Atacarea solutiilor de netrimitere in judecata dispuse prin rechizitoriu

Practica neunitara a instantelor

In recursul in interesul legii, Procurorul general a aratat ca examenul jurisprudentei in materie penala evidentiaza doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel :
1. Intr-o prima orientare s-a apreciat ca instanta de judecata trebuie sa examineze plangerea ce i-a fost adresata direct de catre persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate impotriva solutiilor de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu.
2. Cu privire la acelasi aspect, alte instante au dispus trimiterea plangerii la parchet in vederea solutionarii acesteia de catre procurorul ierarhic superior, motivand ca, in caz contrar, se omite o etapa procesuala impusa prin art.278 si art.278^1 din Codul de procedura penala.

Procurorul general a apreciat ca ultima solutie este cea legala.
  

 Argumentele Procurorului general:

"Faza de urmarire penala cuprinde toate activitatile procesuale ce sunt desfasurate intre momentul initial ce corespunde pornirii procesului penal prin inceperea urmaririi penale si cel final, concretizat de procuror, dupa caz, fie prin trimiterea in judecata, fie printr-o solutie de netrimitere in judecata (scoatere de sub urmarire penala sau incetarea acesteia ori neinceperea sa) in situatiile in care actiunea penala nu poate fi exercitata sau, daca aceasta posibilitate a existat, continuarea exercitarii este impiedicata.

Actele procurorului prin care dispune asupra actelor sau masurilor procesuale ori rezolvarea cauzei in cursul urmaririi penale, prin trimiterea sau netrimiterea in judecata, sunt rezolutia motivata si ordonanta potrivit art.11 pct.1, art.203 alin.1 si art.262 alin.2 din Codul de procedura penala (neinceperea urmaririi penale – art.228 alin.6 Cpp ; scoaterea de sub urmarire penala – art.249 Cpp ; incetarea urmaririi penale – art.242 si urm. Cpp si clasarea – art.11 pct.1 lit.a Cpp) sau rechizitoriu (art.262 alin.1 Cpp).

Conform alin.4 al art.263 din Codul de procedura penala, procurorul intocmeste un singur rechizitoriu – actul procedural cel mai important, complex si care implica cea mai mare responsabilitate – chiar daca lucrarile urmaririi penale privesc mai multe fapte ori mai multi invinuiti sau inculpati si chiar daca se dau rezolvari diferite, potrivit art.262.

Deoarece prin acelasi act procedural (rechizitoriu) procurorul poate dispune atat trimiterea in judecata a inculpatului pentru una sau mai multe fapte, cat si solutii de netrimitere in judecata pentru alte fapte fata de aceiasi sau alti faptuitori, invinuiti ori inculpati rezulta ca, prin vointa legiuitorului, dispozitiile art.263 alin.4 teza finala au caracter de norme speciale ce au inlocuit aplicarea in acea cauza a normelor comune referitoare la rezolutiile sau ordonantele procurorului de clasare, neincepere, incetare sau scoatere de sub urmarire penala.

Aceasta solutie legislativa s-a impus din ratiuni practice, in scopul rezolvarii eficiente si totale a fiecarei cauze, indeosebi in situatia infractiunilor conexe sau indivizibile (art.45), evitandu-se astfel emiterea a doua sau mai multe acte procedurale separate (rezolutii, ordonante, rechizitorii).

Pe de alta parte, expozitivul rechizitoriului cuprinde faptele, persoanele, motivele si temeiurile juridice specifice rezolutiei sau ordonantei de clasare, neincepere, scoatere sau incetare a urmaririi penale, iar vointa procurorului de a nu dispune trimiterea in judecata (prin clasare, neincepere, scoatere sau incetare a urmaririi penale) pentru acea/acele fapte sau persoane se concretizeaza in mod expres in dispozitivul rechizitoriului.

Odata ce instanta a fost investita prin rechizitoriu, judecata se margineste, conform art.317 din Codul de procedura penala, la fapta si la persoana aratata in actul de sesizare, iar in caz de extindere a procesului penal si la fapta si persoana la care se refera extinderea.

