Decizia CEDO cu privire la Cererea nr. 57.265/2008 introdusa de Dumitru Daniel Dumitru si altii impotriva Romaniei

Nr. cererea nr 57.265/2008

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 4 septembrie 2012 intr-o camera compusa din Egbert Myjer, presedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecator, si Marialena Tsirli, grefier adjunct de sectie, avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 18 septembrie 2008, avand in vedere observatiile formulate de Guvernul parat si cele prezentate ca raspuns de reclamanti, avand in vedere decizia presedintelui camerei de a o desemna pe doamna Kristina Pardalos in calitate de judecator ad hoc (art. 26 alin 4 din Conventie si art. 29 alin 1 din Regulamentul Curtii), in urma abtinerii domnului Corneliu Birsan (art. 28 din Regulamentul Curtii), judecator ales sa reprezinte Romania, dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

IN FAPT

A. Circumstantele cauzei
1. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de catre reclamanti, se pot rezuma dupa cum urmeaza.
2. Reclamantii, domnul Dumitru Daniel Dumitru si doamnele Anda-Mihaela Pluteanu si Magdalena Viorica Papaianopol, sunt resortisanti romani, nascuti in 1970, 1977 si, respectiv, 1971; reclamantul locuieste in Pitesti, iar reclamantele in Bascov (judetul Arges). Cei 3 sunt magistrati in cadrul unor instante diferite din judetul Arges.

1. Procedura pentru obtinerea majorarii salariale in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 10/2007 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica

3. La 18 iunie 2007, reclamantii si alti colegi magistrati au sesizat Tribunalul Arges pentru a beneficia de majorarile salariale acordate prin Ordonanta Guvernului (O.G.) nr. 10/2007 altor categorii de functionari publici, cu exceptia magistratilor. Actiunea era indreptata impotriva Ministerului Justitiei, a Curtii de Apel Pitesti si a Ministerului Finantelor Publice. Reclamantii se considerau victime ale unui tratament discriminatoriu in sensul O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
4. In fata tribunalului, paratii au declarat ca instantele nu isi puteau aroga dreptul de a completa o lege pentru modificarea sau crearea unor drepturi in favoarea unei categorii de salariati, in cazul de fata magistrati, categorie care de altfel beneficiase de o crestere salariala semnificativa in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului (O.U.G.) nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei.
5. Prin Hotararea executorie din 31 octombrie 2007 tribunalul a admis actiunea reclamantilor si a obligat in solidar Curtea de Apel Pitesti, Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice sa le acorde reclamantilor cresterile salariale alocate prin O.G. nr. 10/2007, actualizate in raport cu rata inflatiei. Tribunalul a constatat ca salariile functionarilor si ale persoanelor care ocupa functii de demnitate publica au fost majorate cu 2-11 % prin O.G. sus-mentionata si ca magistratii fusesera exclusi din cauza majorarii salariilor acestora in baza altui act normativ, O.U.G. nr. 27/2006. Tribunalul a observat ca printre beneficiarii O.G. nr. 10/2007 se numarau, in categoria functiilor de demnitate publica, procurorul general din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (I.C.C.S.) si adjunctul acestuia. Reamintind principiul nediscriminarii formulat la art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (Codul muncii), art. 20 din Constitutie, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, citata anterior, precum si art. 14 din Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (Conventie), tribunalul a hotarat ca nu exista niciun scop legitim care sa justifice excluderea magistratilor, prin urmare a reclamantilor, de la aplicarea O.G. nr. 10/2007.
6. Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice au formulat recurs impotriva Hotararii din 31 octombrie 2007, sustinand, printre altele, ca prin acordarea unor drepturi salariale in afara prevederilor legale tribunalul isi depasise competentele de jurisdictie.
7. La 19 februarie 2008, Curtea de Apel Pitesti a declarat recursul nefondat. Curtea a constatat ca reclamantii se aflau intr-o situatie similara cu cea a celorlalti functionari carora O.G. nr. 10/2007 le acorda drepturi si a concluzionat ca, in prezenta speta, exista o discriminare ca urmare a faptului ca magistratii, spre deosebire de ceilalti functionari mentionati de O.G. nr. 10/2007, nu au beneficiat de o compensatie pentru pierderea salariala cauzata de rata inflatiei. Potrivit curtii de apel, O.U.G. nr. 27/2006 majorase intr-adevar salariile magistratilor, insa nu tinuse seama de rata inflatiei; prin urmare, obiectul si scopul acesteia erau diferite de cele ale O.G. nr. 10/2007.

