Organizarea si desfasurarea examenului de notar public pentru notarii stagiari care au împlinit perioada de stagiu
CAPITOLUL I
Procedura de înscriere
Art. 1. - (1) La examenul de notar public se pot prezenta notarii stagiari care au împlinit 2 ani de stagiu efectiv. Vechimea se considera îndeplinita pâna la data de 31 decembrie a fiecarui an, atunci când examenul se organizeaza în perioada prevazuta la art. 4 alin. (1).
(2) La cerere, Colegiul director al Camerei Notarilor Publici poate aproba participarea la examenul de notar public si a notarilor stagiari care au efectuat un an de stagiu pâna la data examenului, daca acestia s-au distins în profesie si anterior angajarii ca notar stagiar au exercitat si alte functii de specialitate juridica, perioade care, cumulate, sa fie de cel putin 2 ani împliniti.
Art. 2. - (1) În vederea înscrierii, cu cel putin 30 de zile înainte de data examenului, notarul stagiar va depune la notarul îndrumator urmatoarele acte:
a) cererea de înscriere la examen;
b) declaratie pe propria raspundere, în sensul ca are doar cetatenia româna si nu i-a fost restrânsa capacitatea de exercitiu, în conditiile legii;
c) copie legalizata a diplomei de studii;
d) extras de cazier judiciar;
e) certificat medical care sa ateste deplina capacitate de munca;
f) copie de pe carnetul de munca si de pe contractul de munca;
g) dovada achitarii taxei de înscriere la examen;
h) declaratie de luare la cunostinta a prevederilor prezentului regulament. Notarul îndrumator va înainta aceste acte, însotite de un referat si de dovada promovarii examenului de admitere în profesia de notar stagiar, Colegiului director al Camerei Notarilor Publici, denumit în continuare Colegiu.
(2) Referatul notarului public îndrumator va face referire la:
a) data angajarii notarului stagiar;
b) conduita acestuia pe perioada stagiului;
c) preocuparea pentru pregatirea profesionala;
d) volumul de activitate din perioada stagiului, pe categorii de operatiuni.
În final referatul va cuprinde propunerea motivata de aviz de admitere sau de respingere a cererii de înscriere la examen.
Art. 3. - (1) Colegiul, primind actele stabilite la art. 2, va examina îndeplinirea conditiilor prevazute de lege în termen de 5 zile si va aviza motivat cererile notarilor stagiari. Dosarele vor fi însotite de o situatie centralizata pe Camera a candidatilor, cu datele de identificare a acestora.
(2) Avizele negative ale Colegiului vor fi comunicate în termen de 24 de ore de la emitere notarilor stagiari în cauza.
(3) Dosarele candidatilor pentru care Camerele au emis aviz favorabil de înscriere vor fi transmise Comisiei pentru verificarea conditiilor de înscriere la examen, constituita conform art. 14 lit. a), cu cel putin 20 de zile înainte de data examenului. Comisia verifica dosarele candidatilor si hotaraste cu majoritate de voturi asupra admisibilitatii înscrierii la examenul de notar public si comunica, cu cel putin 10 zile înainte de data examenului, situatia centralizata a notarilor stagiari admisi sa se înscrie la examen, care se va afisa de îndata la sediul fiecarei Camere.
(4) Împotriva avizelor negative emise de Colegiu sau de comisia constituita la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici, denumita în continuare Uniune, candidatul poate depune contestatie în termen de 48 de ore la Camera, pe care o va înainta, împreuna cu dosarul candidatului, comisiei constituite în acest sens conform art. 14 lit. b).
(5) Comisia prevazuta la alin. (4) se va pronunta asupra contestatiilor, în termen de 48 de ore de la primirea acestora. Hotarârea comisiei este definitiva si se comunica Colegiului, care o transmite si candidatului în cauza.
(6) În cazul în care se emite aviz negativ de înscriere la examen si Colegiul apreciaza oportunitatea prelungirii perioadei de stagiu, poate dispune motivat, la cererea notarului stagiar, prelungirea contractului de munca la notarul public îndrumator.
(7) Declararea ca respins sau, dupa caz, neprezentarea notarului stagiar la doua sesiuni de examene consecutive atrage încetarea contractului de munca.
