ACCES GRATUIT
ANPC: Forta majora nu anuleaza drepturile pasagerilor
Ca urmare a eruptiei vulcanice din Islanda, toate statele membre au luat masuri pentru siguranta zborurilor. "Desi situatia provocata de cenusa vulcanica reprezinta o circumstanta extraordinara, trebuie subliniat ca si intr-un astfel de caz drepturile pasagerilor trebuie respectate", spune Constantin Cerbulescu, presedinte ANPC.
Articolul continuă mai jos
Am dispus ca toate comisariatele pentru protectia consumatorilor care au aeroporturi pe teritoriul judetului sa verifice respectarea prevederilor Regulamentului de catre liniile aeriene si sa comunice neintarziat masurile dispuse ca urmare a incalcarii drepturilor pasagerilor”, a declarat presedintele al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
Reamintim care sunt drepturile pasagerilor in acest caz:
• dreptul de fi informati de catre liniile aeriene (de exemplu, cu privire la drepturile pe care le au, la evolutia situatiei, la anulari si durata intarzierilor);
• dreptul la asistenta (bauturi racoritoare, mese, cazare, dupa caz);
• dreptul de a alege intre rambursarea pretului si redirectionarea catre destinatia finala.
In acest caz, de forta majora, pasagerii nu sunt indreptatiti la compensatie (sume suplimentare care se acorda functie de distanta in km pana la locul de destinatie).
Situatia estimativa a anularii zborurilor in perioada 15 – 21 aprilie 2010 asupra pasagerilor care trebuiau sa calatoreasca cu avionul spre/dinspre Romania, conform datelor comunicate de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii:
• Pasageri interni/internationali ramasi neimbarcati pe aeroporturi din Romania - aproximativ 45.000;
• Pasageri internationali cu destinatia zborului Romania ramasi neimbarcati pe aeroporturi din strainatate - aproximativ 39.000 din care:
• Pasageri internationali ai operatorilor aerieni romani:
- ramasi neimbarcati pe aeroporturi din Romania - aproximativ 16.900
- ramasi neimbarcati pe aeroporturi din strainatate - aproximativ 15.700
• Pasageri pe zborurile interne ale operatorilor romani ramasi neimbarcati - aproximativ 5.100
• Numar de curse anulate - aproximativ 1.100.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)