2. Procedura pentru acordarea unui spor pentru risc si suprasolicitare neuropsihica

8. La 19 iulie 2007, reclamantii, ca si alti colegi magistrati, au introdus la Tribunalul Arges o actiune impotriva acestei instante, a Curtii de Apel Pitesti, a Ministerului Justitiei si a Ministerului Finantelor Publice pentru a castiga dreptul la sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, prevazut la art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, de 50 % din salariul de baza brut lunar. Acestia au solicitat, de asemenea, recalculari pentru perioada septembrie 2004 - februarie 2007, data la care a fost abrogata Legea nr. 50/1996.
9. Paratii au sustinut ca art. 47 din Legea nr. 50/1996, care instituia sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, a fost abrogat deja la 1 octombrie 2000 prin O.G. nr. 83/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 334/2001, si ca, in consecinta, nu mai exista niciun temei legal pentru acordarea acestui spor.
10. Prin Hotararea din 31 octombrie 2007, Tribunalul Arges a admis actiunea reclamantilor si a obligat paratii sa le acorde drepturile aferente sporului respectiv pentru perioada 19 iulie 2004-1 februarie 2007. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, tribunalul a declarat neconstitutionala si nelegala abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin O.G. nr. 83/2000 si a stabilit ca exista in prezenta speta o privare de „bun” fara nicio cauza de utilitate publica in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
11. Paratii au formulat recurs impotriva hotararii sus-mentionate, sustinand ca tribunalul isi depasise competentele, ca O.G. nr. 83/2000 a fost aprobata de Parlament si ca reclamantii nu aveau niciun „bun” in sensul Conventiei, in masura in care creanta invocata nu era prevazuta in dreptul intern.
12. Prin Decizia definitiva din 5 martie 2008, Curtea de Apel Pitesti a respins recursul, confirmand motivarea Hotararii din 31 octombrie 2007.

3. Procedura pentru obtinerea unui spor de confidentialitate

13. La 5 octombrie 2007, reclamantii, impreuna cu alti colegi magistrati si grefieri, au introdus la Tribunalul Arges o actiune impotriva acestei instante, a Curtii de Apel Pitesti, a Ministerului Justitiei si a Ministerului Finantelor Publice pentru a castiga dreptul la sporul de confidentialitate. Acestia au precizat ca mai multe categorii de functionari care lucreaza cu informatii confidentiale (militari si magistrati militari, functionari din cadrul Ministerului Afacerilor Externe si al Ministerului Integrarii Europene etc.) au primit un spor de confidentialitate prin acte normative succesive (Legea nr. 656/2002, Legea nr. 444/2006 si O.G. nr. 6/2007), in vreme ce magistratii, care sunt si ei supusi unei obligatii de confidentialitate, in temeiul art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, nu au beneficiat de acest spor. Prin urmare, acestia se considera victimele unui tratament discriminatoriu.
14. Prin Hotararea din 11 ianuarie 2008, tribunalul a admis actiunea reclamantilor si a obligat paratii la plata unor recalculari corespunzatoare sporului de confidentialitate, in cuantum de 15% din salariul de baza, pentru perioada octombrie 2004 - ianuarie 2008. Tribunalul a considerat ca reclamantii se aflau intr-o situatie identica cu cea a altor functionari supusi obligatiei profesionale de confidentialitate, deoarece aveau acces la informatii despre arestari, declaratii ale martorilor, interceptari, date personale etc. Instanta a hotarat ca exista in prezenta speta un tratament discriminatoriu in sensul O.G. nr. 137/2000. Prin analogie cu alte prevederi legale relevante, tribunalul a stabilit sporul datorat reclamantilor la 15% din salariul de baza si l-a acordat drept despagubire pentru tratament discriminatoriu in sensul art. 269 din Codul muncii.
15. Paratii au formulat recurs, sustinand ca tribunalul isi depasise competentele si ca reclamantii nu erau victimele unui tratament discriminatoriu. Acestia din urma nu se aflau intr-o situatie similara cu cea a altor functionari care beneficiau de sporul in litigiu, deoarece drepturile si obligatiile reclamantilor erau reglementate prin prevederi legale diferite, in raport cu situatia lor diferita obiectiv.
16. Prin Decizia definitiva din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Pitesti a respins recursul ca lipsit de temei. Instanta a confirmat motivarea tribunalului, adaugand ca tratamentul discriminatoriu la care au fost supusi reclamantii, in sensul art. 2 alin. (1) si (3) si art. 6 din O.G. nr. 137/2000, constituia temei legal suficient pentru acordarea unui spor de confidentialitate.

