Hotararea CEDO in Cauza in Cauza Bragadireanu impotriva Romaniei

(Cererea nr. 22.088/04)

In Cauza Bragadireanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnul B.M. Zupanèiè, presedinte, domnul C. Birsan, doamna A. Gyulumyan, domnul E. Myjer, domnul David Thór Björgvinsson, doamna I. Ziemele, doamna I. Berro-Lefèvre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 15 noiembrie 2007, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 22.088/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Alexandru Bragadireanu (reclamantul) a sesizat Curtea la data de 25 mai 2004, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenta judiciara, a fost reprezentat de domnul A. Grigoriu, avocat exercitand profesia in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna B. Ramascanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a invocat, in special, ca mentinerea sa in detentie, pe fondul gravelor sale probleme de sanatate, si fata de calitatea ingrijirilor medicale primite in inchisoare, a incalcat art. 3 din Conventie. De asemenea, el s-a plans, in temeiul art. 6 din Conventie, ca procedura penala desfasurata impotriva sa a fost injusta si a avut o durata prea lunga.
4. La data de 4 iulie 2006, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului plangerea de mai sus si sa acorde prioritate oficiala cererii, in baza Regulii 41 din Regulamentul Curtii. In temeiul prevederilor art. 29 § 3 din Conventie, Curtea a decis sa analizeze in acelasi timp fondul si admisibilitatea cauzei.

In fapt

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1954 si locuieste in Bucuresti.
A. Procedura penala impotriva reclamantului
6. La data de 9 iunie 1993, reclamantul a fost retinut timp de 5 zile sub acuzatia ca si-a ucis concubina. La data de 14 iunie 1993, procurorul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Giurgiu a dispus cercetarea reclamantului in stare de arest preventiv.
1. Analiza fondului de catre instantele interne
7. La data de 22 octombrie 1993, procurorul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Giurgiu l-a trimis in judecata pe reclamant pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav, prevazuta de art. 176 lit. a) din Codul penal.
8. La datele de 4 aprilie, 10 octombrie, 28 noiembrie 1994, 9 ianuarie, 13 februarie si 15 mai 1995, in prezenta reclamantului si a lui D.U., avocatul sau ales, Tribunalul Judetean Giurgiu a audiat diferiti martori. La data de 10 octombrie 1994, reclamantul a fost si el audiat. La data de 15 mai 1995, Tribunalul Judetean Giurgiu a ascultat concluziile formulate de procuror, de partea civila si de D.U. Ulterior, reclamantului i s-a dat dreptul la ultimul cuvant.
9. Prin Sentinta din 29 mai 1995, Tribunalul Judetean Giurgiu l-a gasit pe reclamant vinovat de savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav si l-a condamnat la 20 de ani de inchisoare. Instanta si-a intemeiat sentinta pe depozitiile martorilor, pe declaratiile si comportamentul reclamantului si pe rapoartele medicale referitoare la moartea victimei. La data de 16 februarie 1996, sentinta a fost confirmata, in urma apelului reclamantului, de catre Curtea de Apel Bucuresti, care a analizat dovezile prezentate de reclamant si de I.C., avocatul acestuia.
10. Reclamantul a formulat recurs in fata Curtii Supreme de Justitie, afirmand ca nu comisese crima si ca, prin urmare, probele au fost gresit interpretate de instante.
2. Evolutia starii de sanatate a reclamantului in timpul procedurii penale
11. Reclamantul a fost trimis la spitalul penitenciar in perioadele 4 august—5 octombrie 1995, 4 aprilie—25 aprilie 1996 si, din nou, intre 8 si 22 august 1996. Acolo el a fost supus mai multor interventii chirurgicale. In anul 1996, a fost diagnosticat cu tumoare perianala, dar a refuzat o noua operatie.
Din cauza unei probleme severe la ochi, doctorii care l-au examinat pe reclamant au recomandat eliberarea lui.
12. In timpul procesului in fata Curtii Supreme de Justitie, sanatatea reclamantului s-a deteriorat in mod constant. Prin urmare, el a lipsit de la aproape toate sedintele de judecata tinute in cauza, insa afirma ca ar fi solicitat in mod repetat suspendarea procesului din cauza bolii sale.
13. Din incheierile de sedinta reiese ca reclamantul a fost reprezentat fie de un avocat din oficiu, fie de un avocat ales, la majoritatea sedintelor de judecata.
14. La data de 17 februarie 1997, dupa ce l-au examinat pe reclamant si au consemnat, in mod special, ca acesta a pierdut 20 kg in 6 luni, doctorii de la penitenciar au recomandat ca reclamantul sa fie supus unei expertize de catre Institutul de Medicina Legala. La data de 10 martie 1997, aceiasi doctori au recomandat eliberarea reclamantului.
15. Acesta a fost internat din nou in perioada 8 ianuarie— 30 mai 1997. In luna martie 2007, a fost transferat sub escorta la Spitalul Public Bagdasar din Bucuresti, unde a suferit o colostomie. El sustine ca a fost legat cu catuse de pat.
16. La data de 23 aprilie 1997, doctorii au recomandat punerea lui in libertate din cauza starii grave de sanatate.
17. La data de 15 mai 1997, Institutul de Medicina Legala a concluzionat ca reclamantul a trebuit sa urmeze un tratament de 3 luni, care l-a impiedicat sa participe la proces.
3. Suspendarea procesului
18. La data de 27 mai 1997, Curtea Suprema de Justitie a suspendat procesul din cauza starii de sanatate a reclamantului, astfel cum a fost prezentata de raportul Institutului de Medicina Legala, adus ca proba in proces. De asemenea, ea a dispus punerea in libertate a reclamantului, care a avut loc la data de 30 mai 1997.
19. Curtea Suprema de Justitie a solicitat periodic raportul de expertiza asupra starii de sanatate a reclamantului, pentru a vedea daca motivele de suspendare a procesului mai persistau.
20. Dupa eliberare, reclamantul a continuat sa fie tratat pentru afectiunea sa. La data de 15 ianuarie 1998, Institutul de Medicina Legala a certificat faptul ca era necesar inca un tratament de 6 luni si ca, in acest timp, reclamantul nu putea participa la proces.
21. La data de 10 martie 1999, instanta a tinut o sedinta de judecata si a constatat ca raportul medical nu fusese trimis inca. A stabilit urmatorul termen pentru data de 2 iunie 1999.
22. La data de 12 martie 1999, Institutul de Medicina Legala a informat Curtea Suprema de Justitie ca reclamantul este capabil sa participe la proces.
23. La data de 2 iunie 1999, instanta a luat nota de raportul medical, insa a observat cateva vicii de forma si l-a restituit Institutului de Medicina Legala. A stabilit urmatorul termen pentru data de 13 octombrie 1999.
4. Trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond
24. La data de 13 octombrie 1999, in prezenta avocatului ales al reclamantului, Curtea Suprema de Justitie a constatat ca nici procurorul, nici instantele inferioare nu dispusesera evaluarea psihiatrica a reclamantului, impusa de lege pentru orice persoana urmarita pentru infractiunea de omor deosebit de grav.
