Ordinul nr. 147 din 15/02/2005, publicat in Monitorul Oficial Partea I nr. 155 din 22/02/2005 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1.849/2003 privind personalizarea formularelor tipizate cu regim special, comune pe economie.
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotarârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4), (5), (9) si (10) din Hotarârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara si contabila si a normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora,
ministrul finantelor publice emite urmatorul ordin:
Art. I. - Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.849/2003 privind personalizarea formularelor tipizate cu regim special, comune pe economie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 13 ianuarie 2004, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (2) al articolului 1 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Imprimarea se va executa pe fiecare exemplar original si va contine urmatoarele informatii: denumirea, numarul de înmatriculare la oficiul registrului comertului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal si sediul social."
2. Dupa articolul 6 se introduc patru noi articole, articolele 61-64, cu urmatorul cuprins:
"Art. 61. - Formularele cu regim special de înseriere si numerotare utilizate în activitatea financiara si contabila, personalizate, tiparite în baza prevederilor Ordinului ministrului finantelor publice nr. 989/2002 privind tiparirea, înserierea si numerotarea formularelor cu regim special, care nu contin toate elementele de identificare prevazute la art. 1 alin. (2), pot fi utilizate pâna la epuizarea stocului de formulare, cu conditia completarii de catre emitent, manual sau utilizând sistemele informatice de prelucrare automata a datelor, a elementelor care lipsesc.
Art. 62. - În cazul în care pe parcursul desfasurarii activitatii se produc modificari ale unor elemente de identificare, cum ar fi denumirea sau sediul social, acestea pot fi operate în antetul formularelor prin înscriere sau prin aplicarea unei stampile care sa cuprinda datele de identificare actualizate.
Art. 63. - Elementele de identificare «Codul IBAN» si «Capitalul social» pot fi pretiparite, prin imprimarea acestora pe fiecare exemplar original, sau pot fi înscrise manual ori utilizându-se sistemele informatice de prelucrare automata a datelor.
Art. 64. - Pentru sediile secundare ale persoanelor juridice formularele cu regim special de înseriere si numerotare se personalizeaza cu datele de identificare a persoanei juridice, iar elementele de identificare a sediului secundar se pot pretipari pe fiecare exemplar original sau se înscriu în momentul completarii formularului respectiv."
Art. II. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Comentarii articol (0)