4. Executarea hotararilor judecatoresti pronuntate in favoarea reclamantilor

17. In conformitate cu legislatia in materie (infra, pct. 24-27), plata sumelor datorate reclamantilor in temeiul hotararilor judecatoresti si actualizate in raport cu inflatia s-a facut esalonat. Astfel, in 2008, reclamantilor li s-au acordat urmatoarele sume, reprezentand 30 % din sumele datorate: 22.644 lei romanesti (RON) domnului Dumitru, 23.331 RON doamnei Pluteanu si 18.301 RON doamnei Papaianopol. La 29 septembrie 2010, in urma aprobarii de catre Guvern la data de 14 septembrie a aceluiasi an a bugetului pentru salariile functionarilor, reclamantilor li s-au acordat 25 % din cuantumul transei a doua de 34 %, astfel: 5.607 RON domnului Dumitru, 5.647 RON doamnei Pluteanu si 4.734 RON doamnei Papaianopol.
18. Domnul Dumitru si doamna Pluteanu sustin ca nu au primit integral sumele virate la 29 septembrie 2010, fapt contestat de Guvern.
19. Pana in prezent, restul sumelor datorate reclamantilor ar trebui acordat conform unui calendar de plati in 5 transe, dupa cum urmeaza: o prima transa de 5 % in 2012, a doua transa de 10 % in 2013, a treia transa de 25 % in 2014, a patra transa de 25 % in 2015, iar ultima transa de 3 5% in 2016.
20. Statul mai trebuie sa acorde reclamantilor urmatoarele sume: domnului Dumitru 63.304 RON, potrivit reclamantului, si 60.343 RON, potrivit Guvernului, doamnei Pluteanu 60.782 RON, iar doamnei Papaianopol 50.968 RON.

B. Legislatia si practica interne relevante

1. Dispozitiile legale

a) Cu privire la remunerare
21. Art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i) din O.G. nr. 137/2000 consacra principiul „salariu egal pentru munca egala”. Art. 2 alin. (3) din aceeasi ordonanta considera discriminatorii prevederile legale care dezavantajeaza anumite persoane fata de alte persoane, in cazul in care acestea nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim. Art. 27 permite persoanei care se considera discriminata sa formuleze in fata instantei de judecata o cerere pentru acordarea de despagubiri pentru acea discriminare.
22. Art. 47 din Legea nr. 50/1996, care infiinta sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, a fost abrogat prin O.G. nr. 83/2000, aprobata prin Legea nr. 334/2001.
23. De la 1 ianuarie 2010, Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice acorda magistratilor si personalului auxiliar de specialitate un spor de stres (reprezentand 25% din salariul de baza) si un spor de confidentialitate (in cuantum de 10% din salariul de baza), cele doua sporuri fiind asimilate salariului de baza.

