"Daca nu facem mai multe pentru a proteja retelele digitale critice, siguranta publica si securitatea nationala ar putea fi in pericol. Este o problema globala care necesita o abordare comuna, pentru ca infractorii cibernetici pot ataca de oriunde", informeaza Comisia Europeana pe site-ul propriu.
In consecinta, conform datelor institutiei, aproximativ 38% din utilizatorii europeni de internet si-au modificat comportamentul de teama ca nu beneficiaza de suficienta siguranta pe internet: potrivit unui sondaj recent, 18% dintre respondenti nu mai intentioneaza sa faca cumparaturi on-line, iar 15% si-au pierdut interesul fata de efectuarea de tranzactii bancare pe internet.
Pentru a inversa aceasta tendinta, Comisia a lansat o ampla strategie menita sa protejeze retelele digitale europene si sa-i apere pe consumatori de infractionalitatea cibernetica." O abordare comuna ar avea ca efect cresterea rezistentei la atacuri a retelelor critice si reducerea drastica a infractionalitatii cibernetice", este de parere Comisia Europeana.
Astfel, implicarea statelor membre in acest demers ar contribui la cresterea securitatii in UE si le-ar garanta consumatorilor o protectie suplimentara. Tarile din UE ar urma sa lucreze impreuna pentru a promova securitatea cibernetica la nivel global, pledand pentru aplicarea legislatiei existente si oferindu-le si altor tari ajutorul de care au nevoie pentru a deveni mai sigure la nivel cibernetic.
Masuri noi
In conformitate cu prevederile strategiei, Comisia propune tarilor din UE, furnizorilor de internet si sectoarelor vulnerabile ale economiei sa ia masuri pentru securizarea retelelor digitale critice.
Guvernele nationale ar urma sa-si asume raspunderea in ceea ce priveste prevenirea si combaterea amenintarilor la adresa retelelor digitale. Ele ar fi obligate sa indeplineasca standarde comune in materie de securitate cibernetica si sa consolideze cooperarea in domeniul combaterii infractionalitatii cibernetice.
Furnizorii de servicii comerciale on-line, bancile si intreprinderile din sectorul energiei, al transportului si al asistentei medicale ar trebui sa isi imbunatateasca securitatea retelelor. Legislatia europeana actuala privind raportarea incidentelor care tin de securitatea on-line ar urma sa fie extinsa pentru a acoperi toate serviciile majore de internet si administratiile publice.
De exemplu, in baza legislatiei actuale, furnizorii obisnuiti de telecomunicatii trebuie sa raporteze incidentele de securitate, in timp ce furnizorii de servicii VOIP (voice-over-IP), cum ar fi Skype, nu au aceasta obligatie. Noile masuri ar duce la remedierea acestei situatii, iar serviciile VOIP ar fi la randul lor obligate sa raporteze incidentele.
Comentarii articol (1)