ACCES GRATUIT
Specialistul raspunde
Cand va inceta CIM pentru salariatii care au depus dosarul de pensie inainte de 1 aprilie 2010?
INtrebarea cititorului: "Urmarea aparitiei Legii 49/2010 privind unele masuri in domeniul muncii si asigurarilor sociale, va intreb cand le va inceta contractul individual de munca pentru angajatii carora le-au fost depuse deja dosarele de pensionare si care va fi temeiul legal?"
Articolul continuă mai jos
Raspunsul specialistului:
De la 1.04.2010, lit. d) a art. 56 din Codul muncii s-a modificat si s-a completat prin art. IV. pct. 1 din Legea nr. 49/2010 privind unele masuri in domeniul muncii si asigurarilor sociale, astfel: “Contractul individual de munca existent inceteaza de drept…la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”.
Dar, persoanelor care au depus cererile de pensionare inainte de data intrarii in vigoare a Legii nr. 49/2010 privind unele masuri in domeniul muncii si asigurarilor sociale –
1 aprilie 2010 – le va inceta contractul individual de munca la data primirii deciziei de pensionare, potrivit art. II din aceeasi lege.
Temeiul legal va fi art. 56 lit. d) din Codul muncii coroborat cu art. II din Legea nr. 49/2010. Se are in vedere, in acest sens, forma art. 56 lit. d) din Codul muncii inainte de modificarea sa de art. IV. pct. 1 din Legea nr. 49/2010 –
inainte de 01.04.2010 - potrivit acestui articol, contractul individual de munca inceta “la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta, pensionare anticipata, pensionare anticipata partiala sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii”.
Aceste prevederi se aplica in continuare si celor care au depus cererea de pensionare inainte de 1.04.2010 si care urmeaza sa primeasca decizia de pensionare dupa aceasta data.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (5)