b) Cu privire la plata esalonata a unor datorii ale statului
24. Invocand greutati financiare la executarea hotararilor judecatoresti privind remunerarea personalului din sistemul justitiei, Guvernul a decis, prin O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei, ca plata sumelor prevazute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a acestei ordonante de urgenta se va realiza esalonat, in termen de 18 luni de la data intrarii in vigoare a acesteia. La 12 mai 2009, Curtea Constitutionala a declarat aceasta ordonanta de urgenta neconstitutionala, considerand ca elementele invocate de Guvern nu sunt de natura sa justifice adoptarea ordonantei de urgenta, in conditiile stabilite la art. 115 alin. (4) teza intai din Constitutie, aceasta nefiind motivata de necesitatea unei „situatii extraordinare”.
25. La 17 iunie 2009, invocand imprejurarile exceptionale legate de dificultatile financiare si bugetare si subliniind aplicabilitatea limitata in timp a acestei reglementari, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care esalona sumele datorate functionarilor in temeiul unor titluri executorii emise inainte de 31 decembrie 2009, inclusiv cele mentionate de O.U.G. nr. 75/2008. Sumele respective, actualizate in raport cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica (I.N.S.), se vor plati astfel: 34% in 2010, 33% in 2011 si restul de 33 % in 2012. Orice cerere de executare silita a titlurilor executorii se suspenda de drept. La 2 martie 2010, Curtea Constitutionala a declarat aceasta ordonanta de urgenta constitutionala.
26. La 19 mai 2010, O.U.G. nr. 45/2010 a modificat astfel calendarul platilor stabilit prin O.U.G. nr. 71/2009: 34% din sumele datorate se platesc in 2012, 33 % in 2013 si restul de 33 % in 2014. Se mentine dispozitia ca sumele se actualizeaza cu indicele preturilor de consum comunicat de I.N.S.
27. La 5 decembrie 2011, Parlamentul a votat Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Legea a fost adoptata cu o singura modificare adusa ordonantei de urgenta, si anume la calendarul platilor, care a fost stabilit astfel: 5 % din valoarea titlului executoriu in 2012, 10% in 2013, 25 % in 2014, 25 % in 2015, 35 % in 2016. S-a mentinut dispozitia ca sumele se actualizeaza cu indicele preturilor de consum.

2. Jurisprudenta

a) Deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la recursul in interesul legii
28. Inalta Curte de Casatie si Justitie (I.C.C.J.) a pronuntat 3 decizii cu privire la recursul in interesul legii avand ca obiect dreptul magistratilor la anumite sporuri: Decizia nr. 36/2007 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, (M.O.) nr. 715 din 23 octombrie 2007, Decizia nr. 21/2008 privind recursul in interesul legii, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, publicata in M.O. nr. 444 din 13 iunie 2008, si Decizia nr. 46/2008 privind recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la acordarea sporului de confidentialitate judecatorilor, procurorilor si personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor de pe langa acestea, publicata in M.O. nr. 495 din 16 iulie 2009. Inalta instanta a considerat ca magistratii si personalul auxiliar de specialitate aveau dreptul, in temeiul O.U.G. nr. 137/2000 si al art. 14 din Conventie, sa beneficieze de diversele sporuri stabilite atat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, cat si prin alte prevederi legale prin care se acordau drepturi altor categorii de functionari. In Decizia nr. 21/2008, I.C.C.J. a considerat ca Guvernul nu avea competenta sa abroge art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin care se acorda sporul de suprasolicitare neuropsihica (supra, pct. 9); in consecinta, magistratii si personalul auxiliar aveau in continuare dreptul la acest spor. In Decizia nr. 46/2008, I.C.C.J. a declarat neconstitutionala recunoasterea dreptului magistratilor la sporul de confidentialitate acordat prin lege altor categorii de functionari. Cu toate acestea, in temeiul O.U.G. nr. 137/2000, I.C.C.J. a constatat ca legea crease un tratament discriminatoriu intre diversele categorii de functionari si ca, in consecinta, magistratii aveau dreptul la sporul in litigiu cu titlu de despagubire pentru discriminarea respectiva.

