Potrivit premierului, proiectul de rectificare vizeaza, printre altele, suplimentarea bugetelor Ministerului Muncii Familiei si Protectiei Sociale, Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, Ministerului Administratiei si Internelor, precum si Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, fie pentru asigurarea drepturilor salariale, fie pentru asigurarea cheltuielilor legate de functionarea acestora.
"Prin proiectul de rectificare, vom majora plafonul de garantii publice de la 7,7 miliarde lei, in 2009, la 8,6 miliarde lei, in 2010. In acest an, vom avea in plus ca si garantii guvernamentale peste 200 milioane euro care vor fi utilizate cu predilectie pentru sporirea capacitatii de absorbtie a fondurilor comunitare, pentru utilizarea la cofinantari sau prefinantari”, a declarat primul-ministru Boc.
Seful Executivului a aratat ca vor fi alocate fonduri suplimentare de peste 500 milioane lei pentru investitii publice, pentru infrastructura drumurilor judetene si pentru lucrarile care se desfasoara la scoli.
"In pragul inceputului de an scolar, dorim sa sa ne asiguram ca acele lucrari, care sunt intr-un stadiu foarte avansat, vor fi finalizate, astfel incat anul scolar sa inceapa in bune conditii”, a subliniat primul-ministru Emil Boc.
Premierul a mentionat ca rectificarea bugetara vizeaza asigurarea resurselor financiare necesare pentru indexare pensiilor cu 2%, incepand din 1 octombrie, precum si pentru plata pensiei sociale minime.
"Vom avea resurse financiare pentru aplicarea pensiei sociale minime, de 350 lei, de la 1 octombrie, de la 300 lei, cat este in prezent. Este o masura de solidaritate cu cei care sunt afectati de criza”, a precizat Emil Boc.
In acest sens, bugetul de pensii va fi suplimentat cu inca 500 milioane lei. De asemenea, bugetul asigurarilor de somaj va fi suplimentat cu 864 milioane lei.
Pe langa aceste sume, Executivul a decis transferarea catre autoritatile locale a circa 120 milioane lei pentru acoperirea cheltuielilor acelor primarii care nu au avut incasari la buget, iar acum au probleme cu plata facturilor la utilizati.
Totodata, Guvernul va aloca 110 milioane lei tot pentru bugetele locale, in vederea platii facturilor catre CET-uri.
"Dorim astfel sa usuram factura la energia termica, pe care o plateste cetateanul”, a conchis primul-ministru.
Comentarii articol (0)