CAPITOLUL II
Organizarea examenului
Art. 4. - (1) Examenul se organizeaza anual, la o data stabilita de presedintele Uniunii, cu acordul ministrului justitiei, de regula în perioada 1-31 octombrie, si se comunica cu cel putin 30 de zile Camerelor Notarilor Publici, în vederea înstiintarii candidatilor.
(2) Cu cel putin 15 zile înainte de data examenului presedintele Uniunii va stabili locul de desfasurare si ora începerii examenului si va comunica aceste date tuturor Camerelor în vederea afisarii la sediul acestora.
Art. 5. - (1) În vederea organizarii examenului, Consiliul Uniunii va stabili tematica cu caracter teoretic si practic cu incidenta asupra activitatii notariale.
(2) Tematica va fi transmisa Camerelor în vederea afisarii la sediul lor, cu cel putin 30 de zile înainte de data stabilita pentru examen.
Art. 6. - (1) Subiectele vor fi formulate conform tematicii de catre Comisia de examinare, în componenta prevazuta la art. 14 lit. d), ce se va întruni cu 24 de ore înainte de data examenului.
(2) Subiectele vor fi formulate astfel încât sa acopere toate ramurile de drept cuprinse în tematica si sa reflecte si capacitatea de analiza si sinteza a candidatilor.
(3) Dupa redactarea a 20 de seturi de subiecte pentru proba teoretica acestea vor fi semnate de toti membrii Comisiei de examinare si vor fi introduse în plicuri sigilate si semnate de toti membrii comisiei, care se vor depozita într-un loc stabilit de comun acord de catre acestia, cu asigurarea masurilor de siguranta ce se impun.
(4) Pentru proba practica subiectele se stabilesc cu 24 de ore înainte de sustinerea probei, întocmindu-se 10 seturi a câte 5 subiecte.
Art. 7. - (1) Examenul se desfasoara pe parcursul a doua zile, prima fiind afectata probei teoretice, iar cea de-a doua probei practice.
(2) Durata fiecarei probe este de 3 ore. Data, ora începerii si cea a încheierii examenului se consemneaza într-un proces-verbal semnat de comisia pentru organizarea si supravegherea desfasurarii examenului, ce se comunica candidatilor.
Art. 8. - (1) Cu cel putin 3 ore înainte de începerea examenului, la locul desfasurarii acestuia se va afisa repartizarea pe sali a candidatilor.
(2) Cu 30 de minute înainte de începerea examenului se va face apelul nominal al candidatilor în vederea îndeplinirii formalitatilor prealabile examenului (verificarea identitatii, împartirea colilor de examen etc.). Identitatea se stabileste numai pe baza buletinului de identitate sau a cartii de identitate.
(3) Dupa verificarea identitatii candidatilor, iesirea din sala a acestora, sub orice motiv, atrage eliminarea din examen.
(4) La ora stabilita pentru începerea examenului presedintele comisiei de examinare, în prezenta membrilor Comisiei de examinare, prezinta candidatilor cele 20 sau, respectiv, 10 plicuri cu seturile de subiecte si invita un candidat sa extraga un plic cu subiectele de examen. Dupa extragere se încheie procesul-verbal cu mentionarea subiectelor, care va fi semnat de toti membrii comisiei.
(5) Dupa începerea comunicarii subiectelor, accesul candidatilor care întârzie sau al oricarei alte persoane, în afara membrilor Comisiei de examinare si ai celei pentru organizarea si supravegherea desfasurarii examenului, în sala de examen este interzis.
(6) În încaperea în care are loc examenul, pe toata perioada derularii acestuia, inclusiv a formalitatilor prealabile si a celor ulterioare finalizarii examenului, candidatilor nu le este permisa detinerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a oricaror alte mijloace de comunicare la distanta.
(7) Nerespectarea dispozitiilor prevazute la alin. (5) si (6) atrage eliminarea din examen. Comisia pentru organizarea si supravegherea desfasurarii examenului, constatând utilizarea unor surse de informare nepermise (inspirarea din anumite materiale, din lucrarile celorlalti candidati, prin transmiterea informatiilor de la distanta etc.), va elimina candidatul din sala, va face mentiunea "anulat" pe lucrare si va consemna cele întâmplate în procesul-verbal.