25. Prin urmare, in decizia ramasa definitiva din 25 octombrie 1999, Curtea Suprema de Justitie a casat hotararile anterioare pronuntate in cauza si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Judetean Giurgiu, dispunand evaluarea psihiatrica a reclamantului.
5. Reexaminarea cauzei
26. La data de 10 martie 2000, dosarul a fost trimis la Tribunalul Judetean Giurgiu, care a tinut prima sedinta la data de 10 aprilie 2000, apoi alte cateva, reclamantul fiind absent din cauza problemelor sale de sanatate. Cu toate acestea, el a fost reprezentat in proces in principal de catre D.U., un avocat ales de el.
27. Probele aflate la dosar aratau ca la data de 31 mai 2000 el a fost externat din spital.
28. La data de 20 noiembrie 2000, Tribunalul Judetean Giurgiu a trimis cauza inapoi la procuror pentru a dispune expertiza psihiatrica.
29. Apelul procurorului impotriva acestei sentinte a fost admis de Curtea de Apel Bucuresti prin Decizia ramasa definitiva din data de 1 martie 2001, care prevedea ca Tribunalul Judetean Giurgiu sa dispuna chiar el expertizarea reclamantului, conform Deciziei Curtii Supreme de Justitie din 25 octombrie 1999.
30. La data de 23 aprilie 2001, cauza a fost repusa pe rolul Tribunalului Judetean Giurgiu.
31. In fata Tribunalului Judetean Giurgiu au avut loc circa 20 de sedinte de judecata, cauza fiind amanata in mod repetat din cauza lipsei rapoartelor de expertiza sau din cauza citarii incorecte a partilor. Se pare ca reclamantul nu s-a prezentat la niciuna dintre aceste sedinte, insa a fost reprezentat la cele mai multe dintre ele de catre D.U., aparatorul sau ales.
32. La data de 15 iunie 2001, reclamantul a fost internat pentru o alta operatie.
33. La data de 14 septembrie 2001, Institutul de Medicina Legala a apreciat ca reclamantul a necesitat un tratament medical de 4 luni, ce nu ar fi putut fi administrat in inchisoare. Cu toate acestea, la data de 29 octombrie 2001, la cererea Tribunalului Judetean Giurgiu, el a constatat ca reclamantul era capabil sa participe la proces.
34. La data de 5 noiembrie 2001, reclamantul s-a prezentat in fata comisiei medicale pentru examinarea sa psihiatrica.
35. La data de 27 martie 2002, raportul de expertiza psihiatrica a fost prezentat ca proba in proces. Acesta confirma faptul ca, din punct de vedere mintal, reclamantul avusese discernamant la data uciderii victimei. Tribunalul Judetean Giurgiu a ascultat concluziile formulate de avocatul reclamantului si de procuror la data de 20 mai 2002 si a pronuntat sentinta la data de 10 iunie 2002. Din cauza absentelor repetate ale reclamantului, datorate starii sale de sanatate, Tribunalul Judetean Giurgiu nu l-a putut audia personal.
36. Instanta a reexaminat probele aflate la dosar si si-a intemeiat hotararea pe coroborarea depozitiilor martorilor administrate de anchetatori si de instante cu rapoartele de expertiza referitoare la decesul victimei si cu comportamentul reclamantului fata de concubina sa, fata de fostele sale sotii (martore in proces) si din timpul urmaririi penale si al procesului in fata instantei — inclusiv pe evaluarea raspunsurilor pe care le-a dat in timpul unui test cu poligraful pe care a fost de acord sa-l dea la data de 12 iunie 1993 si in cadrul caruia nu a fost asistat de avocat —, precum si pe evaluarea psihiatrica a reclamantului. Tribunalul Judetean Giurgiu l-a gasit vinovat de savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav si l-a condamnat la 20 de ani de inchisoare.
37. Reclamantul, prin avocat, a formulat apel impotriva acestei sentinte, contestand interpretarea de fapt si de drept facuta de Tribunalul Judetean Giurgiu. El si-a sustinut nevinovatia si, in subsidiar, a solicitat instantei sa ii reduca pedeapsa. Apelul i-a fost respins ca tardiv prin Decizia din 13 noiembrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti.
38. Cu toate acestea, la data de 28 februarie 2003, Curtea Suprema de Justitie, la cererea reclamantului, a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti pentru o reanalizare a apelului. Ea a considerat ca reclamantul respectase termenul legal de introducere a apelului.
39. Reclamantul nu s-a prezentat la niciuna dintre cele 4 sedinte de judecata in fata Curtii de Apel Bucuresti. I.C., reprezentantul sau ales, s-a prezentat la una dintre aceste sedinte. Instanta a observat ca atat reclamantul, cat si avocatul sau au sustinut ca starea lor de sanatate nu le-a permis sa se prezinte la sedintele de judecata. Totusi, Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca reclamantul nu era internat in spital la momentul respectiv si ca avocatul sau nu si-a asigurat substituirea, desi instanta i-a solicitat acest lucru, conform legii.
40. La data de 29 mai 2003, Curtea de Apel Bucuresti a desemnat din oficiu un reprezentant pentru reclamant. In aceeasi zi, ea a analizat si a respins apelul, reclamantul nefiind prezent la sedinta de judecata. Ea a constatat ca probele confirmau vinovatia reclamantului si ca, in circumstantele spetei, pedeapsa aplicata de Tribunalul Judetean Giurgiu era justificata. Avocatul desemnat din oficiu a pledat pentru nevinovatia reclamantului si, in subsidiar, a solicitat instantei sa reduca pedeapsa aplicata.
41. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei decizii la Curtea Suprema de Justitie, contestand, la fel ca mai inainte, interpretarea de fapt si de drept a instantelor inferioare. Reclamantul nu s-a prezentat la niciunul dintre cele 3 termene de judecata acordate pe fondul cauzei. La primul termen s-a prezentat asistentul sau personal (vezi paragraful 42 de mai jos), care a informat Curtea despre starea precara de sanatate a reclamantului si a solicitat o amanare pentru a-i permite reclamantului sa numeasca un reprezentant. Instanta a amanat procesul si a numit un avocat pentru reclamant. Inainte de urmatorul termen, I.C., aparatorul reclamantului care il reprezentase in apelul de mai sus, a facut o cerere scrisa pentru o alta amanare, pe motiv ca nu a avut timp sa studieze intregul dosar. In prezenta avocatului din oficiu si a procurorului, instanta a admis cererea. Cu toate acestea, I.C. nu s-a prezentat la ultimul termen din data de 12 februarie 2004. Avocatul din oficiu a participat in numele reclamantului. Prin decizia ramasa definitiva din aceeasi zi, dupa reevaluarea probelor aflate la dosar, Curtea Suprema de Justitie a confirmat sentinta.

