Cat de independenti vor fi managerii privati de la stat, se intreaba adevarul.ro.
Oricat de buni profesionisti si de neimplicati politic ar fi viitorii manageri privati ai companiilor de stat, deciziile lor vor fi influentate de actionarul majoritar, adica statul, reprezentat de oameni politici. Viitorii manageri privati ai Companiei Nationale de Autostrazi vor avea de administrat una dintre cele mai puternice societati de stat din Romania, care, numai in acest an, are un buget de 1,8 miliarde de euro. In aceste conditii, cand actionarul companiei este statul, vor putea ei sa-si pastreze independenta in luarea deciziilor?
Benzina, aproape de cota de avarie: 7 lei/litru. Au reaparut canistrele in benzinarii, iar pretul benzinei va scumpi mancarea, informeaza evz.ro.
Nevoia sau comoditatea ii imping pe romani spre benzinarii chiar si la preturi exorbitante ale carburantilor. Ultimele saptamani au adus scumpiri in lant ale carburantilor, din 31 iulie Petrom majorand preturile de sase ori, in total cu 44 de bani pe litru. Ultima scumpire a avut loc chiar ieri, cu cinci bani pe litru, motivul invocat fiind, si de data aceasta, pretul petrolului.
Pierderile din agricultura se ridica, in 2012, la 2,5-3 miliarde de euro, scrie jurnalul.ro.
Pierderile inregistrate din cauza secetei la productia de cereale din Romania se ridica in acest an la 2,5-3 miliarde de euro , a declarat, joi, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Laurentiu Baciu. "Nu putem vorbi de pierderile agricultorilor, pentru ca acest lucru este greu de estimat. Ar trebui sa iei fiecare agent economic ca sa vezi in ce situatie se afla. Noi vorbim de pierderile de productie la toate cerealele, care se duc in acest an la 2,5 - 3 miliarde de euro ", a spus Baciu.
Romanialibera.ro: Se va vorbi ruseste, de miercuri, la Oltchim?
Statul (a privatizat Petrom cu tot cu Arpechim), actionarul minoritar PCC (a contribuit indirect la majorarea datoriilor) si managementul (incompetent, dornic sa capuseze) sunt vinovati de moartea clinica a Oltchim. Ce va fi dupa 18 septembrie? Practic inchis, cu datorii de 700 milioane euro, salariati neplatiti de 2 luni si demonstratii in strada impotriva... liderului de sindicat, Oltchim isi asteapta marti viitorul proprietar cu un picior in groapa. Cum s-a ajuns aici? Statul a privatizat Petrom cu tot cu rafinaria Arpechim, de care era legat ombilical combinatul.
Strategii expirate? Consumatorii vor beneficii imediate, nu programe de fidelizare, relateaza dailybusiness.ro.
Companiile romanesti pot depasi climatul economic actual, pot iesi din razboiul preturilor, sustinand cresterea si o puternica diferentiere pe piata, daca iau in calcul un fenomen actual: Clientii nu mai raspund la programele traditionale de fidelizare, solicitand in schimb beneficii imediate si personalizate. Cel mai recent studiu Ernst&Young indica faptul ca servicii precum garantia, disponibilitatea, asistenta tehnica si asistenta organizatiei in cazul achizitiei de produse se plaseaza ca preferinta peste beneficiile indepartate care pot fi oferite post-vanzare.
Comentarii articol (0)