In anul 2010, pentru fiecare deputat roman s-au efectuat cheltuieli in valoare de 150.000 de euro, potrivit unei analize recente efectuata de PricewaterhouseCoopers (PwC) Romania. Totusi, suma reprezinta o treime din media europeana.
Cheltuielile efectuate in anul 2010
pentru fiecare deputat au insumat 150.000 de euro, dar costurile sunt mai mici fata de media europeana, si anume de 431.000 euro per parlamentar, potrivit analizei companiei.
Aceiasi sursa precizeaza ca
fiecare cetatean contribuie anual la finantarea bugetului Camerei Deputatilor cu 2,33 euro, un cost de patru ori mai mic fata de
media europeana de cheltuieli de 8,29 euro.
Pe de alta parte, ponderea bugetului Camerei Deputatilor in totalul bugetului de stat este de 0,21% in Romania, dublu fata de media europeana de 0,13%, conform analizei PwC.
Cum poate economisi Camera Deputatilor?
Potrivit analizei realizate de PwC, in ultimii doi ani autoritatile au luat masuri pentru reducerea cheltuielilor Camerei de la 246 milioane lei in anul 2008, la 202 milioane in 2010. Aproape
70% din cheltuieli sunt reprezentate de cele de personal, in vreme ce cheltuielile cu achizitia de bunuri si servicii reprezinta 23%, iar investitiile aproximativ 7%, mai precizeaza compania.
In ceea ce priveste activitatea angajatilor Camerei Deputatilor, 40% din efortul total pe care acestia il depun vizeaza gestionarea documentelor, indica analiza PwC.
Totodata, in analiza se precizeaza ca
majoritatea documentelor Camerei Deputatilor sunt pe suport de hartie. Astfel, specialistii PwC sunt de parere ca,
daca s-ar introduce un sistem electronic de gestiune a documentelor iar procesele de tiparire si multiplicare ar fi organizate intr-un sistem de centre dedicate, cheltuielile camerei ar scadea cu circa 1 milion de lei in fiecare an. Ei mai sustin ca membrii Camerei Deputatilor ar putea economisi 100 mii lei prin introducerea leasingului operational si alti 600 mii lei prin achizitionarea de autovehicule echipate cu motoare diesel. Prin urmare, pe parcursul unui mandat parlamentar de 4 ani, reducerea de cheltuieli s-ar putea ridica la 3,4 milioane lei.
Specialistii companiei PwC propun
10 arii de eficientizare a cheltuielilor realizate de Camera Deputatilor, dupa cum urmeaza:
1. Separarea activitatilor privind administrarea cladirii Palatului Parlamentului
2. Innoirea parcului auto prin incheierea unor contracte de leasing operational
3. Eficientizarea proceselor de gestiune a documentelor
4. Centralizarea procesului de achizitii publice
5. Reducerea prin vanzare/casare a stocurilor fara miscare
6. Implementarea unor sisteme privind monitorizarea activitatilor suport
7. Repartizarea eficienta a spatiilor
8. Reducerea cheltuielilor cu utilitatile
9. Definirea si implementarea unor indicatori de performanta
10. Eficientizarea procesului bugetar
Aceiasi specialisti precizeaza ca, prin
separarea aparatului administrativ al Palatului Parlamentului de institutia Camerei Deputatilor s-ar putea presta servicii catre toate institutiile din incinta cladirii pe baza unor
contracte care ar putea permite o definire clara a obiectivelor de performanta. De asemenea, conducerile celor doua camere ale Parlamentului ar putea fi astfel scutite de sarcinile administrative, putandu-se dedica in intregime procesului legislativ.
Analiza structurii cheltuielilor Camerei Deputatilor a fost efectuata in perioada ianuarie-mai 2011, raportul final cu concluziile si recomandarile PwC fiind inaintat catre Biroul Permanent al Camerei Deputatilor la finalul lunii mai 2011.
Comentarii articol (5)