Corelativ dreptului de acces al salariatului la formarea profesionala prevazut in art. 39 alin. (1) lit. g) din Codul muncii[1], angajatorii au obligatia, in conformitate cu art. 190 din acelasi cod de a asigura participarea la programe de formare profesionala, pe cheltuiala lor, pentru toti salariatii, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o data la 2 ani, daca au cel putin 21 de salariati;
b) cel putin o data la 3 ani, daca au sub 21 de salariati.
Daca nu a fost respectata aceasta obligatie principala, angajatorul este obligat sa acorde, in temeiul art. 152 alin. (1) din acelasi cod, maximul de 10 zile platite pentru concediul de studii, deci numai daca forma de perfectionare si specificul acesteia (oricare ar fi aceasta) nu ii “profita” in baza concluziilor stabilite pe baza exercitarii ultimei si celei mai importante functii ale conducerii, control-evaluare, si astfel nu doreste sa isi manifeste acordul fata de cererea salariatului.
In acest fel, problema trebuie inteleasa ca o “sanctionare” legala a angajatorului, in vederea garantarii unui drept minim al salariatului de a-si exercita dreptul fundamental la formare profesionala, cuprins in normele constitutionale si europene in materie.
Chiar daca pare un joc de cuvinte, afirmam ca dreptul angajatorului de a limita dreptul angajatului pe care legea il obliga sa il asigure, tine pana la limita dreptului-garantie al angajatului de a-si exercita dreptul la perfectionarea profesionala.
Insa nimic nu impiedica angajatorii sa acorde mai mult de 10 zile de concediu de studii, daca doresc. Pilonul juridic al acestei ratiuni este reprezentat de stabilirea organizarii si functionarii unitatii ca prerogativa a angajatorului, prin dispozitiile art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
De aceea, atragem atentia ca dispozitiile art. 152 alin. (1) din actul normativ mentionat, potrivit normelor de tehnica legislativa, au fizionomia juridica a unei norme speciale, deci de stricta interpretare, instituite de ipoteza/cazul in care angajatorul nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unul salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege.
Aceasta solutie este aplicabila atat in sectorul privat cat si in cel public, pentru formarea profesionala realizata de formatorii autorizati.
(A se vedea si Ionel Petrea, Ana Cioriciu, Concediul de studii, in «Tribuna economica », nr. 8/2006, p. 40 – 41,)
___
1Legea nr. 53/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 05.02.2003, modificata si completata.
Comentarii articol (33)