Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat marti o noua norma privind transferul participantilor intre fondurile de pensii administrate privat, pentru a veni in sprijinul celor care, din motive personale, doresc sa adere la un alt fond de pensii administrat privat decat cel pentru care au optat initial sau la care au fost repartizati in mod aleatoriu.
Conform noului act normativ, transferul participantului intre fondurile de pensii administrate privat este considerat o optiune individuala a acestuia si se poate realiza
doar dupa plata primei contributii. Norma interzice in mod explicit implicarea agentilor de marketing in aceste operatiuni.
Noul act normativ
se va aplica incepand cu data de 1 iulie 2009, iar la intrarea sa in vigoare se va abroga Norma nr. 3/2008 privind transferul participantilor intre fondurile de pensii administrate privat.
Procedura de transfer
Noul act normativ reglementeaza procedura care trebuie indeplinita de catre administratorii de fonduri de pensii si de catre participant in vederea realizarii transferului activului sau personal de la un fond de pensii administrat privat la un alt fond de pensii administrat privat.
Astfel, dupa semnarea actului individual de aderare la fondul la care doreste sa se transfere, participantul trebuie sa transmita, in scris, o notificare catre administratorul fondului de pensii administrat privat de la care intentioneaza sa se transfere. Acestei notificari i se va anexa o copie a actului individual de aderare si o copie a actului de identitate valabil la data depunerii documentatiei, cu semnatura in original, pe aceeasi pagina cu imaginea reprodusa prin copiere.
Formularul de act individual de aderare si formularul de notificare vor fi puse la dispozitia participantului de catre administratorul fondului de pensii administrat privat la care acesta doreste sa se transfere. Formularul de notificare va putea fi insa procurat de participant si prin descarcarea acestui document de pe pagina de internet a CSSPP, (www.csspp.ro).
Penalitatea de transfer
Disponibilitatile banesti transferate reprezinta, potrivit normei, contravaloarea activului personal net al participantului, la data transferului, diminuata cu penalitatea de transfer, dupa caz, transferul realizandu-se din contul fondului de la care se transfera in contul fondului la care se transfera participantul.
Potrivit prevederilor art. 86 alin. (2) din Legea 411/2004 care sta la baza sistemului de pensii administrate privat, administratorul unui fond de pensii poate percepe o penalitate de transfer "in cazul in care transferul la alt administrator se realizeaza mai devreme de 2 ani de la aderarea la fondul de pensii precedent". Atat in legislatia pensiilor private, cat si in noul actul normativ este precizat faptul ca penalitatea de transfer, aplicata conform prospectului schemei de pensii autorizat de catre CSSPP, este de maximum 5%.
Transferul disponibilitatilor banesti
Transferul disponibilitatilor banesti se efectueaza in data de 15 a fiecarei luni. Comisioanele bancare aferente transferului de disponibilitati banesti ale participantului sunt suportate de catre administratorul fondului de pensii administrat privat de la care se transfera participantul.
Noul act normativ privind transferul participantilor in sistemul Pilonului II instituie regula conform careia: „cuantumul disponibilitatilor banesti transferate se calculeaza avand la baza valoarea unitara a activului net calculata si raportata de catre administrator si de catre depozitar in data de 14 a lunii curente”. De asemenea, “anularea unitatilor de fond aferente transferului disponibilitatilor banesti ale participantului se efectueaza la aceeasi data.”
Actul normativ stabileste si obligatiile de raportare catre CSSPP si CNPAS ale administratorilor fondurilor de pensii implicate in procedura de transfer.
Norma privind transferul participantilor intre fondurile de pensii administrate privat, elaborata in aplicarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, va fi transmisa spre publicare in Monitorul Oficial.
Comentarii articol (0)