b) Jurisprudenta Curtii Constitutionale
29. Prin Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata cu privire la art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, motivand ca articolele mentionate au fost interpretate de instante astfel incat se incalca principiul separatiei puterilor in stat. Astfel, instantele judecatoresti si-au arogat competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale„judiciara”.
30. Prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constitutionala a constatat, in materie de sporuri acordate prin Decizia nr. 36/2007 si Decizia nr. 21/2008 ale I.C.C.J. (supra, pct. 28), existenta unui conflict constitutional intre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si puterea legislativa si executiva, pe de alta parte. Dupa ce precizeaza ca decizia ei nu este retroactiva, neavand efect asupra validitatii deciziilor emise deja de I.C.C.J., Curtea Constitutionala a declarat „deficitar” modul de reglementare si redactare a cadrului legislativ referitor la drepturile salariale ale magistratilor si personalului auxiliar de specialitate. In continuare, Curtea Constitutionala a constatat ca I.C.C.J. are obligatia, in temeiul Constitutiei, de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separatiei si echilibrului puterilor. In concluzie, I.C.C.J. nu are competenta constitutionala sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora. Capete de cerere
31. Reclamantii sustin ca, prin adoptarea unor acte normative succesive, autoritatile au impiedicat executarea silita a unor hotarari judecatoresti pronuntate in favoarea lor si au cauzat intarzieri nejustificate la plata creantelor in litigiu. Acestia invoca art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

IN DREPT

32. Reclamantii se plang de intarzierile la executarea hotararilor judecatoresti care le acordau anumite drepturi salariale. Acestia invoca art. 6 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevad urmatoarele in partile relevante: Art. 6
1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]” Art. 1 din Protocolul nr. 1 „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