Ca atare, desi sunt cuprinse in rechizitoriu, rezolutiile sau ordonantele de clasare, neincepere, scoatere sau incetare a urmaririi penale isi pastreaza individualitatea si isi produc propriile efecte juridice specifice, indiferent de modul in care instanta va rezolva solutia procurorului de trimitere in judecata, nefiind astfel diferite de rezolutiile sau ordonantele de netrimitere in judecata dispuse prin acte procedurale distincte, de sine-statatoare.

Din aceasta perspectiva, faptul ca actul procedural de netrimitere in judecata este intitulat rezolutie, ordonanta ori rechizitoriu nu are nicio relevanta sau consecinta juridica.

Deoarece prin solutiile procurorului de netrimitere in judecata se pune capat conflictului de drept penal, real sau aparent, si reprezinta o infaptuire a justitiei in activitatea judiciara desfasurata in faza de urmarire penala, acestea sunt supuse controlului ierarhic din cadrul Ministerului Public, indiferent daca sunt cuprinse in rechizitoriu sau in acte procedurale distincte.

Controlul ierarhic asupra tuturor solutiilor procurorului de netrimitere in judecata se realizeaza prin interventia interna, din oficiu, a procurorului sef celui care a dispus-o sau prin sesizarea externa de verificare ceruta de catre persoana vatamata, precum si de orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate.

Legiuitorul a inteles sa confere un rol preeminent verificarii din oficiu in cadrul procedurii interne a parchetelor, ce este realizata in doua etape distincte.

Prima etapa o reprezinta obligatia instituita procurorului sef (circumstantiat in continuare la prim-procuror) prin regulamentele interne ale parchetelor sau ope legis de a verifica sub aspectul legalitatii si temeiniciei, printre altele, toate solutiile procurorului de netrimitere in judecata, imediat dupa adoptarea acestora de catre procuror si inainte de a fi comunicate persoanelor interesate, indiferent de denumirea actului procedural in care au fost concretizate – rezolutie, ordonanta sau rechizitoriu (Regulamentul de ordine interioara al parchetelor, respectiv Regulamentul de ordine interioara al Directiei Nationale Anticoruptie si art.264 alin.3 din Codul de procedura penala).

Atunci cand constata ca solutia nu este data cu respectarea dispozitiilor legale, prim-procurorul infirma actul procedural prin ordonanta, conform art.220 din Codul de procedura penala.

In situatia in care apreciaza ca nu au fost incalcate prevederile legale, prim-procurorul va consemna acest rezultat al verificarii prin inscrierea pe actul procedural a unei mentiuni ce nu este prestabilita prin Regulamente (poate fi „De acord”, „Vizat”, „Vazut” etc.) in cazul rezolutiilor sau ordonantelor ori celei sacramentale, solemne  „Verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei”, instituita prin  decizia nr.9 din 18 februarie 2008 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie emisa in aplicarea art.264 alin.3 din Codul de procedura penala, in ipoteza in care solutia de netrimitere in judecata este cuprinsa intr-un rechizitoriu.

Caracterul reversibil al urmaririi penale, in cadrul careia nu este recunoscuta autoritatea de lucru judecat a solutiilor de netrimitere in judecata, iar verificarea initiala nu atrage incompatibilitatea prim-procurorului, justifica si impune existenta si celei de-a doua etape a controlului ierarhic, din oficiu, in cadrul intern al Ministerului Public ce confera prim-procurorului dreptul de a infirma aceste solutii, chiar prin auto-sesizare, atunci cand constata, ulterior adoptarii si comunicarii solutiilor, ca nu a existat in fapt cazul care a determinat luarea ei sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia (art.132 alin.1 din Constitutie, art.64 alin.1 si 3 din Legea nr.304/2004, art.209 alin.42 si art.220 din Codul de procedura penala). 
#PAGEBREAK#
Deoarece actul de sesizare a instantei reprezinta o solutionare complexa si totala a cauzei, iar obligatia de verificare a legalitatii si temeiniciei priveste atat solutia de trimitere in judecata cat si celelalte solutii pe care le contine, absenta consemnarii acestei verificari in cuprinsul rechizitoriului reprezinta o neregularitate a actului de sesizare a instantei, ce poate fi remediata in cadrul procedurii prevazute de art.300 alin.2 din Codul de procedura penala, fara a afecta insa validitatea solutiilor de netrimitere in judecata.