(8) Lucrarile vor fi redactate, sub sanctiunea anularii, doar pe seturile de hârtie asigurate de Uniune, purtând sigiliul acesteia pe fiecare fila, în coltul din stânga sus. Prima fila, dupa înscrierea numelui si a prenumelui în coltul din dreapta, va fi lipita, astfel încât datele înscrise sa nu poata fi identificate, si se va aplica sigiliul Uniunii.
(9) Cu 15 minute înainte de expirarea timpului de examen, supraveghetorii vor comunica candidatilor timpul efectiv ramas, iar la finalul probei vor strânge lucrarile.
(10) Candidatul are obligatia de a preda lucrarea la expirarea timpului alocat probei, Comisiei pentru organizarea si supravegherea desfasurarii examenului, semnând borderoul special întocmit în acest sens.
(11) Dupa predarea lucrarii candidatul va parasi sala de examen. Revenirea sa este interzisa pâna la încheierea tuturor formalitatilor de examen.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL III
Notarea lucrarilor
Art. 9. - (1) Dupa comunicarea subiectelor comisia de examinare se întruneste în plen, în sala de sedinta, si stabileste baremul de notare, având în vedere complexitatea si gradul de dificultate al fiecarui raspuns si aptitudinea de a reflecta capacitatea de întelegere si sinteza a candidatilor.
(2) Baremul va fi întocmit si afisat cu 15 minute înainte de expirarea timpului de examen, pentru consultare de catre candidati.
(3) La finalul examenului Comisia de examinare primeste lucrarile pe baza de proces-verbal de la Comisia pentru organizarea si supravegherea desfasurarii examenului si începe notarea acestora, conform baremului întocmit de catre aceasta.
(4) Lucrarile vor fi notate de membrii Comisiei de examinare. La notare se acorda un punct din oficiu. Pentru fiecare dintre cele 5 subiecte se va stabili punctajul maxim de notare, între 1 si 3 puncte, în raport de complexitatea subiectului, astfel încât suma punctelor acordate prin barem celor 5 subiecte sa nu depaseasca cifra 9, la care se adauga punctul din oficiu. Punctele acordate fiecarui subiect din lucrare rezulta din suma fractiunilor de puncte, în limita baremului de notare. Suma punctelor obtinute la cele 5 subiecte adunate cu punctul din oficiu dau nota de apreciere a lucrarii. Subdiviziunile rezultate din calculul mediilor sau din oricare alte situatii se neglijeaza la nivelul sutimilor, atunci când acestea sunt pâna la 0,05 si se întregesc la nivelul zecimilor când sunt peste 0,05.
(5) Media generala a candidatului reprezinta media aritmetica a notelor obtinute la proba teoretica si practica.
(6) Candidatii care efectueaza pe lucrare însemnari evidente, în scopul identificarii, vor fi sanctionati prin anularea lucrarii, care nu se mai noteaza. Mentiunea "anulat" se va face atât pe lucrare, cât si pe borderoul de notare si pe centralizator.
(7) Lucrarile apreciate ca având însemnari, precum cele mentionate la alin. (6), nu se vor deschide decât dupa examinarea acestei situatii cu voturile majoritatii membrilor Comisiei de examinare.
(8) Fiecare dintre membrii Comisiei de examinare înscrie nota acordata lucrarii într-un borderou primit în acest sens, semnând fiecare fila a acestuia (anexa nr. 1).
(9) Notele finale ale lucrarilor, în ordinea numerotarii lor, vor fi înscrise într-un centralizator semnat pe fiecare pagina de fiecare dintre membrii Comisiei de examinare (anexa nr. 2).
(10) Punctajul partial si cel final la fiecare subiect si, respectiv, lucrare, care se înscriu în centralizator (anexa nr. 2), sunt reprezentate de media celor 4 punctaje partiale si finale acordate de cei 4 membri ai Comisiei de examinare.
(11) Media minima de promovare este 7,00, dar nu mai putin de 5,00 la fiecare dintre probe.
