventia europeana nu obliga statele ca, in materie extrapenala, sa asigure accesul la dublul grad de jurisdictie, totusi, daca asemenea jurisdictii exista, garantiile instituite de acest text trebuie respectate, in vederea asigurarii dreptului de acces efectiv la un tribunal.

De altfel, o interpretare extrem de riguroasa facuta de jurisdictiile interne unei reguli procedurale ce poate avea drept consecinta privarea partilor de punerea in valoare a dreptului lor de acces la un tribunal, sub forma imposibilitatii intentarii unei cai de atac impotriva unei hotarari a unei instante inferioare, reprezinta o incalcare a dispozitiilor art.6 paragraful 1 din Conventie.

Pe de alta parte, Procurorul general considera ca solutia contrara ar insemna si crearea unui regim discriminatoriu intre partea care beneficiaza de trei grade de jurisdictie, in cauze similare si cea care, in urma calificarii gresite a caii de atac, beneficiaza doar de doua grade, fiind lipsita nejustificat de orice posibilitate de a critica masura calificarii.