Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, rectificarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat, fiind alocate fonduri suplimentare pentru finalizarea unor proiecte prioritare, informeaza un comunicat de presa al Executivului.
„Prin rectificarea bugetara am realizat o prioritizare a investitiilor publice din Romania. Fiecare minister a fost mandatat sa stabileasca ce obiective de investitii finalizeaza in 2010 si sa aloce, cu prioritate, bani pentru finalizarea acestora si, in subsidiar, pentru lucrarile de investitii care urmeaza sa fie finalizate anii urmatori, in special in 2011”, a declarat primul-ministru, Emil Boc, la finalul sedintei Guvernului.
La randul sau, ministrul Finantelor Publice Sebastian Vladescu a precizat ca reducerea cu 0,2% a cheltuielilor pentru investitii se face ca urmare a eliminarii, pe fiecare ordonator de credit si la nivel de administratii publice locale, a unor cheltuieli de investitii care nu erau absolut necesare.
„Discutam, in special, de achizitii de diverse obiecte”, a explicat ministrul Vladescu.
De asemenea, ministrul Finantelor a asigurat ca bugetul nici unui minister nu a fost redus in ceea ce priveste cofinantarea proiectelor europene. In acest context, premierul a aratat ca prin rectificarea bugetara au fost asigurate sume suplimentare domeniilor mediu si agricultura, necesare cofinantarii unor proiecte europene.
Primul-ministru Emil Boc a punctat cateva dintre proiectele care urmeaza sa fie finalizate in cursul acestui an. In domeniul infrastructurii, premierul a mentionat portiunea de la Chitila la Voluntari din cadrul Centurii Bucuresti, astfel incat, anul viitor, dupa ce se vor finaliza tronsonul Cernavoda-Constanta si Centura ocolitoare a municipiului Constanta, sa se poata circula in regim de autostrada de la Pitesti pana la Constanta. De asemenea, intre obiectivele Guvernului primul-ministru a mai mentionat finalizarea, in 2010, a centurilor ocolitoare ale oraselor Lugoj, Cluj-Napoca, Sibiu si Caransebes, a unei portiuni de 12 kilometri din Autostrada Transilvania, a 8,4 kilometri din centura ocolitoare a municipiului Iasi si a 70 de kilometri din drumul Focsani-Ojdula.
De Programul de reabilitare termica a blocurilor vor putea beneficia, in 2010, proprietarii a 29.690 de apartamente din toata tara, potrivit solicitarilor facute de primarii, iar prin Programul de alimentare cu apa vor fi finalizate astfel de sisteme in 17 localitati, a mai spus primul-ministru.
De asemenea, Fondul de Garantare si Contragarantare pentru IMM-uri a fost capitalizat cu 46 de milioane de euro in vederea sustinerii intreprinderilor mici si mijlocii si a firmelor care acceseaza fonduri europene.
Potrivit primului-ministru, un alt obiectiv al Guvernului consta in achitarea datoriilor statului. In acest sens, Executivul a alocat 1,9 miliarde de lei pentru achitarea datoriilor din domeniul sanatatii si 500 de milioane de lei pentru alte arierate din diverse domenii.
In domeniul social, Guvernul a suplimentat bugetul de pensii cu 3,8 miliarde de lei, astfel incat plata acestor drepturi sa fie asigurata pana la sfarsitul anului, precum si bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate cu 0,9 miliarde de lei pentru plata unor obligatii din domeniul sanitar. „Prin aceasta rectificare bugetara am urmarit sa acoperim deficitele fondurilor sociale si ma refer la fondul de pensii si fondul de somaj, cat si sa acoperim o parte cat mai mare a datoriilor sectorului sanitar, in asa fel incat aceste domenii sa fie functionale pana la sfarsitul anului”, a afirmat ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu.
Primul-ministru Emil Boc a aratat ca rectificarea bugetului s-a facut cu incadrarea in tinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB convenita cu FMI si Comisia Europeana. La randul sau, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu a adaugat ca indicatorii macroeconomici luati in considerare pentru rectificarea bugetului sunt: Produsul Intern Brut: 511 miliarde lei, cresterea economica: - 1,9%, cursul mediu: 4,24 lei/euro si media anuala a indicelui pretului de consum: 5,9.
Ministrul Finantelor Publice a punctat, totodata, ministerele care, prin rectificarea bugetului, au primit fonduri suplimentare, respectiv:
- Ministerul Muncii - 3,8 miliarde de lei pentru echilibrarea bugetului asigurarilor sociale de stat si 0,6 miliarde de lei pentru finantarea drepturilor persoanelor cu handicap
- Ministerul Sanatatii - 2,9 miliarde de lei
- Ministerul Mediului - 241 milioane de lei pentru cofinantarea proiectelor europene
- Ministerul Culturii - aproximativ 57 de milioane de lei pentru finalizarea proiectului privind restaurarea si reabilitarea monumentelor istorice si consolidarea unor cladiri culturale
- Ministerul Comunicatiilor - aproximativ 50 de milioane de lei pentru plata unor servicii de inchiriere de licente IT
- Ministerul Economiei - 207,1 milioane de lei
- Academia Romana - 17 milioane de lei pentru cofinantarea proiectelor europene
Ministrul Finantelor a mentionat, totodata, ministerele carora li s-au redus bugetele, respectiv ministerele Educatiei, Administratiei si Internelor, Apararii, Justitiei, Dezvoltarii, Agriculturii si Transporturilor.
Comentarii articol (1)