A. Argumentele partilor

33. Guvernul precizeaza, pentru inceput, ca autoritatile nu au refuzat niciodata executarea hotararilor in discutie. Potrivit acestuia, plata esalonata a sumelor in litigiu era singura solutie pentru a avea garantia platii lor integrale.
34. Guvernul explica in primul rand faptul ca situatia creata prin acordarea anumitor drepturi pe cale judecatoreasca nu a fost doar neasteptata pentru autoritati, ci si de o amploare iesita din comun. Astfel, in octombrie 2010, instantele pronuntasera deja peste 3.000 de decizii care acordau magistratilor sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica sau sporul de confidentialitate, precum si majorari salariale in temeiul O.G. nr. 10/2007. Pentru Guvern, totalul sumelor pe care statul a ajuns sa le datoreze in urma acestor hotarari judecatoresti era atat de mare incat executarea imediata sau foarte rapida a hotararilor ar fi putut prejudicia in mod grav si pe termen lung echilibrul finantelor publice. Instantele ar fi continuat in decursul anilor 2010 si 2011 sa pronunte decizii care acordau magistratilor majorari salariale si sporuri, ceea ce ar fi avut un impact financiar considerabil. In total, sumele acordate in instanta pana in 2012 ar fi ajuns la 12.891,5 milioane RON, adica 2,2 % din PIB.
35. In al doilea rand, Guvernul aminteste ca si economia romaneasca a fost afectata de criza economica mondiala declansata in 2008, cea mai grava de la criza din 1929. Astfel, setul de circumstante descrise mai sus ar fi avut drept consecinta faptul ca la sfarsitul anului 2008 Romania inregistra un deficit public de 5,4 % din PIB, nivel considerat excesiv de catre forurile competente ale Uniunii Europene. Guvernul afirma ca statul a fost nevoit, pe de o parte, sa contracteze noi imprumuturi pe piata internationala, iar pe de alta parte, sa ia numeroase masuri drastice pentru reducerea deficitului la un nivel sub 3 % din PIB pentru a respecta criteriile de la Maastricht si recomandarile Consiliului ECOFIN al Uniunii Europene. Printre aceste masuri se numarau nu numai plata esalonata a unor datorii precum cele in litigiu in prezenta speta, ci si reducerea cu 25 % a salariilor functionarilor publici.
36. Referitor la modul de esalonare ales, inclusiv forma cea mai recenta a acestuia stabilita prin Legea nr. 230/2011, Guvernul considera ca acesta era cel mai potrivit in raport cu situatia financiara a tarii in 2011 si cu criza economica si financiara internationala, precum si ca se incadra perfect in marja de apreciere de care statul dispune cu privire la aplicarea propriei politici economice, financiare si bugetare. In plus, modul de esalonare a platilor stabilit, cu respectarea substantei drepturilor reclamantilor, ar fi permis evitarea adoptarii unor masuri suplimentare pentru reducerea deficitului, care ar fi putut avea consecinte grave in plan socioeconomic: reducerea cu 40 % a salariilor functionarilor publici sau desfiintarea a peste 530.000 de locuri de munca in sectorul public. Pe scurt, Guvernul sustine ca eventuala ingerinta in drepturile reclamantilor era necesara si proportionala cu obiectivele urmarite.
37. Reclamantii considera ca refuzul autoritatilor de a executa o hotarare judecatoreasca definitiva confera dreptului lor la un proces echitabil un aspect iluzoriu si teoretic si creeaza o situatie incerta, lipsita de previzibilitate. In plus, interventia legislativa a statului in executarea unor hotarari judecatoresti definitive pronuntate impotriva lui ar fi incalcat dreptul la respectarea bunurilor lor, respectiva interventie privilegiind in mod evident interesele statului in detrimentul intereselor cetatenilor, inclusiv ale reclamantilor. Reclamantii recunosc ca, teoretic, executarea esalonata a unei creante patrimoniale rezultate in urma unei hotarari judecatoresti nu este, in sine, incompatibila cu Conventia si ca, prin urmare, adoptarea O.U.G. nr. 71/2009 putea fi considerata necesara - asa cum de altfel a declarat Curtea Constitutionala in Decizia din 2 martie 2010 (supra, pct. 25) - atat timp cat era vorba de masuri cu aplicabilitate limitata in timp. Totusi, acestia sustin ca limita de timp nu a fost respectata, deoarece modificarile ulterioare ale ordonantei de urgenta au prelungit si au amanat in mai multe randuri plata sumelor datorate functionarilor in temeiul hotararilor judecatoresti. In plus, orice posibilitate de a proceda la executarea silita a hotararilor respective in vederea recuperarii sumelor datorate reclamantilor a fost suspendata prin intermediul actelor normative respective. In opinia reclamantilor, toate aceste particularitati fac ca sistemul instituit prin O.U.G. nr. 71/2009, cu modificarile ulterioare, sa fie incompatibil cu cerintele Conventiei. Reclamantii adauga ca, in orice caz, in 2007 si 2008 nu exista niciun motiv real si serios pentru a intarzia executarea rapida si integrala a hotararilor pronuntate in favoarea lor. Pe de o parte, in 2007, Romania inregistrase o crestere de circa 8 % din PIB. Pe de alta parte, chiar si dupa inceputul crizei economice in 2008, statul a continuat onorarea anumitor datorii, dupa cum o atesta adoptarea O.U.G. nr. 51/2010 privind reglementarea unor masuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum si alte masuri financiare, care i-a permis sa acorde unitatilor administrativ-teritoriale imprumuturi pentru stergerea unor datorii fata de operatorii economici privati. In fine, acestia isi exprima temerea ca plata sumelor datorate poate fi amanata in mod repetat in viitor si ca dreptul lor poate fi astfel golit de substanta.

