Oameni care nu pot spune nu (a treia parte)

Oamenii-care-nu-pot-spune-nu cred și simt că sunt responsabili pentru ceea ce alții simt, gândesc, fac, aleg. Se simt răspunzători pentru starea bună sau proastă a celor din jur. Oamenii-care-nu-pot-spune-nu au senzația că sunt datori să “regleze” mediul în care trăiesc.

Iată câteva lucruri pe care omul-care-nu-poate-spune-nu le face, simte și gândește:

• Simte anxietate, milă și vină atunci când altcineva are o problemă și se simte dator să intervină pentru a ajuta;
• Oferă cantități mari de ajutor în stânga și în dreapta – adeseori chiar și fără a-i fi în mod explicit cerut. Oferă timp, bani, empatie, ascultare, cuvinte de consolare – orice i se pare potrivit pentru a ușura viața persoanei “ajutate” sau pentru a răspunde cererii cuiva;
• Simte frustrare atunci când ajutorul său este refuzat sau nu are efect;
• Intuiește – de multe ori corect – problemele ascunse, suferințele mocnite. Știe să “citeasca printre randuri”, răspunzând astfel chiar și nevoilor neexprimate ale celor cu care are a face;
• Anticipează – de multe ori corect – felul în care o situație/ un proiect poate evolua,oferind ajutor chiar și înainte ca o problemă să devină evidentă;
• Spune DA și atunci când și-ar dori să spună NU; acceptă să facă mai mult decât trebuie și de cele mai multe ori în locul altora, care ar fi altminteri perfect capabili să-și facă ei înșiși treaba;
• Nu știe ce vrea – sau, chiar dacă știe, își spune că ceea ce își dorește nu este important;
• Încearcă permanent să placă celor din jur;
• Își exprimă și manifestă violent revolta față de nedreptățile la care sunt alții supuși, însă nu este în stare să facă același lucru atunci când este nedreptățit(ă);
• Se simte în siguranță atunci când oferă;
• Se simte în nesiguranță atunci când primește ceva; acceptă cu greutate laudele sau complimentele; pe de altă parte, simte frustrare atunci când nu primește semne clare de recunoaștere de la cei din jur;
• Atrage oameni slabi sau aflați în dificultate și este atras(ă) de astfel de oameni;
• Ajunge frecvent în relații în care dă mai mult decât primește, în organizații în care “trage” mai tare decât alții;
• Își abandonează fără a protesta rutina sau sarcinile uzuale pentru a sări în ajutorul unui coleg aflat în impas, sau pentru a “depana” un proiect dificil;
• Simte plictiseală și lipsă de sens atunci când nu există o criză sau o problemă de rezolvat, când nu are pe cineva de ajutat sau o cauză de susținut;
• Își asumă angajamente care depășesc așteptările;
• Este permanent în grabă, sub presiune – chiar și atunci când nu există motive obiective pentru asta;
• Este furios/ furioasă, se simte adeseori victimă și neapreciat(ă);
• Se simte “diferit” de cei din jur; trăiește cu permanenta senzație că trebuie să poată mai mult și mai bine – indiferent cât de mult și de bine face lucrurile;
• Este foarte critic(ă) cu el însuși/ ea însăși;
• Îi este teamă de respingere – interpretează automat un eșec sau o respingere ca pe o măsură a propriei valori;
• Nu crede că poate plăcea cuiva – se consolează cu gândul că în cel mai bun caz poate fi util(ă);
• În aparență foarte controlat(ă), de cele mai multe ori reprimă imense cantități de teamă și anxietate;
• Își face griji din nimic – vede “droburi de sare” peste tot; e permanent în stare de vigilență, gata să sară în linia întâi pentru a stinge orice incendiu ar putea să apară;
• Simte oboseală, lipsă de energie, simte cum “i se fura” energia;
• Simte că știe – și adeseori chiar ȘTIE – cum ar putea altul să rezolve o problemă; îi este foarte greu să înțeleagă de ce faptul că el/ ea știe asta nu contează pentru persoană care are de fapt problema respectivă;
• Se confruntă cu probleme de somn, concentrare; se trezește adeseori în dificultate pentru că și-a luat angajamente care îi depășesc posibilitățile reale sau care o/ îl pun în situații de netolerat;
• Simte vina personală/ se simte jenat(ă) pentru comportamentele nepotrivite sau deciziile proaste ale altora;
• Acceptă și cele mai nerezonabile cerințe, încrezându-se mai mult în capacitatea celor care cer de la el/ ea decât în propria capacitate de a discerne nerezonabilul de rezonabil, etc.

În două cuvinte, omul-care-nu-poate-spune-nu este nefericit.

Angajatul-care-nu-poate-spune-nu muncește imens și bine, își asumă voluntar roluri și sarcini suplimentare, face treaba colegilor (pe care îi și “acopera”) Este obosit(ă), nefericit(ă), se simte nedreptățit(ă) și folosit(ă). Îi blamează pe cei care îl/ o folosesc și totuși continuă să se lase folosit(ă) și ia cu greu decizia de a părăsi organizația. Trece ciclic prin stări diferite și contradictorii: din “bun samaritean” se transformă în “călău” și apoi în “victimă – pentru ca apoi să-și reia rolul de “bun samaritean” și ciclul să se reia.
 
În organizațiile noastre, avem nevoie de oameni fericiți și competenți, capabili să facă mult, repede și bine simțindu-se bine.
 
Omul-care-nu-poate-spune-nu ne oferă doar o parte din ceea ce avem nevoie. Motiv pentru care este important să știm să-l identificăm și să-l ajutam… să se ajute!

Notă: Puteți citi AICI prima parte a articolului "Oameni care nu pot spune nu", iar AICI - a doua parte. 

Articol aparut initial pe www.portalhr.ro. Puteti citi articolul original aici.