Executivul isi va asuma azi raspunderea in fata camerelor reunite ale Parlamentului pe legea care prevede ca alegerile locale si cele parlamentare din 2012 sa se desfasoare in aceeasi zi, dar si pe legea privind noile conditii de promovare a judecatorilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ). Sedinta Parlamentului va incepe la orele 11.00.
Primul-ministrul Emil Boc a precizat, la finalul sedintei Guvernului de miercuri, ca Executivul a adoptat un amendament pe marginea proiectului de Lege privind promovarea la ICCJ a judecatorilor si procurorilor si 4 amendamente pe marginea proiectului de Lege privind comasarea alegerilor in anul 2012.
De asemenea, parlamentarii au depus pe marginea proiectului de Lege privind promovarea la ICCJ a judecatorilor si procurorilor 3 amendamente, initiate de deputati si 18 amendamente la proiectul de Lege privind comasarea alegerilor in anul 2012, 13 propuse de deputati si 5 de senatori.
Executivul a decis sa isi asume raspunderea pe
Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, precum si pentru modificarea art. 29 alin. (1) lit b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara reglementeaza o noua modalitate de promovare a magistratilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Potrivit noului act normativ, promovarea in functia de judecator la ICCJ se va face dintre judecatorii si procurorii care au o vechime in functie de cel putin 15 ani si au indeplinit cel putin cinci ani functia de judecator la Curtea de Apel sau de procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel ori Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In acelasi timp, acestia trebuie sa fi obtinut calificativul „foarte bine” la ultimele trei evaluari si sa nu fi fost niciodata sanctionati disciplinar.
Guvernul isi va asuma joi raspunderea si pe
Legea privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale si a alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senat din anul 2012, precum si pentru modificarea si completarea Titlului I al Legii nr. 35/ 2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali.
Astfel, alegerile ar urma sa aiba loc intr-o singura zi, care poate fi numai duminica. Data va fi stablita ulterior, prin hotarare a Guvernului, la propunerea MAI si a Autoritatii Electorale Permanente. Astfel, vor fi realizate economii la bugetul de stat.
Actul normativ mai prevede, totodata, ca oferirea sau darea de bani sau bunuri pentru a influenta votul, se va pedepsi cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Primul-ministru a declarat ca prin comasarea alegerilor se mizeaza pe o rata mai crescuta a participarii la vot si ”nu trebuie ignorat si faptul ca se face o economie bugetara de aproximativ 20 de milioane de euro”.
Ce presupune asumarea raspunderii Guvernului?
Potrivit Constitutiei, Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege. Constitutia stabileste ca Guvernul va fi demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, va fi adoptata. Daca Guvernul nu a fost demis prin motiune de cenzura, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern. In plus, in cazul in care Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate prin angajarea raspunderii Guvernului, dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a celor doua Camere.
_
Cele doua acte normative pot fi consultate in fisierele atasate.
Comentarii articol (4)