In martie 2010 a aparut la Editura Wolters Kluwer Romania lucrarea intitulata "Dreptul public al muncii" (487 pagini) avandu-i ca autori pe: coordonator Alexandru Ticlea, Laura Georgescu, Ana Cioriciu Stefanescu si Barbu Vlad. Aceasta prezinta o conceptie originala in legatura cu functia publica si functionarul public, dorind, parca, sa impace conceptiile antagonice exprimate de-a lungul tipului de autorii de drept administrativ si cei de dreptul muncii.
Lucrarea este utila deopotriva nu numai studentilor, dar si specialistilor teoreticieni – cercetatori, cadre didactice etc. – si practicieni – consilieri juridici, avocati, judecatori, functionari publici cu statut general si cu statute speciale si mai ales functionari publici din compartimentele de resurse umane, dar si functionari publici din cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.
Ne sprijinim afirmatia pe argumentul ca pentru prima data o astfel de lucrare trateaza exhaustiv functionarii publici:
• pe cei carora li se aplica statutul general (Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici inclusiv:
o functionarii publici din cadrul Consiliului Legislativ,
o functionarii publici din cadrul structurilor de specialitate ale Administratiei Prezidentiale,
• dar si pe cei aflati sub incidenta statutelor speciale:
o cadre militare,
o politisti,
o functionari publici din Administratia Nationala a Penitenciarelor,
o functionari publici parlamentari,
o functionarilor publici din cadrul institutiei Avocatul Poporului,
o functionari publici din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor,
o manageri publici.
C
hiar titlul - „Dreptul public al muncii” - sugereaza conceptia absolut originala in legatura cu functia publica si functionarul public, pentru ca lucrarea este cladita pe o idee importanta inca controversata: „…in materia raporturilor juridice de munca, dreptul comun este Codul muncii. Asa fiind, atunci cand este cazul, completarea Legii nr. 188/1999 se efectueaza in primul rand (si in principal) cu prevederile acestui Cod si cu celelalte acte normative incluse in legislatia muncii, si in al doilea rand (in subsidiar), cu reglementarile de drept civile, administrative sau penale” (pagina 32 din lucrare).
Referitor la titlul,se arata:
• “Din pacate, studiul functiei publice, ce tine evident, de dreptul public, este extrem de rar abordat din perspectiva raporturilor de munca, prioritate avand institutia sau autoritatea publica, si nu personalul care da viata functiei publice” (pagina 29 din lucrare).
• “De regula, autorii de drept administrativ neaga caracterul contractual al raporturilor de serviciu ale functionarilor publici” (pagina 30 din lucrare).
• “Dimpotriva, autorii de drept al muncii se situeaza ferm pe pozitia ca raporturile de serviciu ale functionarilor publici sunt de natura contractuala…”. “Natura contractuala a raporturilor de serviciu ale functionarilor publici este insusita si de Inalta Curte de Casatie si Justitie” (pagina 31 din lucrare).
• “Intrucat dreptul muncii nu este nici drept privat pur, nici drept public pur, ci el are un caracter de drept mixt, putem accepta cel putin doctrinar, teoretic asadar, ca exista o subramura a sa, intitulata dreptul public al muncii” (pagina 36 din lucrare).
Spre deosebire de alte lucrari in domeniu, „Dreptul public al muncii” face clar distinctia intre demnitari, functionari publici, magistrati si personalul contractual din administratia publica. Aceasta distinctie precum si alte opinii exprimate in lucrare se fundamenteaza insa pe cunoasterea temeinica atat a doctrinei romanesti cat si a celei straine in domeniu, ideile de baza si importante in constructia lucrarii fiind structurate si incadrate corespunzator de practica judiciara.
Dintre conditiile pentru dobandirea calitatii de functionar public relevanta este conditia acordului de vointa.
Referitor la acordurile colective, se arata ca: „Avand in vedere ca Legea nr. 188/1999, se refera doar cu caracter general la acordurile colective, dispozitiile sale se completeaza nu numai cu cele ale Hotararea Guvernului nr. 833/2007, ci si cu normele de drept comun in materie – Codul muncii, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca” (pagina 126 din lucrare).
Observatii si aprecieri pertinente regasim cu privire la „studiile universitare” si „studiile de doctorat” in raport cu Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare si Legea invatamantului nr. 84/1995. De asemenea, se evidentiaza conditiile unui angajament scris de formare profesionala valabil. Regasim explicatii utile si cu privire la concediile de formare profesionala.
Unele observatii taxeaza cu ironie absurdul legislativ in care este prins functionarul public: „In dreptul public al muncii modificarea raportului de serviciu in interes public…are caracter unilateral, fiind bazata pe vointa autoritatii publice, functionarul public neputand refuza masura sub sanctiunea eliberarii din functia publica.(…)Faptul ca transferul in interesul serviciului se poate face «numai cu acordul scris al functionarului public transferat», ca de altfel si mutarea definitiva a acestuia dispusa de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice in cadrul altui compartiment, deviaza astfel de la un caracter imperativ spre unul formal” (pagina 293 din lucrare).
Inedite sunt observatiile cu privire la efectele specifice transferului colectiv, atat de controversat in practica. Se arata ca in cazul transferului colectiv, modificari de exceptie apar incepand cu 1 ianuarie 2010. Acestea vizeaza numai acea preluare de personal reglementata de Legea nr. 329/2009, fiind vorba de o combinare a unui transfer colectiv si concedierea colectiva.(…)De aceea, se mentine regula ca normele speciale de protectie ale transferului colectiv opereaza si in sectorul public, implicand aceleasi avantaje” (pagina 333-334 din lucrare).
Utile sunt si precizarile cu privire la procedura de stabilire si recuperare a prejudiciilor.
Problema conflictelor (litigiilor) de munca este tratata intr-o maniera clara. Sunt formulate ferm critici punctuale: „Credem ca o singura concluzie se impune: conflictele (litigiile) de munca in cazul tuturor categoriilor de functionari publici trebuie sa fie judecate de aceleasi sectii/complete specializate de drept comun (jurisdictia muncii) prevazute in cazul salariatilor” (pagina 481 din lucrare).
In concluzie, coordonatorul lucrarii, prof. univ. dr. Alexandru Ticlea, extrem de cunoscut pentru lucrarile sale din domeniul dreptului muncii, se dovedeste a fi un deschizator de drumuri in materie de functie publica si functionari publici.
Cuprinsul lucrarii poate fi consultat in fisierul atasat.
Comentarii articol (0)