B. Detentia reclamantului
42. La data de 28 august 2003, reclamantul a fost examinat de o comisie de doctori de la Comisia pentru Protectia Persoanelor cu Handicap. Ei au stabilit ca starea sa de sanatate era caracterizata printr-o deficienta functionala severa care ii dadea dreptul la un asistent personal.
1. Expertiza reclamantului in vederea amanarii sau intreruperii executarii pedepsei
43. La data de 19 februarie 2004, reclamantul a depus o cerere pentru amanarea executarii sentintei din motive medicale. Mai tarziu, el a reformulat-o, solicitand intreruperea executarii sentintei.
44. La data de 1 martie 2004, reclamantul a fost deferit Institutului de Medicina Legala in vederea exprimarii unei opinii asupra chestiunii daca era sau nu capabil sa execute pedeapsa.
45. Doctorii de la Institutul de Medicina Legala l-au reexaminat pe reclamant si au constatat ca stadiul bolii sale permitea continuarea detentiei sale si ca tratamentul sau medical putea fi continuat in spitalele penitenciare: „Patologia ... este severa, cu evolutie imprevizibila, posibil catre o prognoza fatala ce ar putea avea loc indiferent daca [reclamantul] se afla in inchisoare sau este eliberat.” Doctorii au trimis raportul la data de 30 septembrie 2004.
46. Pe baza acestei probe, cererea de intrerupere a reclamantului a fost respinsa la data de 18 octombrie 2004 de catre Tribunalul Judetean Giurgiu. Decizia a fost confirmata de Curtea de Apel Bucuresti la data de 22 noiembrie 2004. Reclamantul nu a formulat recurs si, astfel, aceasta decizie a ramas definitiva.
47. La data de 24 octombrie 2006, Institutul de Medicina Legala a declansat o noua expertiza a reclamantului pentru a evalua posibilitatea de a intrerupe executarea pedepsei. Totusi, la data de 30 august 2006, reclamantul a refuzat sa continue aceasta examinare, deoarece a considerat ca nu-i va aduce niciun beneficiu.
2. Ingrijirile medicale si conditiile din inchisoare
48. La data de 10 martie 2004, reclamantul a fost incarcerat pentru a executa restul pedepsei. El sustine ca a fost pus intr-o celula cu 30 de paturi dispuse pe 3 niveluri, prevazute cu saltele foarte deteriorate, cu 2 detinuti in fiecare pat, doua toalete si niciun dus sau apa calda in camera. Din cauza starii sale de sanatate (deoarece avea un anus artificial, ii era imposibil sa isi controleze intestinele), el a cerut sa fie transferat intr-o celula cu un singur pat, insa aceasta cerere a fost respinsa pe motiv ca in penitenciarul respectiv nu existau astfel de celule, cu exceptia celulelor de izolare.
49. Conform afirmatiilor reclamantului, el a solicitat in mod repetat sa fie examinat de un doctor, insa fara niciun rezultat. El sustine ca medicamentele pentru tratamentul sau nu i-au fost oferite de autoritati din lipsa de fonduri si ca familia sa a fost nevoita sa i le trimita.
50. Guvernul a transmis fisa medicala a reclamantului impreuna cu o adresa de la Administratia Penitenciarelor din data de 26 septembrie 2006, ce prezenta detaliat ingrijirile medicale pe care reclamantul le-a primit in inchisoare.
51. Se pare ca, in perioada 10—22 martie 2004, el a fost internat la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost examinat de doctorii penitenciarului. El a fost supus unor teste de laborator si unei evaluari oncologice in spitale publice.
52. Ulterior, a fost examinat periodic de doctorii penitenciarului si adesea a fost trimis la specialisti pentru control.
53. In perioada 8 mai—22 iulie 2004, reclamantul a fost internat din nou la Spitalul Penitenciar Jilava. Au fost efectuate analize de laborator si a fost trimis si la spitalul public pentru mai multe examene amanuntite.
54. A fost internat din nou la Spitalul Penitenciar Jilava in perioada 8—28 august 2004. La data de 18 august 2004, doctorii au efectuat o scanare abdominala cu ultrasunete si au recomandat controale periodice la 3 luni.
55. La data de 6 august 2004, reclamantul a primit de la familia sa 30 de tuburi de Pentoxifilin.
56. Supravegherea sa medicala a continuat pe toata durata anilor 2004, 2005 si 2006. A fost supus unor verificari oftalmologice, a fost vazut de doctori specialisti cel putin o data la doua luni si a primit in fiecare luna medicamentele prescrise prin intermediul farmaciilor penitenciare.
57. La data de 28 iunie 2005, reclamantul a informat autoritatile ca refuza sa fie examinat in Spitalul Penitenciar Jilava, avand in vedere plangerea sa penala de rele tratamente facuta impotriva doctorilor de la penitenciar (vezi paragrafele 61 si 62 de mai jos).
58. A fost internat din nou la Spitalul Penitenciar Jilava in perioada 23—31 august 2006.
59. Se pare ca reclamantul a primit medicamente de la farmaciile penitenciare conform prescriptiilor doctorilor care l-au examinat.
60. Intre perioadele de internare, reclamantul a fost detinut in penitenciarele Rahova si Giurgiu.
3. Plangerile referitoare la conditiile din inchisoare si ingrijirile medicale
61. La data de 4 iunie 2004, reclamantul a depus o plangere penala impotriva doctorilor de la penitenciar care l-au operat in perioada detentiei. El i-a acuzat de vatamare intentionata si incompetenta profesionala in timpul interventiei chirurgicale. La data de 1 aprilie 2005, Parchetul Militar Bucuresti a respins plangerea ca tardiva. Reclamantul a facut plangere impotriva acestei decizii. In adresa sa catre Parchet, el a invocat faptul ca a fost „transportat si tinut in Spitalul Bagdasar — Arseni sub escorta”. Plangerea penala a fost reexaminata si respinsa din nou, la data de 28 iulie 2005, de procurorul de la Parchetul Militar Bucuresti. Prin Decizia din 18 aprilie 2006, Tribunalul Militar Bucuresti a confirmat decizia procurorului, cu motivarea ca acuzatia impotriva doctorilor de la penitenciar era neintemeiata si ca, in orice caz, din cauza timpului trecut de la operatii si pana la depunerea plangerii penale, raspunderea pentru oricare dintre infractiunile din plangere se prescrisese.
62. La data de 3 august 2005, reclamantul a depus o plangere la Tribunalul Bucuresti in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate. El a considerat ca dreptul sau la informare, la protectia sanatatii sale si la un mediu sanatos i-a fost incalcat in inchisoare. Mai mult, el a afirmat ca, in inchisoare, conditiile de detentie au ajuns la nivel de tortura. Prin urmare, el a argumentat ca, in ciuda starii sale grave de sanatate, autoritatile inchisorii au refuzat sa-l puna intr-o celula singur. De asemenea, el sustine ca nu a avut acces la fisele sale medicale si la dosarul penal.
