Accesul la stagiul de pregatire pentru profesiile juridice dintr-un stat membru poate fi conditionat de cunostinte extinse de drept intern

Hotararea Curtii vine ca urmare a unui proces intentat de un cetatean polonez Germaniei, privind echivalarea diplomei universitare in drept.

In Germania, exercitarea tuturor profesiilor juridice reglementate necesita promovarea primului examen de stat in urma studiilor de drept, precum si a celui de al doilea examen juridic de stat in urma unui stagiu de pregatire. Acest stagiu are o durata de doi ani si cuprinde in special parti obligatorii care sunt efectuate in cadrul unei instante civile ordinare, al parchetului sau al unei instante penale, al unei institutii administrative si pe langa un avocat.

Potrivit dreptului german, daca un resortisant al unui alt stat membru a dobandit, in acest stat, o diploma universitara in drept care ii permite accesul, in respectivul stat membru, la o formare postuniversitara de avocat, acesta poate solicita echivalarea cunostintelor si capacitatilor sale cu cele certificate prin promovarea primului examen de stat la materiile numite obligatorii1. Aceste materii privesc in special aspectele fundamentale ale dreptului civil, ale dreptului penal, ale dreptului public si ale dreptului procedural.

Echivalenta este apreciata pe baza diplomei universitare straine si a oricarei alte diplome sau a oricarui alt atestat pertinent prezentat. In cazul declararii echivalentei, persoana interesata este admisa la stagiul de pregatire. Daca aprecierea comparativa nu indica o echivalenta sau indica numai o echivalenta partiala, persoana interesata poate solicita sustinerea unui examen de aptitudini.

Ministerul Justitiei din landul Mecklenburg-Pomerania de Vest a refuzat admiterea domnului Pe¶la, resortisant polonez, la stagiul de pregatire fara a sustine acest examen de aptitudini. Inainte de a formula cererea de admitere, domnul Pe¶la a obtinut diploma de licenta a Facultatii de Drept a Universitatii din Poznañ (Polonia), precum si titlurile academice „Master of German and Polish Law” si „Bachelor of German and Polish Law” in cadrul unui program de formare juridica germano-poloneza la Universitatea din Frankfurt an der Oder (Germania).

In opinia Ministerului Justitiei, cunostintele de drept strain, precum dreptul polonez, nu pot fi recunoscute drept echivalente, avand in vedere diferentele existente in raport cu dreptul german, iar Master of German and Polish Law nu atesta nivelul necesar de cunostinte de drept german. Domnul Pe¶la a formulat astfel o actiune la Tribunalul Administrativ din Schwerin (Germania).

Acesta a solicitat in esenta Curtii sa precizeze criteriile impuse de dreptul comunitar in ceea ce priveste aprecierea echivalentei cunostintelor juridice ce trebuie efectuata in urma unei cereri de admitere directa, fara sustinerea probelor prevazute in acest sens, la un stagiu de pregatire pentru profesiile juridice.

In hotararea pronuntata, Curtea arata ca o persoana care se afla in situatia domnului Pe¶la nu intra in domeniul de aplicare al dispozitiilor directivelor relevante in materie de libera circulatie a avocatilor. Aceasta aminteste ca, in lipsa armonizarii la nivelul Uniunii a conditiilor de acces la stagiile de pregatire pentru profesiile juridice, statele membre sunt indreptatite sa defineasca cunostintele si calificarile necesare.

Cu toate acestea, pentru a concilia cerintele nationale astfel definite cu imperativele exercitarii efective a libertatilor fundamentale garantate de dreptul comunitar, acesta obliga autoritatile unui stat membru, atunci cand examineaza cererea de admitere a unui resortisant al unui alt stat membru, sa efectueze o examinare a echivalentei ansamblului formarii si experientei, academice si profesionale, inainte de a putea impune candidatului sustinerea unui examen de aptitudini.

Curtea precizeaza ca, pentru a aprecia daca un candidat poate fi admis direct, si anume fara a fi necesara sustinerea unui astfel de examen, la un stagiu de pregatire pentru profesiile juridice, cunostintele care trebuie considerate element de referinta sunt cele atestate de calificarea necesara in statul membru in cauza. Asadar, contrar sustinerii domnului Pe¶la, acest stat membru nu ar putea fi obligat sa limiteze aprecierea echivalentei calificarilor la o comparatie a nivelului intelectual al formarii, a timpului si a eforturilor depuse in acest sens.

In plus, dreptul comunitar nu impune ca, in cadrul aprecierii echivalentei, nivelul cunostintelor juridice de drept intern sa fie diminuat in raport cu nivelul atestat de calificarea necesara in statul membru in cauza, precum primul examen de stat in Germania. Cu toate acestea, chiar daca dreptul comunitar nu impune, prin el insusi, o diminuare a nivelului cunostintelor de drept al statului membru gazda necesar in situatii precum cea din actiunea principala, acesta nu se opune posibilitatii statelor membre de a realiza o simplificare a calificarii impuse. In plus, trebuie ca, in practica, posibilitatea unei recunoasteri partiale a cunostintelor si a calificarilor deja dobandite de candidat sa nu ramana doar fictiva.

La prima vedere, se pare ca nu aceasta este situatia in Germania, aspect a carui verificare revine insa instantei nationale, singura competenta sa se pronunte asupra interpretarii dreptului intern german.