ACCES GRATUIT
Deloitte: Romanii vor face mai putine cumparaturi in perioada sarbatorilor
Cheltuielile romanilor de sarbatori in acest an vor inregistra cresteri moderate, in contextul in care efectul psihologic al crizei economice a atras schimbari fundamentale in comportamentul de consum la nivel european, se precizeaza intr-un studiu realizat de Deloitte.
Articolul continuă mai jos
Cheltuielile romanilor din perioada sarbatorilor (incluzand cumparaturile de cadouri, produse alimentare si bauturi si activitati de divertisment) ar putea creste moderat in contextul in care efectul psihologic al crizei economice a atras schimbari fundamentale in comportamentul de consum la nivel european. Media de crestere in Europa de Este este estimata la 0,7%. Concluzia se regaseste in raportul Deloitte privind tendintele de consum in perioada sarbatorilor de iarna „Craciun 2009 – A sosit momentul redresarii?”
Principalele concluzii ale aceluiasi raport , arata ca aproape 80 % dintre romani spun ca economia este in recesiune, in timp ce mai mult de jumatate dintre acestia cred in siguranta locului lor de munca, in 2010. De asemenea aproape 60% dintre romani declara ca au mai putini bani pentru cheltuieli, fata de aceeasi perioada anul trecut, dar aproape 70 % dintre romani sunt increzatori ca situatia financiara a caminului lor se va imbunatati sau va ramane la fel, in urmatoarele 12 luni.
In ceea ce priveste atitudinea consumatorilor in sezonul sarbatorilor de iarna, aproape 30% dintre romani intentioneaza sa cheltuie mai mult pe produse alimentare si bauturi in acest an, in timp ce peste 50% dintre romanii chestionati spun ca vor cheltui la fel de mult ca si anul trecut pentru activitati de divertisment.
„Doua treimi dintre europeni si 58% dintre romani intentioneaza sa isi limiteze cheltuielile de sarbatori, pe fondul atmosferei actuale de criza. Este insa o concluzie de suprafata, in conditiile in care 79% dintre respondenti nu se tem de pierderea locului de munca, si peste jumatate dintre ei nu au datorii. In consecinta, principala cauza a nivelului scazut de consum este starea de spirit, care a atins un nivel minim”, se arata in raportul Deloitte.
“Asistam la nasterea unui nou tip de consumator, care prefera produsele utile si durabile, care renunta la achizitiile impulsive si analizeaza cu atentie deciziile de cumparare, cantarind preturile, calitatea si plus-valoarea pe care o aduc produsele inovatoare. Criza s-a dovedit a fi o experienta de invatare pentru consumator, iar noile sale obisnuinte vor continua si dupa iesirea din criza. Pentru operatorii de retail si companiile din industria bunurilor de consum, provocarea va fi sa se adapteze noilor cerinte si sa readuca piata la nivelul de consum anterior crizei”, spune George Mucibabici, Presedinte Deloitte Romania.
Aflat la a 12-a editie, studiul Deloitte a inclus in acest an 18 state din Europa de Vest, Europa de Est si Africa de Sud. Un studiu similar a fost realizat si in Statele Unite. Romania se afla la a doua editie.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)