63. Prin Decizia din 17 octombrie 2005, judecatoria i-a respins actiunea. Acesta a considerat ca lipsa de calitate a ingrijirilor medicale nu intra sub incidenta ordonantei invocate; reclamantul ar fi trebuit sa introduca o actiune in raspundere civila impotriva doctorilor. In orice caz, probele au aratat ca reclamantul a primit ingrijiri medicale adecvate, a fost vazut si examinat de diferiti doctori, i s-au oferit ingrijirile posttratament ce ii fusesera prescrise.
64. Instanta a respins ca neintemeiata afirmatia reclamantului privind lipsa de acces la fisa sa medicala. Ea a observat ca fisa respectiva fusese adusa ca proba la proces, atat reclamantul, cat si reprezentantul sau avand astfel acces la ea.
65. In cele din urma, judecatoria a reamintit ca ordonanta de urgenta nu a impus o obligatie pentru autoritatile inchisorii de a asigura accesul reclamantului la dosarul sau penal. Ea a reamintit ca reclamantul avea dreptul sa desemneze un reprezentant pentru a-l studia.
66. Apelul reclamantului a fost, de asemenea, respins de Tribunalul Bucuresti, prin Decizia definitiva din 5 decembrie 2005. Tribunalul a observat ca penitenciarul a refuzat sa il mute pe reclamant intr-o celula individuala pe motiv ca va fi transferat in curand intr-o sectie noua, intr-o camera ce va fi mai potrivita pentru necesitatile sale medicale. Se pare ca instanta a apreciat ca afirmatiile reclamantului referitoare la influenta negativa asupra sanatatii sale a conditiilor de detentie erau neintemeiate. De asemenea, instanta a reamintit ca era datoria autoritatilor inchisorii sa ii asigure un asistent personal.
67. Prin Adresa din 16 decembrie 2005, Comisia pentru Protectia Persoanelor cu Handicap l-a informat pe reclamant ca, atat timp cat se afla in inchisoare, el nu avea dreptul la nicio alocatie speciala pentru nevoile sale personale sau pentru angajarea unui asistent personal, deoarece era obligatia penitenciarului sa ii asigure ingrijiri.
68. Actualmente, reclamantul se afla inca in inchisoare. Se pare ca nu a fost transferat intr-o celula individuala.

II. Dreptul intern pertinent
69. Prevederea relevanta din Codul de procedura penala reglementand evaluarea psihiatrica a unei persoane acuzate de o infractiune este urmatoarea:
ARTICOLUL 117
Expertiza obligatorie
„Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie in cazul infractiunii de omor deosebit de grav...”.
70. Codul de procedura penala prevede ca viciile de forma din procedura, cum ar fi neaudierea in persoana a acuzatului de catre instante, constituie o incalcare a drepturilor de aparare, ceea ce va duce la nulitatea hotararii pronuntate. Prevederile relevante din dreptul si practica interne sunt descrise detaliat in Cauza Ilisescu si Chiforec impotriva Romaniei (nr. 77.364/01, §§ 18—19, 1 decembrie 2005).
71. Partea relevanta din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat este urmatoarea:
ARTICOLUL 38
„Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele..., sa se prezinte la fiecare termen...”.
72. Partea relevanta din statutul profesiei de avocat este urmatoarea:
ARTICOLUL 221
„(2) In cazul in care avocatul este impiedicat sa indeplineasca serviciul profesional, isi va asigura substituirea...”.
III. Prevederile relevante ale Consiliului Europei referitoare la conditiile de detentie
73. Extras din cel de al 11-lea Raport general al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) [CPT/Inf (2001) 16]:
„29. In anumite tari vizitate de CPT, mai ales in Europa Centrala si de Est, cazarea detinutilor se face deseori in dormitoare de mare capacitate care contin toate sau cele mai multe dintre facilitatile utilizate zilnic de prizonieri, cum ar fi: spatiul de dormit, spatiul de zi si utilitatile sanitare. CPT obiecteaza in privinta principiului pe care se bazeaza aceste modalitati de locuire in inchisorile inchise, iar aceste obiectii sunt si mai puternice atunci cand, asa cum este cazul in mod frecvent, in dormitoarele respective sunt tinuti detinuti in spatii extrem de inghesuite si insalubre. Fara indoiala ca diferiti factori, inclusiv cei de ordin cultural, fac sa fie de preferat, in anumite tari, locurile de detentie colective in locul celulelor individuale. Totusi, sunt putine lucruri de spus in favoarea si multe de spus in defavoarea sistemului in care zeci de detinuti locuiesc si dorm impreuna in acelasi dormitor.”
74. Standardele CPT (Sectiuni „fundamentale” ale rapoartelor generale anuale ale CPT):
„50. CPT ar dori sa adauge ca este deosebit de preocupat atunci cand constata o combinatie intre suprapopulare, activitati cu regim precar si acces neadecvat la utilitati sanitare in aceeasi institutie. Efectul cumulat al acestor conditii se poate dovedi a fi extrem de daunator prizonierilor...
[Prizonierii incapabili sa continue detentia]
70. Exemple tipice de astfel de prizonieri sunt cei supusi unor prognoze fatale pe termen scurt, care sufera de o boala grava ce nu poate fi tratata cum se cuvine in conditiile inchisorii, care au un handicap major sau sunt inaintati in varsta. Continuarea detentiei acestor persoane intr-un mediu de inchisoare poate crea o situatie intolerabila. In cazuri de agest gen, doctorul inchisorii are datoria sa intocmeasca un raport pentru autoritatea responsabila, in vederea efectuarii unor alte aranjamente mai adecvate.”
75. CPT a vizitat Romania in anii 1995, 1999, 2001, 2002, 2003, 2004 si 2006. Toate rapoartele sale de vizita, mai putin ultimul, au fost facute publice. Suprapopularea inchisorilor si lipsa de utilitati sanitare rezonabile au fost probleme ridicate in mod constant de CPT.
76. Recomandarea nr. R(98)7 cu privire la aspectele etice si organizatorice ale ocrotirii sanatatii in penitenciare prevede urmatoarele:
„C. Persoanele incapabile sa continue detentia: handicap fizic major, varsta inaintata, prognoza fatala pe termen scurt
50. Prizonierii cu handicapuri fizice majore si cei inaintati in varsta ar trebui gazduiti astfel incat sa le permita o viata cat se poate de normala si nu ar trebui separati de restul populatiei inchisorii. Modificarile de structura ar trebui facute in asa fel incat sa sprijine deplasarea persoanelor in scaun cu rotile si a handicapatilor in conditii similare cu cele din mediul exterior.
51. Decizia privind momentul in care pacientii supusi unei prognoze fatale pe termen scurt ar trebui sa fie transferati la unitati spitalicesti externe ar trebui luata din considerente medicale. In asteptarea acestui transfer, acesti pacienti ar trebui sa primeasca asistenta medicala optima in ultima faza a bolii lor in cadrul centrului medical al inchisorii. In astfel de cazuri, trebuie oferite ingrijiri periodice intr-un ospiciu extern. Ar trebui analizata posibilitatea de gratiere din motive medicale sau de eliberare anticipata.”

In drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie
77. Reclamantul considera ca [in cauza] conditiile sale de detentie si lipsa de tratament medical adecvat pentru boala sa au constituit o incalcare a art. 3 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Asupra admisibilitatii
78. Guvernul a prezentat comentarii in detaliu asupra detentiei reclamantului dinainte de proces si asupra conditiilor de eliberare a sa la data de 30 mai 1997, inclusiv asupra asa-zisei utilizari a catuselor pentru a-l imobiliza pe reclamant de patul sau la Spitalul Bagdasar—Arseni. In masura in care plangerea este inteleasa ca facand referire la aceste aspecte, Curtea reaminteste ca cererea de fata a fost depusa abia la data de 25 mai 2004, adica dupa mai mult de 6 luni de la sfarsitul detentiei preventive.
79. In ceea ce priveste presupusa utilizare a catuselor, reclamantul nu a facut nici macar in substanta o astfel de plangere la autoritatile locale. Simplul fapt ca a mentionat in plangerea sa penala impotriva doctorilor care l-au tratat in perioada 1995—1996 ca fusese „transportat sub escorta” la spitalul public nu ii da ocazia Curtii sa considere ca reclamantul a permis autoritatilor romane sa solutioneze problema. Daca s-ar fi argumentat ca nu a avut la dispozitie nicio cale efectiva de plangere, regula celor 6 luni, pe care reclamantul nu a respectat-o, s-ar fi aplicat din nou [vezi, mutatis mutandis, Cauza Rosengren impotriva Romaniei (dec. partiala), nr. 70.786/01, 27 aprilie 2004].
80. Rezulta ca aceasta parte a plangerii trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
81. Cu toate acestea, in masura in care plangerea se refera la conditiile de incarcerare a sa incepand cu luna martie 2004, Curtea observa ca aceste afirmatii nu sunt vadit neintemeiate in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, observa ca acest capat de cerere nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
82. Guvernul sustine ca reclamantul nu a dovedit „dincolo de orice indoiala rezonabila” asa-zisa supunere a sa la rele tratamente. El a reamintit ca reclamantul a fost examinat periodic de specialisti si a primit tratamentul adecvat astfel cum a fost prescris de doctori. Faptul ca a trebuit din cand in cand sa primeasca medicamente de la familia sa nu a constituit o maltratare. El a facut trimitere la cauze precum Cara-Damiani impotriva Italiei [(dec.), nr. 35.995/97, 28 martie 2000] si I.T. impotriva Romaniei [ (dec.), nr. 40.155/02, 24 noiembrie 2005].
83. Reclamantul a replicat ca starea sa de sanatate, si anume incapacitatea sa de a-si controla intestinele, a produs un mediu foarte ostil in celula, expunandu-l incontinuu la batjocura din partea colegilor detinuti si culminand cu excluderea sa de la orice activitate sociala. El a reamintit ca, desi avea dreptul la conditii speciale si chiar la un asistent personal (vezi paragraful 42 de mai sus), el continua sa imparta celula cu mai multi detinuti si nu si-a putut asigura un standard minim de igiena din cauza lipsei de apa calda curenta sau a dusurilor. Mai mult, reclamantul sustine ca nimeni nu s-a oferit sa-l ajute sa ajunga de la celula sa la utilitatile sanitare din penitenciar.
84. Curtea reaminteste ca, desi art. 3 din Conventie nu poate fi interpretat ca unul care prevede o obligatie de a elibera detinutii pe motive medicale, el impune totusi o obligatie pentru stat de a proteja confortul fizic al persoanelor lipsite de libertate, de exemplu oferindu-le asistenta medicala necesara. Curtea a mai pus accent si pe dreptul tuturor prizonierilor la conditii de detentie compatibile cu demnitatea umana, astfel incat sa garanteze ca modalitatea si metoda de executare a masurilor impuse nu-i supun la suferinta sau privatiune de o intensitate dincolo de nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei; in plus, pe langa sanatatea prizonierilor, confortul lor trebuie asigurat in mod adecvat, avandu-se in vedere cerintele practice de detentie (vezi cauzele Kud³a impotriva Poloniei [MC], nr. 30.210/96, § 94, CEDO 2000-XI, si Mouisel impotriva Frantei, nr. 67.263/01, § 40, CEDO 2002-IX).
85. Revenind la faptele cauzei de fata, Curtea considera ca aceasta plangere are doua ramuri: ingrijirile medicale primite in inchisoare si conditiile de detentie. Curtea le va analiza separat.
1. Ingrijirile medicale primite in inchisoare
86. Probele supuse atentiei Curtii arata ca reclamantul a fost examinat regulat de doctorii de la penitenciar si a fost trimis la spitale publice pentru examinari detaliate atunci cand s-a considerat necesar. Dimpotriva, pretentiile reclamantului par nefondate in lumina fisei sale medicale, adusa ca proba in cauza de catre Guvern si necontestata de reclamant.
87. Este adevarat ca familia reclamantului i-a furnizat medicamente. Totusi, Curtea observa ca s-a raportat ca acest lucru a avut loc o singura data, pe 6 august 2004, iar fisa medicala a reclamantului contine prescriptiile doctorilor in timpul detentiei sale, ceea ce dovedeste ca autoritatile penitenciare au raspuns in general in mod adecvat necesitatilor sale de tratament medical.
88. Curtea nu poate specula asupra evolutiei sanatatii reclamantului in cazul in care aceste medicamente nu ar fi fost furnizate de familia sa. Totusi, trebuie observat ca starea de sanatate generala a reclamantului nu pare sa se fi deteriorat in inchisoare din cauza lipsei de tratament medical.
89. In cele din urma, Curtea reaminteste ca, in ceea ce priveste intrebarea daca o persoana grav bolnava ar trebui sa ramana lipsita de libertate, ea nu poate inlocui evaluarea situatiei de catre instantele locale cu propria sa evaluare, in special atunci cand autoritatile locale si-au indeplinit in general obligatia de a proteja integritatea fizica a reclamantului, in particular prin furnizarea de ingrijiri medicale adecvate (ibid.).
90. In cauza de fata, instantele au refuzat sa intrerupa executarea pedepsei pe baza concluziilor raportului medical din 2004, potrivit caruia reclamantul era capabil sa suporte detentia. In anul 2006, reclamantul a pus capat celei de-a doua examinari medicale al carei scop era sa evalueze posibilitatea eliberarii sale din detentie.
Totusi, acest dosar nu cuprinde nicio dovada ca cererea de eliberare din inchisoare pe motive medicale, depusa la instante, ar fi ramas ineficienta.
91. Prin urmare, avand in vedere exclusiv ingrijirile medicale primite in inchisoare, reclamantul nu a dovedit „dincolo de orice indoiala rezonabila” ca suferinta sa a atins nivelul minim de gravitate pentru a intra sub incidenta art. 3 [vezi Cauza Kud³a,
§ 91 si I.T. (dec.)], ambele mentionate mai sus, si paragraful 95 din prezenta hotarare, de mai jos).
