De unde se va imprumuta Romania?, titreaza Romania Libera.
BNR va lua bani de la FMI doar in cazul unui atac impotriva leului. Pentru 2011 statul are insa nevoie de imprumuturi curente de 4 miliarde euro, dar Trezoreria este la mila investitorilor privati.
Decizia Romaniei de a renunta la ultima transa FMI s-ar putea dovedi un semnal de forta, daca pietele financiare vor considera ca tara s-a insanatosit fiscal, sau un motiv de panica, daca investitorii vor considera ca adevaratul motiv este nerespectarea angajamentelor luate fata de FMI. BNR nu are nevoie de banii respectivi, dar continuarea acordului in parametrii initiali ar fi fost o garantie ca FMI este multumit.
Gaura data de chiriasii neinregistrati la Fisc: 30 mil. euro, relateaza Ziarul Financiar.
ANAF nu are informatii despre numarul apartamentelor inchiriate in Bucuresti "cu acte in regula", in timp ce sute de proprietari scot in fiecare zi la inchiriat locuinte pentru care nu incheie niciun fel de contract.
"As fi interesat de apartamentul cu doua camere din Militari, de la Apusului. Vreau sa il inchiriez, dar am nevoie de contract." "Proprietarul nu face contract nici macar daca plateste chiriasul impozitul. A mai avut un client care a cerut contract, dar nu a dorit sa ii faca.
Aflati din Evenimentul Zilei Cat de ieftine sunt locuintele executate silit.
Pretul unei proprietati imobiliare executate silit de o banca poate parea un chilipir, dar ascunde alte costuri.
Internetul abunda de anunturi privind case executate silit, numarul site-urilor care promoveaza asemenea licitatii este in crestere. Dar cat de ieftine sunt aceste proprietati?
Companiile - problema, cheia noului acord cu FMI, informeaza Capital.
Situatia companiilor de stat monitorizate de FMI s-a degradat in 2010, datoriile acestora majorandu-se cu o treime. Viitorul acord se va axa pe privatizarea sau lichidarea lor.
Cele zece companii de stat monitorizate potrivit acordului de finantare cu Fondul Monetar International (FMI) au acumulat, in 2010, datorii de 1,6 miliarde de euro la cele patru bugete: de stat, de pensii, de sanatate si de somaj. Valoarea restantelor este cu 34% mai mare decat in 2009. Totodata, pierderile inregistrate de aceste societati reprezinta 0,75% din PIB, conform evaluarii FMI de la jumatatea lunii ianuarie 2011.
Bilant la autostrazi: 1,5 miliarde de euro cheltuiti, doar 330 km in folosinta, scrie Financiarul.
Lucrarile la „Transilvania“ si „Bucuresti - Ploiesti“ sunt inghetate din lipsa de fonduri. Valoarea tronsoanelor in constructie este oficial de 3,6 miliarde de euro, la care se adauga 81 de milioane de euro prin acte aditionale.
Autostrazile Transilvania, Cernavoda - Constanta, Arad - Timisoara sau Bucuresti - Ploiesti sunt obiective care fie au fost „conservate” (cazul Autostrazii Transilvania), fie se deruleaza in ritm de melc, chiar daca valoarea acestor proiecte contractate este de aproximativ 3,6 miliarde de euro, la care mai putem adauga si alte 81 de milioane de euro rezultate din mioriticele acte aditionale.
Comentarii articol (0)