B. Aprecierea Curtii

38. Curtea aminteste ca executarea unei hotarari sau decizii judecatoresti face parte integranta din „proces”, in sensul art. 6 (Hornsby impotriva Greciei, 19 martie 1997, pct. 40, Culegere de hotarari si decizii 1997-II). Neexecutarea de catre un stat contractant a unei hotarari judecatoresti pronuntate impotriva acestuia poate constitui o incalcare a dreptului oricarei persoane de acces la instanta, consacrat la art. 6 § 1 din Conventie (Bourdov impotriva Rusiei, nr. 59.498/00, pct. 34, CEDO 2002-III). In plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, in conditiile in care hotararea pronuntata in favoarea ei poate da nastere unei anumite creante care poate fi considerata „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Bourdov, citata anterior, pct. 40).
39. O autoritate publica nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii intemeiate pe o hotarare judecatoreasca. Desi este adevarat ca o intarziere la executarea unei hotarari judecatoresti poate fi justificata in imprejurari speciale, aceasta intarziere nu poate fi de asa natura incat sa afecteze insasi substanta dreptului protejat prin art. 6 § 1 din Conventie (a se vedea, printre altele, Hornsby, citata anterior, pct. 40; Jasi?nien? impotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, pct. 27, 6 martie 2003, Qufaj Co. Sh.p.k. impotriva Albaniei, nr. 54.268/00, pct. 38, 18 noiembrie 2004, precum si Beshiri si altii impotriva Albaniei, nr. 7.352/03, pct. 60, 22 august 2006).
40. Totodata, pentru a se pronunta asupra respectarii cerintei executarii intr-un termen rezonabil, Curtea ia in considerare complexitatea procedurii, comportamentul partilor, precum si obiectul hotararii de executat (Raïlian impotriva Rusiei, nr. 22.000/03, pct. 31, 15 februarie 2007). Pentru a raspunde la intrebarea daca art. 6 a fost respectat, Curtea trebuie sa ia in considerare comportamentul tuturor autoritatilor nationale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului national (a se vedea, mutatis mutandis, Young, James si Webster impotriva Regatului Unit, 13 august 1981, pct. 48-49, seria A nr. 44).
41. Chemata sa se pronunte asupra respectarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, Curtea a considerat ca legiuitorul trebuie sa dispuna, la punerea in aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale si economice, de o ampla marja de apreciere pentru a se pronunta atat asupra existentei unei probleme de interes public care necesita un act normativ, cat si asupra alegerii modalitatilor de aplicare a actului. Curtea respecta modul in care acesta concepe imperativele de interes general, cu exceptia cazului in care hotararea se dovedeste lipsita in mod vadit de temei rational (Mellacher si altii impotriva Austriei, 19 decembrie 1989, pct. 45, seria A nr. 169).
42. In plus, Curtea a declarat incompatibila cu cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie esalonarea platii datoriilor stabilite pe cale judiciara, deoarece actul de esalonare nu avea statut de „lege” in sensul jurisprudentei Curtii (SARL Amat-G si Mébaghichvili impotriva Georgiei, nr. 2.507/03, pct. 61, CEDO 2005-VIII) sau deoarece mecanismul de esalonare, desi respecta notiunea de„lege”, fusese aplicat in mod defectuos (Suljagi? impotriva Bosniei-Hertegovinei, nr. 27.912/02, pct. 56-57, 3 noiembrie 2009).
43. In prezenta speta, Curtea observa ca Guvernului parat nu i se imputa faptul ca a refuzat executarea unor hotarari judecatoresti care le recunosteau reclamantilor anumite drepturi patrimoniale. Reclamantii nu sustin nici ca prevederile legale adoptate in materie vizau eliminarea efectelor hotararilor judecatoresti respective.
44. Reclamantii se plang in principal de esalonarea, stabilita pe cale legislativa, a executarii creantelor la care au dreptul in urma unor hotarari judecatoresti. Curtii i se solicita sa verifice daca esalonarea, asa cum a fost aplicata reclamantilor, este compatibila cu Conventia.