2. Facilitatile adecvate in inchisoare
92. Curtea considera ca, in ceea ce priveste conditiile asigurate reclamantului in inchisoare, apare o problema separata, tinandu-se cont de necesitatile sale medicale. Afirmatiile reclamantului privind lipsa oricarui ajutor organizat din partea autoritatilor inchisorii nu sunt contestate in niciun fel de Guvern. Mai mult, se pare ca reclamantul nu a beneficiat in inchisoare de un asistent personal, impus de starea sa de sanatate precara, fiind obligat sa se bazeze pe colegii detinuti pentru cele mai elementare necesitati sanitare.
93. Este adevarat ca, in astfel de cazuri, Curtea impune ca ingerinta sa fie dovedita „dincolo de orice indoiala rezonabila”, avand in vedere ca o astfel de dovada ar putea rezulta din coexistenta unor deductii suficient de puternice, clare si concordante sau din prezumtii de fapt incontestabile similare (vezi Cauza Irlanda impotriva Regatului Unit, Hotararea din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, p. 64—65, § 161).
94. In cazul de fata, Curtea nu poate decat sa observe ca Guvernul, care a furnizat informatii foarte detaliate de la autoritatile penitenciare privind supravegherea medicala a reclamantului, nu a putut prezenta nicio informatie referitoare la facilitatile oferite reclamantului in detentie, inclusiv la problema unui asistent personal. Acest lucru ii permite Curtii sa constate ca reclamantului nu i-au fost oferite astfel de facilitati. Astfel, Curtea reaminteste ca starea de sanatate a reclamantului este grava, ca necesitatile sale medicale elementare sunt greu de asigurat si ca are deficiente functionale severe. Desi autoritatile sunt constiente de aceste lucruri, el continua sa fie detinut intr-un penitenciar obisnuit, imparte celula cu alte persoane, nu are dus sau apa calda la dispozitie si nu este asistat in mod regulat pentru necesitatile sale. Starea sa precara de sanatate a dus la separare sociala de restul populatiei din inchisoare.
95. Mai mult, descrierea facuta de reclamant privind facilitatile inchisorii, atat in adresele sale initiale trimise Curtii, cat si in observatiile sale ulterioare, in special suprapopularea, obligarea de a imparti patul cu alte persoane, saltelele deteriorate si utilitatile sanitare neadecvate nu sunt contestate de Guvern si sunt confirmate de rapoartele CPT asupra Romaniei. Conditiile nu satisfac standardele europene stabilite de CPT (vezi paragrafele 73—75 de mai sus). Prin urmare, astfel cum scoate in evidenta CPT, efectul cumulat al suprapopularii in dormitoare de mare capacitate (si uneori chiar insalubre), regimul sarac al activitatilor si accesul neadecvat la utilitatile sanitare se pot dovedi a fi in detrimentul prizonierilor (vezi si, mutatis mutandis, Kalashnikov impotriva Rusiei, nr. 47.095/99, § 97, CEDO 2002-VI, si Kehayov impotriva Bulgariei, nr. 41.035/98, § 66, 18 ianuarie 2005).
96. In acest context, Curtea mai reaminteste si ca nu exclude faptul ca in situatii deosebit de grave ar putea fi luate masuri umanitare (vezi, mutatis mutandis, Farbtuhs impotriva Letoniei, nr. 4.672/02, § 52, 2 decembrie 2004).
97. Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a-i permite Curtii sa constate ca [in cauza] conditiile din inchisoare, in special suprapopularea si lipsa de acces la igiena si alte facilitati adecvate starii sale de sanatate, au cauzat reclamantului suferinte care au atins pragul tratamentului inuman si degradant care intra sub incidenta art. 3.
98. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 3 din Conventie in ceea ce priveste conditiile de detentie in care a fost tinut reclamantul.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
A. Dreptul la un proces echitabil
99. Reclamantul s-a plans, in temeiul art. 6 § 1 din Conventie, ca nu a avut parte de un proces echitabil in fata instantelor interne. In mod special, el sustine ca martorii au fost influentati de acuzare, ca instantele au judecat cauza in lipsa sa si ca nu a fost reprezentat intotdeauna de un avocat pe parcursul procesului si, in special, in timpul efectuarii testului cu poligraful (vezi paragraful 36 de mai sus).
100. Partea relevanta a art. 6 prevede urmatoarele:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”
101. Guvernul sustine ca hotararile luate de instante in lipsa reclamantului nu au fost decisive pentru soarta reclamantului. Spre deosebire de Cauza Ilisescu si Chiforec, mentionata mai sus, in care Curtea a constatat o incalcare a art. 6 din cauza ca reclamantul nu a fost audiat de instantele interne care l-au condamnat, in cauza de fata reclamantul a fost audiat de doua ori in fata instantei de fond.
102. Curtea observa inca de la inceput ca in dosar nu exista nicio dovada care i-ar putea permite sa ajunga la o concluzie in ceea ce priveste lipsa de reprezentare in timpul testului cu poligraful la care a fost supus reclamantul. Mai mult, niciuna dintre probele aflate la dosar nu indica faptul ca ar fi facut o astfel de plangere in fata instantelor interne. Totusi, chiar presupunand ca reclamantul nu a fost reprezentat si ca a epuizat caile de atac interne pentru aceasta plangere, Curtea observa ca hotararea de condamnare fata de acesta nu s-a bazat exclusiv pe aceasta proba. Prin urmare, desi regretabila, o astfel de situatie nu este, in sine, suficienta pentru a constata incalcarea art. 6. Mai mult, nu este de datoria Curtii sa speculeze asupra rezultatului pe care l-ar fi avut urmarirea penala daca raspunsurile la testul cu poligraful nu ar fi fost luate in considerare de instantele interne.
103. In ceea ce priveste condamnarea reclamantului fara a fi fost audiat de instantele interne, atunci cand legea nationala permite ca un proces sa se desfasoare in pofida lipsei unei persoane „acuzate de o infractiune”, persoana respectiva ar trebui sa poata obtine de la o instanta care l-a audiat o noua examinare a fondului acuzarii (vezi cauzele Colozza impotriva Italiei, Hotararea din 12 februarie 1985, seria A nr. 89, p. 15, § 29, si Ilisescu si Chiforec, mentionata mai sus, § 34).
104. Curtea a stabilit deja ca legislatia romaneasca permite casarea unei hotarari pronuntate fara ca acuzatul sa fi fost prezent si interogat de instante (vezi paragraful 70 de mai sus).