(12) Dupa terminarea notarii lucrarilor si a întocmirii centralizatorului presedintele Comisiei de examinare, în prezenta tuturor membrilor acesteia, desface lucrarile în ordinea numerotarii. La fiecare lucrare se citesc numarul acesteia, numele si prenumele candidatului si nota obtinuta la fiecare proba, întocmindu-se centralizatorul nominal (anexa nr. 3).
(13) Datele din centralizatorul nominal se vor înscrie în lista cu rezultatele finale ale examenului (în forma prevazuta în anexa nr. 4) ce va fi semnata, pe fiecare fila, de fiecare dintre membrii Comisiei de examinare.
(14) Lista finala va fi transmisa în termen de 24 de ore Camerelor, care o vor afisa în termen de 24 de ore la sediul lor, întocmind proces-verbal, cu precizarea datei la care a fost afisata.
(15) În centralizatorul nominal se vor mentiona, pentru fiecare candidat, punctajul desfasurat obtinut la fiecare dintre subiectele celor doua probe de examen, pentru a putea, în cazul contestarii, sa faca mentiunile prevazute la art. 10 alin. (2).
(16) Lucrarile de examen împreuna cu borderourile, centralizatorul nominal si lista finala vor fi depozitate de catre presedintele Comisiei de examinare la sediul Uniunii, în locurile de depozitare sigilate, pâna la expirarea termenului de contestatie.
CAPITOLUL IV
Solutionarea contestatiilor
Art. 10. - (1) Dupa afisarea rezultatelor candidatii nemultumiti pot face contestatie, în termen de 10 zile de la data afisarii rezultatelor la sediul Camerei, sub sanctiunea decaderii din acest drept.
(2) Contestatiile, cu precizarea subiectelor la care se contesta punctajul acordat, se depun la Camera din care fac parte candidatul, mentionându-se pe acestea numarul si data înregistrarii. Contestatiile formulate la modul general nu vor fi luate în considerare.
(3) Camera va comunica toate contestatiile depuse, în termen de 48 de ore, Uniunii.
Art. 11. - (1) Comisia de solutionare a contestatiilor, constituita conform art. 14 lit. e), va analiza si va solutiona toate contestatiile în termen de 10 zile de la înregistrarea lor la Uniune.
(2) În solutionarea contestatiilor Comisia de solutionare a contestatiilor se va pronunta doar asupra subiectelor contestate, fara a putea extinde analiza si asupra celorlalte subiecte.
(3) Comisia de solutionare a contestatiilor, reexaminând lucrarea, nu poate micsora nota initiala obtinuta de candidat. În situatia în care, în urma analizarii contestatiei, se constata ca notarea a fost acordata potrivit baremului si raspunsurilor din lucrare sau între punctajul acordat de comisia de examinare si cel apreciat de comisia de solutionare a contestatiilor nu este o diferenta mai mare de 0,5 puncte pe subiect ori lucrarea este inferioara notei obtinute initial, contestatia va fi respinsa.
(4) Cu prilejul renotarii lucrarii ca urmare a contestatiilor, comisia de solutionare a contestatiilor nu poate acorda mai mult de doua puncte pentru întreaga lucrare.
(5) Solutia data de Comisia de solutionare a contestatiilor este definitiva si se comunica Camerei la care a fost depusa contestatia, aceasta din urma afisând-o la sediul sau.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL V
Validarea rezultatelor
Art. 12. - (1) Candidatii care au obtinut medii de promovare vor putea opta, în ordinea mediilor, pentru locurile vacante existente la nivelul Camerelor Notarilor Publici.
(2) La medii egale are prioritate candidatul care a obtinut media cea mai mare la proba practica, iar daca egalitatea persista, are prioritate cel care are activitate mai îndelungata de la obtinerea licentei sau care a obtinut note mai mari la colocviile de stagiu ori are acordul si, respectiv, avizul în vederea asocierii cu un notar public titular de biroul notarial, fara a influenta numarul de birouri din acea localitate.
Art. 13. - (1) În termen de cel mult 10 zile de la solutionarea contestatiilor, Consiliul Uniunii va proceda la validarea rezultatelor examenului, care se comunica în termen de 48 de ore Camerelor.
