Chiar daca intrarea in vigoare a Codului civil nu a intampinat dificultati, iar numarul persoanelor anchetate in cazuri de coruptie a crescut in ultimele luni, Comisia Europeana considera ca statul roman trebuie sa depuna eforturi pentru finalizarea celorlalte Coduri si a aplicarii legii privind confiscarea averilor ilegale. Ministrul justitiei, Catalin Predoiu, a precizat ca elementele pozitive sunt mai numeroase in acest raport, sistemul de justitie aflandu-se intr-un nou stadiu al reformei.
“Continutul Raportului este, in ansamblu, pozitiv pentru Romania. Suntem dupa doua rapoarte tehnice pozitive si un raport de tara pozitiv, cel din vara anului 2011. (..) Apreciem ca tonul general al raportului este echilibrat si obiectiv, sunt recunoscute atat progresele, cat si inventariate domeniile in care sunt necesare masuri suplimentare. Din punct de vedere statistic
numarul elementelor de progres din raport - 40, depaseste cu mult pe cel al pasivelor - 13, sau al recomandarilor -11”, a declarat Catalin Predoiu, ministrul Justitiei.
Astfel, printre institutiile evaluate, Guvernul Romaniei, Parchetul General, Directia Nationala Anticoruptie si Agentia Nationala de Integritate sunt apreciate pozitiv. De asemenea, aprecieri pozitive pentru legiferarea in domeniul justitiei a primit si Parlamentul. Sunt remarcate progrese si la nivelul instantelor si al Consiliului Superior al Magistraturii, cu recomandari.
“Ne aflam, practic, intr-o noua faza a reformei, de implementare a legislatiei. Actorii principali sunt de acum inainte CSM, instantele si parchetele”, a mai precizat Catalin Predoiu.
Ministrul subliniaza ca principalul minus remarcat in raport este cel legat de "abilitatea conducerii sistemului judiciar de a raspunde adecvat problemelor de integritate si responsabilitate din cadrul sistemului".
“Mai concret, aici
se transmite un mesaj direct catre eficientizarea Inspectiei Judiciare si, in acest context, as vrea sa subliniez ca Guvernul roman si Parlamentul roman au anticipat si raspuns deja acestei preocupari adoptand legea privind raspunderea disciplinara a magistratilor. (..) Concret, este nevoie sa aplicam intocmai spiritului sau prevederile legii raspunderii disciplinare a magistratilor”, a mai afirmat Predoiu.
Comisia Europeana a publicat raportul intermediar elaborat in cadrul mecanismului de cooperare si verificare (MCV), urmand ca, in vara anului 2012, Comisia sa prezinte o evaluare globala a progreselor inregistrate de Romania din momentul aderarii sale la UE.
Pragul Codurilor, depasit cu brio
CE a apreciat ca, in octombrie anul trecut,
Noul Cod civil a intrat in vigoare fara probleme. De asemenea, se preconizeaza ca, in iunie 2012, va intra in vigoare si
Codul de procedura civila.
Totodata, se puncteaza ca studiile de impact pentru toate codurile au fost finalizate in luna noiembrie.Astfel, urmeaza ca celelalte coduri sa intre in vigoare in martie 2013, existand astfel timp suficient pentru recrutarea unui numar mare de magistrati si personal judiciar, dar si pentru restructurarea sistemului judiciar.
Problemele instantelor, in drum spre rezolvare
CE a apreciat, in raportul publicat miercuri,
adoptarea actelor normative care amplifica nivelul raspunderii disciplinare a magistratilor. Astfel, a fost modificat sistemul de abateri disciplinare, au fost marite sanctiunile si s-a consolidat independenta Inspectiei Judiciare. Se elimina, de asemenea, posibilitatea ca magistratii sa eludeze sanctiunile disciplinare prin pensionare in cursul derularii unui proces pe motive disciplinare.
Totusi, CE evidentiaza si deficientele sistemului cu privire la integritatea sistemului judiciar, prin referire la o serie de cercetari penale in care au fost implicati inalti magistrati.
“Intr-un caz important de suspiciune de coruptie la nivel inalt, autoritatile judiciare nu l-au demis pe judecatorul in cauza dintr-o pozitie de conducere. Au fost lansate anchete disciplinare in acest caz, acestea fiind insa suspendate”, se mentioneaza in raport.
In plus, numirile efectuate in luna august in cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie au fost criticate pentru lipsa de transparenta si obiectivitate. O alta nemultumire a CE se refera la faptul ca hotararile judecatoresti motivate nu sunt publicate online in mod global si actualizat.
Lupta impotriva coruptiei, mai intensa in 2011
Raportul CE face trimitere la legea privind confiscarea extinsa, adoptat recent de Parlament. Insa, conform CE, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a obtine rezultate mai convingatoare in ceea ce priveste recuperarea produselor provenite din savarsirea de infractiuni.
Un alt factor important in lupta impotriva coruptiei, evidentiat de CE, consta in hotararile pronuntate in procese-cheie, dar si in numarul trimiterilor in judecata si al condamnarilor este mai mare.
CE subliniaza ca se vad astfel rezultatele masurilor luate de ICCJ pentru a asigura o mai mare celeritate in derularea proceselor in cazurile de coruptie la nivel inalt, printre care tratarea cu prioritate a cazurilor in care se apropie implinirea termenelor de prescriptie si utilizarea temporara a salilor de judecata libere din alte instante pentru a spori frecventa sedintelor.
“In cursul anului 2011, au fost solutionate 15 actiuni in prima instanta la nivelul Camerei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, comparativ cu doar doua astfel de cazuri in anul 2010. Inalta Curte a pronuntat decizii definitive in noua procese de coruptie la nivel inalt”, se arata in raportul Comisiei.
Totodata, si ANI a inregistrat progrese in ultimele luni, dupa cum se arata in raport. Astfel, Agentia a depistat 18 cazuri de averi potential nejustificate, in valoare totala de 5,7 milioane euro, 23 de cazuri de conflicte de interese de natura administrativa si 118 cazuri de incompatibilitati. Pe de alta parte insa, o multime de alte procese, in special legate de conflicte de interese, se afla inca pe rolul autoritatilor judiciare.
_
Raportul intermediar MCV poate fi consultat in fisier atasat.
Comentarii articol (14)