Interzicerea unei contrafaceri pronuntata de o instanta nationala sesizata in calitate de instanta compententa in domeniul marcilor comunitare se extinde, in principiu, la intregul teritoriul Uniunii Europene, potrivit unei decizii a Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pronuntata, miercuri, in cauza C-235/09.
Astfel, o masura coercitiva, precum plata unor penalitati cu titlu cominatoriu care urmareste garantarea acestei interdictii produce, in principiu, efecte pe acelasi teritoriu.
Regulamentul privind marca comunitara
1 stabileste un sistem comunitar al marcilor care confera intreprinderilor dreptul de a dobandi marci comunitare care sa se bucure de o protectie uniforma si care sa produca efecte pe intregul teritoriu al Uniunii.
Pentru a asigura aceasta protectie, regulamentul prevede ca statele membre desemneaza pe teritoriul lor „instante competente in domeniul marcilor comunitare” care au competenta in materia actiunilor in contrafacere si, in cazul in care dreptul intern o permite, in materia actiunilor privind posibila contrafacere a unei marci comunitare. Atunci cand o instanta competenta in domeniul marcilor comunitare constata o contrafacere sau riscul contrafacerii unei marci comunitare, aceasta pronunta o ordonanta prin care i se interzice autorului contrafacerii sa isi continue actele de contrafacere sau actele care prezinta riscul de contrafacere. De asemenea, in conformitate cu legislatia interna, ia masurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdictii.
Societatea Chronopost SA este titulara marcilor comunitara si franceza „WEBSHIPPING”, depuse in 2000 si inregistrate, printre altele, pentru servicii de logistica si de transmitere de informatii, precum si colectarea si distribuirea corespondentei si gestionarea curieratului expres. In pofida acestei inregistrari, DHL Express France SAS (succesoare in drepturi a DHL International) a utilizat acelasi termen pentru a desemna un serviciu de gestionare a corespondentei urgente accesibil in principal pe internet.
Prin hotararea din 15 martie 2006, tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanta din Paris) (Franta) – sesizat in calitate de instanta competenta in domeniul marcilor comunitare – a constatat ca DHL Express France a contrafacut marca franceza WEBSHIPPING, dar nu s-a pronuntat cu privire la contrafacerea marcii comunitare. La 9 noiembrie 2007, Cour d’appel (Curtea de Apel), sesizata de Chronopost, a confirmat aceasta decizie si a interzis, sub sanctiunea platii de penalitati cu titlu cominatoriu, continuarea utilizarii de catre DHL a semnelor „WEBSHIPPING” si „WEB SHIPPING”. Cu toate acestea, instanta mentionata nu a admis cererea Chronopost de extindere a efectelor interdictiei la intregul teritoriu al Uniunii. Prin urmare, instanta mentionata a limitat efectele interdictiei la teritoriul francez. DHL a formulat recurs. Acest recurs a fost respins, dar, intrucat Chronopost formulase un recurs incident impotriva limitarii teritoriale a interdictiei si a sanctiunii platii de penalitati cu titlu cominatoriu, Cour de cassation a apreciat ca este necesar sa adreseze Curtii de Justitie intrebari cu privire la acest aspect.
Curtea raspunde in primul rand ca regulamentul trebuie interpretat in sensul ca o interdictie pronuntata de o instanta nationala competenta in domeniul marcilor comunitare se extinde, in principiu, la intregul teritoriu al Uniunii.
Astfel, Curtea arata ca domeniul de aplicare teritorial al unei interdictii dispuse de o instanta competenta in domeniul marcilor comunitare este determinat de doua elemente, unul referitor la competenta teritoriala a acestei instante, iar altul referitor la dreptul exclusiv al titularului marcii comunitare.
Pe de o parte, competenta teritoriala a instantei competente in domeniul marcilor este exclusiva in materia tuturor actiunilor in contrafacere si, in cazul in care dreptul intern o permite, in materia actiunilor privind posibila contrafacere a unei marci comunitare. Astfel, aceasta instanta este competenta, in special, pentru a judeca fapte de contrafacere comise pe teritoriul oricarui stat membru. Prin urmare, competenta sa se extinde, in principiu, la intregul teritoriu al Uniunii.
