Presedintele Comisiei, José Manuel Barroso, a subliniat ca tarile UE trebuie sa actioneze rapid in vederea punerii in aplicare a Pactului. Comisia va pune la dispozitia liderilor UE o informare detaliata privind starea de fapt: care este situatia curenta, unde sunt blocajele si care ar trebui sa fie pasii urmatori.
Fondurile prevazute de Pact vor fi directionate catre proiecte care stimuleaza inovarea, acumularea de noi competente, dezvoltarea intreprinderilor mici, valorificarea surselor nepoluante de energie, precum si dezvoltarea infrastructurii de transport si a internetului de banda larga. Circa 55 de miliarde de euro vor fi redirectionate din fondurile europene de dezvoltare regionala care nu au fost utilizate catre sprijinirea intreprinderilor mici si crearea de locuri de munca pentru tineri.
Foaie de parcurs pentru consolidarea uniunii
Sefii de stat sau de guvern vor dezbate, de asemenea, un proiect de plan de consolidare a uniunii economice si monetare. Planul va fi prezentat de catre presedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, in colaborare cu presedintele Comisiei, presedintele Eurogrupului si presedintele Bancii Centrale Europene (BCE).
Propunerile includ norme comune pentru supravegherea sectorului financiar din tarile membre ale zonei euro, pastrarea bugetelor nationale in limitele convenite si intensificarea coordonarii politicilor economice.
Ca prim pas, Comisia a propus masuri pentru supravegherea comuna a bancilor din zona euro, cu BCE jucand un rol decisiv in refacerea stabilitatii.
Toate tarile din UE ar avea posibilitatea de a subscrie la acest sistem de supraveghere, ceea ce ar constitui o piatra de temelie pentru uniunea bancara. In acelasi timp, Comisia a propus norme comune privind modalitatile de interventie in cazul bancilor care se confrunta cu dificultati financiare. Aceste norme ar putea reduce atat impactul unui faliment bancar asupra pietelor financiare, cat si costurile de salvare suportate de contribuabili.
Uniunea bugetara
Criza a aratat ca tarile din zona euro trebuie sa-si coordoneze mai bine politicile bugetare, pentru a asigura cresterea durabila si stabilitatea economica. In cele din urma, zona euro ar putea crea un buget comun care sa-i ajute pe membrii sai sa raspunda la crizele economice si bugetare.
Intensificarea integrarii bugetare ar trebui sa fie insotita de o mai buna coordonare a politicilor economice si de finalizarea pietei unice a UE.
Potrivit presedintelui Barroso, discutiile din aceasta saptamana ar trebui sa conduca la finalizarea, in luna decembrie, a unei foi de parcurs pentru uniunea bancara, bugetara si economica si pentru realizarea primilor pasi in directia unei uniuni politice.
Sursa: Comisia Europeana
Comentarii articol (0)