ACCES GRATUIT
Comisia Europeana
Valorile culturale europene, la inventar
Uniunea Europeana numara 500 de milioane de locuitori, insa putini sunt cei care se definesc ca fiind cetateni ai Uniunii Europene. Cand sunt intrebati de unde provin, tendinta este ca raspunsul lor sa se refere, de fapt, la nationalitate.
Articolul continuă mai jos
Lipsa unei identitati europene puternice este considerata o provocare pentru integrarea in Europa. Continentul este un vast amalgam de limbi si traditii, iar tarile care compun UE par mai mult sa difere decat sa se asemene.
Pentru a consolida sentimentul apartenentei la Europa, Comisia a decis sa sponsorizeze marca patrimoniului european, registru de situri istorice a caror semnificatie depaseste frontierele nationale. Initiat de Franta, Ungaria si Spania in 2006, proiectul si-a propus sa-i sensibilizeze pe europeni si sa le sporeasca sentimentul de apreciere fata de istoria lor comuna si fata de diversitatea patrimonului cultural european.
In prezent, la acest proiect participa 18 tari, printre care si Elvetia. Registrul a luat proportii, pe lista figurand zeci de edificii istorice precum Acropola din Atena, casa lui Robert Schuman (om de stat francez si unul dintre parintii fondatori ai UE), santierele navale din Gdañsk unde a luat nastere sindicatul Solidaritatea, care a declansat o parte din evenimentele ce au grabit sfarsitul Razboiului Rece.
Prin preluarea proiectului, UE spera sa il extinda si sa ii confere mai multa vizibilitate si mai mult prestigiu. Pentru a obtine marca patrimoniului european, siturile trebuie sa demonstreze ca joaca un rol important in procesul de integrare europeana. La intrarea pe fiecare sit selectionat va fi montata o placa indicand ca acesta face parte din patrimoniul cultural european.
Totusi, nu este vorba numai despre cultura. Ca si in cazul siturilor inscrise in patrimoniul mondial UNESCO, marca va atrage turisti, dand un nou impuls economiilor locale.
Registrul vine in completarea unor initiative ale UE cum ar fi Capitala culturala europeana DeutschEnglishfrançais si programul Erasmus destinat schimburilor studentesti, initiative care au contribuit la mentinerea unui climat de intelegere si la promovarea integrarii europene.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)