(2) În termen de 10 zile de la comunicarea hotarârii Consiliului Uniunii de validare a rezultatelor examenului, Camerele vor comunica cererile de numire ca notar public, cu mentiunea circumscriptiei si a localitatii, în raport de optiunile sau de prioritatile stabilite potrivit art. 12 alin. (2).
CAPITOLUL VI
Organizarea si functionarea comisiilor
Art. 14. - În vederea bunei organizari si desfasurari a examenului de notar public, vor functiona urmatoarele comisii:
a) Comisia pentru verificarea conditiilor de înscriere la examen, care va fi alcatuita din 3 notari publici si un reprezentant desemnat de ministrul justitiei din cadrul directiei de specialitate;
b) Comisia pentru solutionarea contestatiilor formulate de cei respinsi la înscrierea la examen, formata din alti 3 notari în afara celor stabiliti pentru comisia prevazuta la lit. a) si un alt reprezentant al Ministerului Justitiei. Comisia va examina contestatiile formulate. Decizia acestei comisii este definitiva;
c) Comisia pentru organizarea si supravegherea desfasurarii examenului, care va fi formata din 3 notari publici. Pentru desfasurarea activitatii acestei comisii vor putea fi cooptati pe lânga membrii comisiei, dupa caz, si alti notari publici sau personal angajat al Uniunii. Aceasta comisie are urmatoarele atributii: verifica identitatea candidatilor, distribuie colile de examen, sigileaza colturile lucrarilor cuprinzând datele de identificare a candidatilor, completeaza procesul-verbal cu datele stabilite de prezentul regulament, supravegheaza candidatii în timpul examenului si asigura, în general, respectarea tuturor conditiilor de organizare si desfasurare a examenului, stabilite prin prezentul regulament. La predarea lucrarilor, comisia va verifica daca sigiliul este aplicat corect, daca datele de identificare nu sunt vizibile si daca fiecare candidat a semnat de predare a lucrarii. Lucrarile vor fi semnate, spre neschimbare, de catre toti membrii acestei comisii. Toate lucrarile vor fi numerotate, fara a fi desfacute colturile si vor fi predate Comisiei de examinare, pe baza de proces-verbal;
d) Comisia de examinare, constituita în vederea elaborarii subiectelor si a notarii lucrarilor. Comisia de examinare va fi formata din: un membru al Consiliului Uniunii, un reprezentant al Ministerului Justitiei, desemnat prin ordin al ministrului justitiei, un membru al corpului didactic din învatamântul superior de specialitate si 2 notari publici cu cel putin 10 ani vechime, desemnati de Consiliul Uniunii dintre notarii propusi de Camere. În vederea constituirii acestei comisii fiecare Camera va desemna un notar cu cel putin 10 ani vechime. Presedintele comisiei este reprezentantul Consiliului Uniunii. Acesta nu participa la notarea lucrarilor, având ca atributie supravegherea desfasurarii activitatii comisiei, în conformitate cu normele legale si ale prezentului regulament;
e) Comisia de solutionare a contestatiilor împotriva notarii lucrarilor, care va fi formata din 3 notari publici, un cadru didactic universitar si un reprezentant al Ministerului Justitiei, altii decât cei care fac parte din comisia mentionata la lit. d).
Art. 15. - Componenta comisiilor prevazute de prezentul regulament se stabileste, prin hotarâre a Consiliului Uniunii, dintre notarii publici cu vechimea, experienta si autoritatea necesare, în conformitate cu dispozitiile Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995.
TITLUL II
Organizarea si desfasurarea concursului pentru ocuparea
locurilor vacante de notar public
Art. 16. - (1) Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile candidatilor care au exercitat cel putin 5 ani functii de specialitate juridica pâna la data concursului si doresc ocuparea functiei de notar public.
(2) Verificarea cunostintelor profesionale se face prin concurs organizat în conditiile prevazute de prezentul regulament.
(3) Numarul de posturi vacante se stabileste în functie de actualizarea anuala a numarului notarilor publici si a numarului de birouri notariale, cu respectarea prioritatilor pentru notarii stagiari.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL I
Procedura de înscriere
Art. 17. - (1) Locurile vacante si data concursului vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel putin 30 de zile înainte de data stabilita pentru concurs.
