Cand este legala clauza de domiciliu/resedinta intr-un contract individual de munca

Clauza poate fi inserata in contract inca de la angajarea in munca sau ulterior pe parcursul executarii sale, prin act aditional.
In ambele situatii este posibila si chiar adecvata asumarea unor obligatii suplimentare de catre angajator (locuinta de serviciu, acoperirea cheltuielilor pentru mutarea salariatului si a familiei sale etc.)

In doctrina juridica, s-a apreciat , in termeni judiciosi, ca, in principiu, o astfel de clauza nu este valabila deoarece aduce atingere libertatii persoanei de a-si alege domiciliul/resedinta.

In ceea ce ne priveste, subscriem la opinia ca, o asemenea clauza poate sa fie legala, cu titlu de exceptie, numai atunci cand este necesara si rezonabila, deoarece:
• Prin specificul felului muncii (functiei, postului), este necesar ca, pe cat posibil, salariatul sa domicilieze in proximitatea locului sau de munca (daca este vorba de un salariat cu functia de instalator, electrician, paznic, pompier, dar si in cazul anumitor functii de conducere). Asadar, atunci cand interventia sau decizia operativa a salariatului apare, pentru angajator, ca esentiala.
• Din specificul atributiilor care revin salariatului, rezulta cerinte deosebite privind atentia sporita, efortul marit (intelectual sau fizic), ceea ce determina ca riscul oboselii permanente, antrenat de naveta zilnica la distanta, excesiva, sa fie de neacceptat.
• Situatia concreta a rutelor sau a mijloacelor de transport pune sub semnul intrebarii, practic permanent, posibilitatea salariatului de a respecta ora de incepere a programului de lucru.

In concluzie, clauza de domiciliu/resedinta este admisibila numai in masura in care exista un interes rational al angajatorului, o cauza reala si serioasa.

_
¹Ovidiu Tinca, Observatii referitoare la unele clauze specifice din contractul individual de munca, in „Revista romana de dreptul muncii”, nr. 4/2008, p. 22-23.
²A se vedea in acest sens Ion Traian Stefanescu, Tratat teoretic si practic de drept al muncii, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 330.