Pe de alta parte, dreptul exclusiv al titularului unei marci comunitare se extinde, in principiu, la intregul teritoriu al Uniunii, teritoriu pe care marcile comunitare se bucura de o protectie uniforma si isi produc efectele.
Astfel, marca comunitara are un caracter unitar care urmareste sa protejeze in mod uniform, pe intreg teritoriul Uniunii, dreptul conferit de marca comunitara impotriva riscului de contrafacere. Pentru garantarea acestei protectii uniforme, interdictia de a continua actele de contrafacere sau actele care prezinta riscul de contrafacere, pronuntata de o instanta competenta in domeniul marcilor comunitare, trebuie, in principiu, sa se extinda la intregul teritoriu al Uniunii.
Cu toate acestea, domeniul de aplicare teritorial al interdictiei poate sa fie limitat in anumite cazuri. Astfel, dreptul exclusiv al titularului marcii comunitare este acordat titularului cu scopul de a permite acestuia sa asigure ca aceasta marca isi poate indeplini propriile functii
2. In consecinta, exercitarea acestui drept trebuie sa fie rezervata pentru cazurile in care utilizarea semnului de catre un tert aduce atingere sau este susceptibila sa aduca atingere functiilor marcii.
Prin urmare, daca o instanta competenta in domeniul marcilor comunitare constata ca actele de contrafacere sau actele care prezinta riscul de contrafacere se limiteaza numai la un stat membru sau la o parte din teritoriul Uniunii – intrucat autorul cererii de interdictie a restrans sfera teritoriala a actiunii sale sau paratul face dovada ca utilizarea semnului nu aduce atingere sau nu poate aduce atingere functiilor marcii, printre altele, din motive lingvistice, aceasta instanta trebuie sa limiteze domeniul de aplicare teritorial al interdictiei pe care o pronunta.
In al doilea rand, masura coercitiva dispusa de o instanta competenta in domeniul marcilor comunitare in temeiul dreptului sau intern produce efecte si in alte state membre decat cel caruia ii apartine aceasta instanta.
Curtea aminteste ca masurile coercitive, precum plata unor penalitati cu titlu cominatoriu (amenda care trebuie platita in cazul nerespectarii interdictiei), dispuse de o instanta competenta in domeniul marcilor comunitare in temeiul dreptului sau intern, urmaresc sa garanteze respectarea unei interdictii de a continua acte de contrafacere sau acte care prezinta riscul de contrafacere pe care a pronuntat-o instanta mentionata. In plus, aceste masuri pot fi eficiente numai daca produc efecte pe acelasi teritoriu pe care insasi hotararea judecatoreasca produce efecte.
Prin urmare, pentru a garanta respectarea interdictiei, atunci cand o instanta a unui stat membru in care s-a incalcat interdictia este sesizata, aceasta trebuie sa recunoasca si sa execute decizia insotita de masuri coercitive potrivit normelor si modalitatilor prevazute de dreptul sau intern. Astfel, in temeiul principiului cooperarii loiale, statele membre si instantele acestora sunt obligate sa asigure protectia jurisdictionala a drepturilor conferite justitiabililor de dreptul Uniunii.
3
In cazul in care dreptul statului membru nu prevede masuri coercitive analoge celor dispuse de instanta competenta in domeniul marcilor comunitare dintr-un alt stat membru, care a pronuntat interdictia, instanta sesizata trebuie sa realizeze obiectivul represiv prin recurgerea la dispozitiile relevante din dreptul sau intern care sunt de natura sa garanteze in mod echivalent respectarea interdictiei pronuntate initial.
_
1 Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitara (JO 1994, L 11, p. 1, Editie speciala, 17/vol. 1, p. 146).
2 Printre aceste functii figureaza protectia originii produsului sau a serviciului si protectia imaginii marcii.
3 Conventia de la Bruxelles privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie civila si commerciala, semnata la 27 septembrie 1968 (JO 1972, L 299, p. 32), inlocuita prin Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala (JO 2001, L 12, p. 1, Editie speciala, 19/vol. 3, p. 74), prevede recunoasterea reciproca a hotararilor judecatoresti intre statele membre.
Decizia integrala a CJUE poate fi consultata aici.
Comentarii articol (0)