(2) În vederea înscrierii, cu cel putin 20 de zile înainte de data concursului, candidatul va depune la sediul Camerei în circumscriptia careia se afla postul vacant urmatoarele acte:
a) cererea de înscriere la concurs;
b) declaratie pe propria raspundere, în sensul ca are doar cetatenia româna si nu i-a fost restrânsa capacitatea de exercitiu, în conditiile legii;
c) copie legalizata a diplomei de studii;
d) extras de cazier judiciar;
e) certificat medical care sa ateste deplina capacitate de munca;
f) copie de pe contractul de munca, certificata pentru conformitate la primirea dosarului (pentru avocati, adeverinta eliberata de baroul de avocati) sau, dupa caz, de pe carnetul de munca ori alte dovezi din care sa rezulte ca au exercitat timp de 5 ani functii de specialitate juridica;
g) recomandare de la ultimul loc de munca;
h) dovada achitarii taxei de înscriere la concurs;
i) declaratie de luare la cunostinta a prevederilor prezentului regulament.
Art. 18. - (1) Dosarele candidatilor vor fi transmise Comisiei pentru verificarea conditiilor de înscriere la examen, cu cel putin 15 zile înainte de data concursului.
(2) Comisia va verifica dosarele candidatilor, va hotarî cu majoritate de voturi asupra admisibilitatii înscrierii la concursul de notar public si va comunica, cu cel putin 10 zile înainte de data concursului, situatia centralizata a candidatilor admisi sa se înscrie la concurs, de îndata, la sediul fiecarei Camere.
(3) Împotriva hotarârii comisiei, de respingere a solicitarii de înscriere la concurs, candidatul poate depune contestatie în termen de 48 de ore la Camera, pe care o va înainta Comisiei pentru solutionarea contestatiilor formulate de cei respinsi la înscrierea la examen.
(4) Comisia pentru solutionarea contestatiilor formulate de cei respinsi la înscrierea la examen se va pronunta în termen de 48 de ore de la primirea acestora, hotarârea acesteia fiind definitiva, comunicându-se de îndata candidatului si Camerei.
CAPITOLUL II
Organizarea concursului, tematica si notarea lucrarii.
Solutionarea contestatiilor, validarea rezultatelor. Comisii
Art. 19. - Prevederile art. 5-11 se aplica în mod corespunzator.
Art. 20. - La medii egale are prioritate candidatul care are titlul de doctor sau este doctorand în drept; daca egalitatea se mentine, are prioritate cel care are domiciliul în localitatea respectiva.
Art. 21. - Prevederile art. 13, 14 si 15 se aplica în mod corespunzator.
TITLUL III
Dispozitii finale comune
Art. 22. - În termen de 10 zile de la primirea cererilor de numire ca notari publici, atât din partea fostilor notari stagiari, cât si a candidatilor admisi la concursul de notar public, Consiliul Uniunii va înainta ministrului justitiei propunerile de numire a notarilor publici în conditiile prevazute la art. 28 lit. a) din Legea nr. 36/1995.
Art. 23. - Membrii comisiilor prevazute de prezentul regulament vor beneficia de diurna si cazare.
Art. 24. - Candidatii îsi vor asigura si vor suporta personal contravaloarea cazarii si a transportului.
Art. 25. - (1) Cuantumul taxei de înscriere la examen sau concurs si conditiile de plata se stabilesc de catre Consiliul Uniunii.
(2) Taxele de înscriere la examen sau concurs se fac venit la bugetul Camerei, fara a putea fi folosite înainte de stabilirea cotei de contributie a fiecarei Camere la cheltuielile ocazionate de examen sau concurs, în raport cu numarul candidatilor din acea Camera.
Art. 26. - Orice modificare sau completare a dispozitiilor prezentului regulament se va putea face prin hotarâre a Consiliului Uniunii, cu aprobarea ministrului justitiei, si va fi adusa la cunostinta candidatilor prin intermediul Camerelor.
Art. 27. - (1) Prezentul regulament intra în vigoare la data comunicarii catre Camere prin grija Uniunii.
(2) La data adoptarii prezentului regulament orice dispozitie contrara se abroga.
Comentarii articol (0)