105. In cazul de fata, Curtea observa, alaturi de Guvern, ca reclamantul a fost audiat, in prezenta avocatului sau ales, in fata instantei de fond si a instantelor superioare care au analizat pentru prima data fondul cauzei (vezi paragrafele 8 si 9 de mai sus). Cu toate acestea, la rejudecare, fondul cauzei a fost reanalizat de instante cu acelasi nivel de competenta fara a-l audia pe reclamant. Este adevarat ca, spre deosebire de cauzele Constantinescu impotriva Romaniei (nr. 28.871/95, § 19, CEDO 2000-VIII) si Ilisescu si Chiforec (mentionate mai sus, § 15), in care instantele au refuzat sa ii audieze pe reclamanti si/sau pe avocatii acestora, desi ei se aflau in sala de judecata, in cauza de fata, nici reclamantul si nici avocatii sai alesi (cu cateva exceptii) nu s-au prezentat la judecata.
106. Pe de alta parte, reclamantul nu a invocat, cel putin de o maniera generala, o incalcare a dreptului de a fi audiat personal in urma exercitarii cailor de atac, care au fost formulate prin reprezentantul sau ales. De asemenea, el nu a furnizat niciun argument care sa ii permita Curtii sa constate ca o astfel de cale de atac nu ar fi putut fi eficienta in cazul sau special (vezi Cauza Ilisescu si Chiforec, mentionata mai sus, § 14).
107. Prin urmare, avand in vedere ca, potrivit art. 35 din Conventie, recursul unui reclamant trebuie sa fie efectiv, adica recursul trebuie sa fie disponibil si suficient pentru a permite reparatia incalcarilor pretinse (vezi, mutatis mutandis, Cauza Sakkopoulos impotriva Greciei, nr. 61.828/00, § 44, 15 ianuarie 2004), rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa conform art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie din cauza neepuizarii cailor de recurs interne.
108. In ceea ce priveste reprezentarea, Curtea observa inca de la inceput ca reclamantul nu s-a plans de lipsa de reprezentare efectiva la calea de atac formulata in fata Curtii Supreme de Justitie de catre reprezentantul sau in numele sau.
109. Fara a tine cont de acest lucru si chiar presupunand ca reclamantul a epuizat caile de recurs interne in aceasta chestiune, Curtea considera ca aceasta plangere este inadmisibila din urmatoarele motive.
110. Prin urmare, ea observa, alaturi de Guvern, ca de fiecare data cand instantele l-au audiat pe reclamant sau pe martori, avocatul sau a fost prezent.
Cu toate acestea, la reexaminarea cauzei, desi avocatul reclamantului a fost prezent pe durata procesului pe fond, el nu a participat la procesul in apel. Mai mult, el nu a oferit o explicatie acceptabila nici pentru absenta sa, nici pentru neasigurarea unei substituiri (vezi paragrafele 26, 39, 71 si 72 de mai sus), desi avea obligatia legala sa o faca. Curtea Suprema de Justitie a acordat doua amanari pentru a asigura reprezentarea reclamantului de catre un avocat ales, dar fara rezultat.
In acest context, era rezonabil ca instantele sa numeasca avocati din oficiu (vezi, a contrario, Cauza Imbrioscia impotriva Elvetiei, Hotararea din 24 noiembrie 1993, seria A nr. 275, § 38).
111. Pentru toate aceste motive, ea considera ca aceasta cerere este vadit neintemeiata si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
B. Durata procedurii penale
112. Reclamantul s-a plans de faptul ca durata procedurii sale penale a fost incompatibila cu cerinta de „termen rezonabil” stipulata de art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele: „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”
113. Perioada ce trebuie luata in considerare a inceput abia la data de 20 iunie 1994, cand Romania a ratificat Conventia. Totusi, in evaluarea caracterului rezonabil al timpului care s-a scurs de la data respectiva, trebuie luat in considerare stadiul procedurii la momentul respectiv. Asadar, la data ratificarii, cauza se afla pe rolul instantei de fond, procedura penala fiind deja pe rol de un an. Perioada respectiva s-a incheiat la data de 12 februarie 2004, cand Curtea Suprema de Justitie a pronuntat decizia definitiva in cauza.
Timpul in care procesul a fost suspendat din cauza bolii reclamantului, in perioada 27 mai 1997—2 iunie 1999, nu va fi luata in considerare.
Astfel, procesul a durat 8 ani si 8 luni, din care 7 ani si 8 luni au fost dupa ratificarea Conventiei. In tot acest timp, cauza a fost judecata de 8 instante cu 3 niveluri de competenta.
1. Asupra admisibilitatii
114. Curtea observa ca aceasta cerere nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, observa ca nu este afectata de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarata admisibila.
2. Asupra fondului
115. Guvernul sustine ca aceasta cauza a fost de o complexitate deosebita din cauza infractiunii foarte grave comise si ca autoritatile au intampinat dificultati in strangerea dovezilor. Natura complexa a cauzei a fost confirmata, in opinia sa, de perioada de timp foarte lunga ce a fost necesara pentru finalizarea examinarii psihiatrice obligatorii a reclamantului. In opinia sa, perioada in care procesul a fost suspendat nu ar trebui luata in considerare de Curte (vezi Cauza Lavents impotriva Letoniei, nr. 58.442/00, § 100, 28 noiembrie 2002). In final, Guvernul sustine ca reclamantul si reprezentantul sau au fost raspunzatori pentru tergiversarea cauzei, deoarece au lipsit de la sedintele de judecata si acesta din urma nu si-a desemnat inlocuitori, conform legii.
116. Curtea reitereaza ca rezonabilitatea duratei procesului trebuie evaluata tinandu-se seama de circumstantele spetei si de urmatoarele criterii: complexitatea cazului si comportamentul reclamantului si al autoritatilor competente (vezi, printre multe altele, Cauza Pélissier si Sassi impotriva Frantei [MC], nr. 25.444/94, § 67, CEDO 1999-II).
117. Curtea a constatat adesea incalcari ale art. 6 § 1 din Conventie in cauze care au ridicat probleme similare cu cea de fata (vezi Cauza Pélissier si Sassi, mentionata mai sus).
118. Dupa ce a analizat toate elementele aflate in posesia sa, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care sa o determine sa ajunga la o alta concluzie in cauza de fata.
119. In mod special, Curtea observa ca instantelor le-au trebuit aproape 6 ani pentru a dispune evaluarea psihiatrica obligatorie a reclamantului. Ea nu accepta argumentul Guvernului ca aceasta perioada lunga a fost cauzata de complexitatea cazului, in masura in care reclamantul a fost acuzat de omor deosebit de grav inca de la inceputul procesului, iar obligatia de examinare psihiatrica in astfel de cazuri este stipulata direct prin lege.
120. De asemenea, Curtea mai reaminteste ca, deoarece trimiterea cauzelor spre rejudecare este dispusa de obicei ca urmare a unor erori comise de instantele inferioare, repetarea acestor dispozitii in cadrul unuia si aceluiasi set de proceduri divulga o deficienta serioasa a sistemului judiciar (vezi Cauza Wierciszewska impotriva Poloniei, nr. 41.431/98, § 46, 25 noiembrie 2003). Din cauza acestor trimiteri spre rejudecare, cauza a fost solutionata corect de instanta de fond abia la data de 10 iunie 2002, adica dupa 8 ani de la ratificarea Conventiei, din care timp de 6 ani instantele au fost in judecata continua.
