Solutia instantei atunci cand persoana vatamata isi retrage plangerea

Decizia ICCJ nr. 27/2008 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 423, din 22 iunie 2009.

Prin aceasta decizie, ICCJ a admis recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ, si a stabilit ca instanta investita cu solutionarea plangerii formulate in temeiul art. 278 ¹ din Codul de procedura penala, in cazul retragerii acesteia de catre persoana vatamata sau persoana ale carei interese legitime au fost vatamate, urmeaza sa ia act de aceasta manifestare de vointa. Hotararea astfel pronuntata nu este supusa niciunei cai de atac.

Practica neunitara a instantelor de judecata

ICCJ a constatat ca in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la modul de solutionare a cauzelor ce au ca obiect plangeri formulate in temeiul art. 278^1 din Codul de procedura penala, atunci cand partea vatamata sau persoana ale carei interese legitime au fost vatamate isi retrage plangerea, precum si cu privire la caracterul hotararii prin care se ia act de aceasta manifestare de vointa.

1. Astfel, unele instante judecatoresti au examinat asemenea plangeri pe fond, refuzand sa ia act de retragerea acestora, si au considerat, totodata, ca hotararile pronuntate sunt supuse caii de atac a recursului.
In motivarea acestui punct de vedere s-a relevat ca dispozitiile art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedura penala nu prevad posibilitatea retragerii plangerii formulate de partea vatamata impotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului, considerand ca este necesara examinarea acesteia din oficiu, sub toate aspectele, precum si ca impotriva hotararii pronuntate poate fi exercitata calea de atac a recursului.

2. Au fost si instante care au considerat ca instanta sesizata trebuie sa ia act de o atare manifestare de vointa, exprimata in mod liber de catre persoana vatamata si de cea ale carei interese legitime au fost vatamate, precum si ca hotararea data in aceasta privinta este supusa recursului.

3. In fine, alte instante au luat act de manifestarea de vointa a persoanei vatamate si de aceea a persoanei ale carei interese legitime au fost vatamate, apreciind totodata ca hotararea prin care s-a dat curs acestei manifestari are caracter definitiv.

Argumentele ICCJ:

"In adevar, prin art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedura penala, modificat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, se prevede ca, „dupa respingerea plangerii facute conform art. 275—278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta”.

Asa cum reiese din acest text de lege, vointa legiuitorului este aceea ca orice persoana nemultumita de actele si masurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta sa se poata adresa cu plangere instantei, plangerea avand natura juridica a unei cai de atac ce vizeaza controlul judecatoresc al rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata.

In conceptia legiuitorului, poate face deci o astfel de plangere orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-un act sau printr-o masura procesuala a procurorului.

Pe de alta parte, pentru indeplinirea finalitatii mentionate, instanta chemata sa judece plangerea are competenta functionala de a verifica intreaga activitate procesuala desfasurata de procuror, pentru a avea posibilitatea de a decide daca rezolutia sau ordonanta atacata trebuie sa fie mentinute sau, dimpotriva,

Chiar daca legiuitorul nu a prevazut in mod expres in continutul dispozitiilor art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, printre solutiile care se pronunta cu ocazia judecarii plangerii si pe aceea a posibilitatii partilor de a renunta la plangerea formulata, aceasta nu inseamna ca o asemenea situatie, nereglementata in mod expres, sa nu isi gaseasca rezolvarea fireasca, adecvata continutului si sensului solicitarii pe care partea a inteles sa il dea, prin exprimarea libera a vointei sale.

De altfel, avand de dezlegat aceeasi chestiune de drept in cazul retragerii cererilor de revizuire, de contestatie in anulare si de amanare ori intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata, Sectiile Unite ale inaltei Curti de Casatie si Justitie au statuat primordialitatea principiului disponibilitatii prin Decizia nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006.

In acest sens, este de observat ca, in conformitate cu art. 246 alin. 1 din Codul de procedura civila, „reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin in conceptia legiuitorului, poate face deci o astfel de plangere orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-un act sau printr-o masura procesuala a procurorului.

Pe de alta parte, pentru indeplinirea finalitatii mentionate, instanta chemata sa judece plangerea are competenta functionala de a verifica intreaga activitate procesuala desfasurata de procuror, pentru a avea posibilitatea de a decide daca rezolutia sau ordonanta atacata trebuie sa fie mentinute sau, dimpotriva, desfiintate ca nelegale in drept sau netemeinice in fapt.

Chiar daca legiuitorul nu a prevazut in mod expres in continutul dispozitiilor art. 278 ¹ alin. 8 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, printre solutiile care se pronunta cu ocazia judecarii plangerii si pe aceea a posibilitatii partilor de a renunta la plangerea formulata, aceasta nu inseamna ca o asemenea situatie, nereglementata in mod expres, sa nu isi gaseasca rezolvarea fireasca, adecvata continutului si sensului solicitarii pe care partea a inteles sa il dea, prin exprimarea libera a vointei sale.

De altfel, avand de dezlegat aceeasi chestiune de drept in cazul retragerii cererilor de revizuire, de contestatie in anulare si de amanare ori intrerupere a executarii pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viata, Sectiile Unite ale inaltei Curti de Casatie si Justitie au statuat primordialitatea principiului disponibilitatii prin
Decizia nr. XXXIV din 6 noiembrie 2006.

In acest sens, este de observat ca, in conformitate cu art. 246 alin. 1 din Codul de procedura civila, „reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa”, iar „renuntarea la judecata se constata prin incheiere fara drept de apel”.

Pe de alta parte, este evident ca, datorita naturii sale juridice si efectelor ce le are, plangerea formulata in temeiul art. 278¹ din Codul de procedura penala are caracterul vadit al unei cai de atac similare apelului ori recursului.

Or, prin interpretarea analogica a dispozitiilor art. 368 si art. 385 ⁴ alin. 2 din Codul de procedura penala, care confera partilor dreptul de a renunta la calea de atac exercitata, rezulta fara echivoc ca nu a mai fost necesar ca legiuitorul sa insereze expres in textul art. 278 ¹ din Codul de procedura penala posibilitatea de a se renunta la plangerea formulata, mai ales ca prin art. 246 alin. 1 din Codul de procedura civila, aplicabil si in materie penala potrivit art. 721 din acelasi cod, este instituit principiul ca partea care adreseaza instantei o cerere poate sa renunte oricand la judecarea ei."