Din cuprinsul dispozitiilor art.264 din Codul de procedura penala rezulta ca verificarea solutiilor de netrimitere in judecata cuprinse in rechizitoriu prin sesizare externa, in urma exercitarii dreptului la plangere impotriva acestora de catre orice persoane ale caror interese legitime au fost vatamate, are un caracter distinct si subsidiar verificarii din oficiu.

Pe de alta parte, asa cum am precizat, prima faza a verificarii interne, din oficiu, de catre prim-procuror a solutiilor de netrimitere in judecata, chiar cuprinse in rechizitoriu, este exercitata in toate cauzele inainte de a fi comunicate partilor interesate.

Numai ulterior desfasurarii acestei proceduri, respectiv dupa comunicarea solutiei procurorului de netrimitere in judecata se naste dreptul persoanei vatamate, precum si al altor persoane ale caror interese legitime sunt vatamate de a formula sau nu plangere impotriva acesteia, conform procedurii distinct reglementata in art.278 si art.278^1 din Codul de procedura penala.

Or, conform acestei ultime proceduri, guvernata de principiul disponibilitatii si care nu are reglementari separate in raport de actul procedural ce constituie sau contine solutia procurorului de netrimitere in judecata, plangerea initiala va fi adresata si solutionata de prim-procurorul parchetului sau procurorul ierarhic superior, potrivit specificatiilor din art.278 din Codul de procedura penala.

Necesitatea si obligativitatea parcurgerii acestei etape, anterior sesizarii instantei de judecata conform art. 278^1 din Codul de procedura penala si in cazul solutiilor de netrimitere cuprinse in rechizitoriu, este justificata si de imprejurarea ca plangerea poate fi formulata de catre „orice alte persoane ale caror interese legitime au fost vatamate”, drepturi si interese care, eventual, nu au fost examinate sau care pot fi justificate prin informatii si inscrisuri ce nu au existat in momentul verificarii initiale, din oficiu, de catre prim-procuror.

Pe de alta parte, conform alineatelor 1 si 2 ale art.278^1 din Codul de procedura penala, orice plangere adresata instantei are natura juridica a unei cai de atac si poate fi exercitata numai „Dupa respingerea plangerii facute conform art.275 – 278 …” de catre prim-procuror sau cel ierarhic superior acestuia ori in cazul in care procurorul sef abilitat de lege „nu a solutionat plangerea in termenul prevazut de art.277 …”.

Respingerea plangerii persoanei interesate se face prin rezolutie sau ordonanta de catre prim-procuror conform alin.3^1 al art.278 din Codul de procedura penala, acte procesuale ce cuprind toate datele si mentiunile impuse de art.203 din acelasi cod, ulterioare si diferite de comunicarile pe care acesta le face in cadrul primei faze a controlului ierarhic intern, in chiar cuprinsul rezolutiei, ordonantei sau rechizitoriului emise de procuror.

Pe de alta parte, este de neacceptat ca plangerile persoanelor ale caror interese legitime au fost vatamate (eventual aceleasi) sa fie verificate prin parcurgerea unei proceduri complete (procuror ierarhic superior si judecator) sau simplificate (numai calea de atac in fata judecatorului) in raport exclusiv de un fapt aleatoriu constand in simpla denumire a actului procedural ce contine solutia procurorului de netrimitere in judecata si care va genera, ab initio, o majorare nejustificata a numarului de dosare pe rolul instantelor de judecata.
 
In consecinta, plangerea persoanei vatamate sau a oricarei alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate impotriva solutiilor de netrimitere in judecata cuprinse de rechizitoriu, adresate direct judecatorului, se trimit organului judiciar competent in temeiul art.278^1 alin.13 din Codul de procedura penala, in vederea parcurgerii etapelor obligatorii prevazute de art.278 din acelasi cod.

Aceasta solutie este sustinuta si de decizia nr.XIII din 21 noiembrie 2005 a Sectiilor Unite prin care, fara a distinge, s-a statuat, anterior introducerii alin.13 in art.278^1 prin Legea nr.356/2006, ca este inadmisibila plangerea adresata direct instantei de judecata impotriva rezolutiei de neinceperea urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, scoatere de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, date de procuror, fara ca acestea sa fie atacate, in prealabil, conform art.278, la procurorul ierarhic superior."