121. In fine, Curtea acorda o mare importanta mizei din cauza de fata pentru reclamant, care a fost acuzat de omor deosebit de grav.
122. Tinand seama de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca, in speta, durata procesului a fost excesiva si nu a respectat cerinta de „termen rezonabil”. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1.
III. Alte pretinse incalcari ale Conventiei
123. Reclamantul se plange si in baza art. 8 din Conventie in legatura cu detentia sa preventiva si sustine ca ar fi fost impiedicat sa isi contacteze familia la momentul respectiv. In orice caz, Curtea observa ca reclamantul a fost eliberat la data de 30 mai 1997, in timp ce prezenta cerere a fost depusa la data de 25 mai 2004. Presupunand ca reclamantul nu a avut la dispozitie o cale de recurs efectiva pentru a se plange de incalcarile ce au avut loc in perioada de detentie dinainte de proces, data de incepere a termenului de 6 luni stipulat de art. 35 § 1 din Conventie a fost data la care incalcarea a luat sfarsit, adica 30 mai 1997.
124. Rezulta ca acest capat de cerere a fost introdus tardiv si trebuie respins in conformitate cu art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
125. In final, reclamantul considera ca modul in care autoritatile au instrumentat urmarirea penala si detentia sa a constituit o incalcare a art. 1, 7, 13 si 14 din Conventie. Cu toate acestea, Curtea considera ca niciunul dintre elementele aflate la dosarul cauzei nu indica o incalcare a articolelor de mai sus si ca reclamantul nu a furnizat nicio dovada pentru a-si sustine cererea.
126. Rezulta ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
127. Articolul 41 din Conventie prevede urmatoarele:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
128. Reclamantul a solicitat suma de 30.000 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, si anume 10.000 EUR pentru incalcarea art. 3 si 20.000 EUR pentru incalcarea art. 6. De asemenea, el a solicitat 40.000 EUR cu titlu de daune morale, si anume 25.000 EUR pentru incalcarea art. 3 si 15.000 EUR pentru incalcarea art. 6.
129. Ulterior, el si-a revizuit pozitia si a solicitat numai 30.000 EUR cu titlu de daune morale, respectiv 10.000 EUR pentru incalcarea art. 3 si 20.000 EUR pentru incalcarea art. 6.
130. Guvernul i-a solicitat Curtii sa constate ca reclamantul si-a retras pretentiile de despagubire pentru daune materiale si a considerat ca, in lumina jurisprudentei Curtii, despagubirea solicitata pentru daune morale este exagerata.
131. Curtea observa ca reclamantul si-a limitat pretentiile pentru daune morale (vezi paragraful 129 de mai sus). Mai mult, ea accepta ca reclamantul a suferit o stare de deprimare si de frustrare din cauza ca autoritatile statului au continuat sa il mentina in detentie fara a-i acorda facilitatile decente adecvate in inchisoare si din cauza duratei excesive a procedurii penale impotriva sa. Statuand in echitate, Curtea ii acorda reclamantului suma de 6.500 EUR cu titlu de daune morale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit pentru aceasta suma.
B. Cheltuieli de judecata
132. Reclamantul a solicitat si rambursarea cheltuielilor de judecata suportate in fata Curtii, fara a specifica suma si fara a trimite vreun document justificativ.
133. Guvernul sustine ca reclamantul nu si-a dovedit cheltuielile.
134. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. Reprezentantul reclamantului a primit 850 EUR pentru asistenta juridica de la Consiliul Europei. Deoarece nu s-au dovedit alte costuri, Curtea nu poate acorda nicio suma in acest sens.
C. Dobanzi moratorii
135. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive,
C U RT E A
1. declara in unanimitate cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere referitoare la conditiile de detentie ulterioare lunii mai 2004 si durata procedurii penale si inadmisibila in rest;
2. hotaraste in unanimitate ca nu a avut loc incalcarea art. 3 din Conventie in ceea ce priveste ingrijirile medicale acordate in inchisoare;
3. hotaraste in unanimitate ca a avut loc incalcarea art. 3 din Conventie in ceea ce priveste conditiile de detentie;
4. hotaraste cu 6 voturi la unu ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie (durata procedurii penale);
5. hotaraste cu 6 voturi la unu:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 6.500 EUR (sase mii cinci sute euro) cu titlu de daune morale, la care se adauga orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca aceasta suma sa fie convertita in lei romanesti noi, la cursul de schimb valabil la data platii;
c) ca, incepand de la expirarea termenului de 3 luni mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge in unanimitate cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba engleza, apoi comunicata in scris la data de 6 decembrie 2007, conform Regulii 77 §§ 2 si 3 din Regulamentul Curtii.
Boštjan M. Zupanèiè,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier
In conformitate cu art. 45 § 2 din Conventie si cu Regula 74 § 2 din Regulamentul Curtii, opinia partial diferita a domnului E. Myjer este anexata la prezenta hotarare.
B.M.Z.
S.Q.

Opinie partial diferita a judecatorului Myjer
Am votat impotriva constatarii incalcarii art. 6 (termen rezonabil).
Este adevarat ca s-a scurs foarte mult timp de la dies a quo (20 iunie 1994, data la care Romania a ratificat Conventia) si dies ad quem (12 februarie 2004, cand Curtea Suprema a pronuntat decizia definitiva in cauza de fata). La prima vedere, o perioada atat de lunga pare a fi suficienta pentru a constata ca autoritatile judiciare nationale nu au dat dovada de diligenta necesara. Totusi, astfel cum pe buna dreptate Curtea a luat in considerare, in paragraful 113, timpul in care procesul a fost suspendat din cauza bolii reclamantului (mai mult de 2 ani) ar trebui scazut din perioada respectiva. In opinia mea, au existat multe alte intarzieri ce pot fi atribuite bolii sau starii de sanatate precare a reclamantului si/sau lipsei sale de la sedintele de judecata sau faptului ca avocatul sau nu s-a prezentat la sedinte. Aceste intarzieri nu ar trebui reprosate Guvernului. Mai mult, cazul era complex si erau necesare multe sedinte de judecata pentru a audia martorii. Faptul ca reclamantul a folosit toate posibilitatile legale pe care le avea la dispozitie pentru a ataca diferitele decizii si sentinte a contribuit, de asemenea, la prelungirea duratei totale a procedurii.
Pe scurt, faptul ca o cauza a fost examinata de 8 instante cu 3 grade de competenta diferite justifica remarca facuta de majoritate in paragraful 120, si anume ca acesta denota o deficienta serioasa a sistemului judiciar. Totusi, in circumstantele speciale ale spetei, consider ca aceasta apreciere este prea dura si injusta. Deoarece, in opinia mea, a avut loc incalcarea art. 3 numai in ceea ce priveste conditiile de detentie, in acelasi timp am votat impotriva despagubirii acordate cu titlu de daune morale.