In 2012, Parlamentul European si-a derulat activitatea in cateva domenii foarte sensibile: combaterea controversatului acord ACTA, cautarea unor solutii pentru criza, in special prin consolidarea disciplinei financiare in zona euro si solidaritate, si protejarea fondurilor dedicate cresterii economice si locurilor de munca in bugetul 2013.
In Parlament si in afara
Danemarca si Cipru au condus Consiliul UE in 2012, iar ministrii si sefii de state au explicat deputatilor europeni planurile lor. Ca de obicei, Parlamentul European a primit vizita unor lideri politici si oameni de afaceri precum Bill Gates, regele Abdullah II al Iordaniei si presedintele statului Peru, Ollanta Humala.
Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a fost la Paris cu ocazia celebrarii Bastille Day, iar o delegatie parlamentara a facut o vizita istorica in Myanmar, unde s-a reunit cu Aang San Suu Kyi.
Premii
In plus fata de premiile acordate de obicei de deputatii europeni, Parlamentul European a reprezentat cetatenii primind Premiul Nobel, acordat UE pentru o jumatate de secol de pace. Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a transmis premiul simbolic cetatenilor UE in cadrul unei ceremonii, pe 12 decembrie, la Strasbourg.
In aceeasi zi, Schulz a oferit Premiul Saharov pentru libertatea de gandire reprezentantilor laureatilor iranieni Nasrin Sotoudeh si Jafar Panahi, care nu au putut veni la Strasbourg.
Filmul lui Andrea Segre, „lo sono Li'“ , a castigat in 2012 Premiul LUX al Parlamentului European pentru descrierea imigrantilor si a conflictului dintre comunitatea traditionala si aspiratiile individuale.
Comentarii articol (1)