45. Curtea constata ca in perioada 2008-2011 statul roman a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronuntate in favoarea functionarilor publici prin hotarari judecatoresti si prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor transe anuale. Prima ordonanta din 11 iunie 2008 (declarata neconstitutionala la 12 mai 2009) a fost urmata de O.U.G. nr. 71/2009, care prevedea plata datoriilor in 3 transe anuale, in intervalul 2010-2012. In 2010, O.U.G. nr. 45/2010 a prevazut ca plata sumelor datorate sa se faca tot in 3 transe anuale, insa in intervalul 2012-2014. In fine, in decembrie 2011, Legea nr. 230/2011 a esalonat plata pe 5 ani, in intervalul 2012-2016, cu anuitati progresive, ajungand de la 5 % in primul an pana la 35% in ultimul an (supra, pct. 24-27).
46. Guvernul justifica aceste masuri prin faptul ca in 2008 statul a ajuns sa se confrunte cu o situatie de dezechilibru bugetar major, de natura sa puna in pericol situatia financiara a tarii. In opinia acestuia, dezechilibrul era rezultatul, printre altele, al unui numar foarte mare de hotarari judecatoresti prin care anumitor categorii de functionari li se acordau, pe calea interpretarii unor prevederi legale destinate altor categorii, drepturi cu caracter patrimonial. In plus, inrautatirea situatiei financiare a statului a continuat si dupa 2008, in contextul unei crize financiare foarte grave care a afectat numeroase state, astfel incat Guvernul a fost nevoit sa adapteze mecanismul de esalonare instituit la realitatile economice.
47. Curtea aminteste ca a hotarat deja ca masurile luate pentru mentinerea echilibrului bugetar intre cheltuielile si veniturile publice pot fi considerate ca urmarind un scop de utilitate publica [Mihaies si Sentes impotriva Romaniei (dec.), nr. 44.232/11 si 44.605/11, 6 decembrie 2011, Šulcs impotriva Lituaniei (dec.), nr. 42.923/10, pct. 24, 6 decembrie 2011, precum si Panfile impotriva Romaniei (dec.), nr. 13.902/11, pct. 21, 20 martie 2012].
48. In prezenta speta, Curtea observa ca in 2009 Romania a inceput sa se confrunte cu o grava criza economica si financiara. Intrucat autoritatile nationale se afla, in principiu, intr-o pozitie mai buna decat instanta internationala pentru a stabili ce constituie„utilitate publica”, Curtea este gata sa admita ca, asa cum sustine Guvernul, masurile in litigiu urmareau un scop de utilitate publica.
49. Pentru a stabili daca masurile respective erau proportionale cu scopul urmarit - restabilirea echilibrului bugetar, evitand totodata inrautatirea situatiei sociale -, Curtea considera ca este necesar sa verifice daca, in prezenta speta, tratamentul aplicat reclamantilor a facut posibila mentinerea unui echilibru intre interesele aflate in joc.
50. Curtea observa ca reclamantii aveau drepturi ferme si intangibile in temeiul unor hotarari judecatoresti definitive pronuntate in perioada februarie-aprilie 2008. Curtea constata ca, desi mecanismul de esalonare instituit a suferit modificari, autoritatile statului l-au respectat, dand dovada de diligenta in executarea hotararilor judecatoresti sus-mentionate. Astfel, in conformitate cu legislatia in vigoare (supra, pct. 24), reclamantii au primit in octombrie 2008 o prima transa, reprezentand 30% din totalul sumelor datorate. In septembrie 2010, li s-a platit o suma suplimentara, reprezentand 25% din a doua transa de 34% din suma totala, desi in temeiul O.U.G. nr. 45/2010 din 19 mai 2010 cea de a doua transa ar fi trebuit platita in 2012. Conform legii, sumele platite s-au actualizat de fiecare data in raport cu indicele preturilor de consum din data platii. Pana in prezent, reclamantii au primit mai mult de o treime din suma totala acordata de instante, restul sumei trebuind sa fie platit esalonat, conform legislatiei in vigoare, pana in 2016. Nu exista nimic in dosar care sa sugereze ca Guvernul nu are intentia de a respecta calendarul platilor.
51. Tinand seama de faptul ca o parte importanta din sumele datorate reclamantilor le-a fost deja platita, Curtea nu poate considera ca a fost afectata insasi substanta dreptului reclamantilor. In orice caz, avand in vedere toate elementele de mai sus si contextul special al prezentei cauze, Curtea considera ca plata esalonata a sumelor datorate reclamantilor nu poate fi considerata nerezonabila.
52. Prin urmare, Curtea considera ca aceasta cerere este in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in temeiul art. 35 § 3 lit.a) si art. 35 § 4 din Conventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE  In unanimitate, CURTEA Declara cererea inadmisibila. 

Egbert Myjer, presedinte

Marialena Tsirli, grefier adjunct