Noul Cod de Procedura Civila a intrat in vigoare in 15 februarie 2013, dupa aproape un an de zile de amanari determinate, potrivit autoritatilor, de lipsa fondurilor pentru implementarea noilor prevederi la nivelul instantelor din Romania. Intrarea in vigoare nu a rezolvat, insa, in totalitate problemele mediului juridic caci, odata puse in aplicare, modificarile au dat nastere dificultatilor si controverselor.
Ce s-a schimbat si care sunt avantajele noilor reglementari?
Asa cum a declarat Lucian Tanase, Managing Associate Reff & Asociatii, la solicitarea AvocatNet.ro, Noul Cod de Procedura Civila schimba in mod substantial modul de desfasurare al procesului civil ca urmarea a introducerii unor institutii cu caracter de noutate, precum si datorita eforturilor legiuitorului de a oferi solutii eficiente problemelor ridicate de aplicarea vechiului cod.
Concret, potrivit lui Tanase, noua reglementare pune, in mare parte, accent pe eficientizarea procedurilor, previzibilitatea desfasurarii procesului, precum si pe responsabilizarea participantilor la judecarea cauzelor. Mai exact, in NCPC se reglementeaza, cel putin la nivel teoretic, o procedura comuna clara, structurata si previzibila, noi proceduri speciale rapide ce pot solutiona eficient anumite tipuri de cauze, precum si un sistem al cailor de atac mai eficient.
De asemenea, specialistul Reff & Asociatii puncteaza faptul ca parcursul noii proceduri de drept comun in prima instanta este mult mai previzibil pentru parti, reglementandu-se in mod expres anumite etape procesuale si durata acestora si introducandu-se mijloace noi ce sporesc celeritatea procesului. In plus, partile trebuie sa fie mult mai diligente in exercitarea si apararea drepturilor lor procesuale in caz contrar riscand sa sanctiuni severe (spre, exemplu: amenzi, anularea cererii, pierderea dreptului de a propune probe sau de a propune exceptii)
"Toate aceste schimbari au ca efect inclusiv sporirea rolului avocatilor sau al consilierilor juridice in conducerea procesului, avand in vedere formalismul, complexitatea crescuta a anumitor proceduri, dar si sanctiunile severe impuse de cod", opineaza Tanase.
NCPC - Avantaje
- Noi proceduri speciale mai eficiente (exemple: evacuare, uzucapiune, cereri de valoare redusa);
- Schimbarea sistemului cailor de atac (singura cale ordinara de atac este apelul);
- Reglementarea mijloacelor moderne de comunicare a actelor de procedura;
- Etapizarea clara a fazelor procesuale;
- Obligarea instantei la estimarea fazei cercetarii procesului;
- Noul regim al nulitatilor procedurale ce pune accentul indreptarea si/sau regularizarea
- Reglementarea expresa a posibilitatii folosirii inregistrarilor audio si video in instanta;
- Procedura de filtrare a recursului;
- Procedura de dezlegare prealabila a unor probleme de drept;
- Contestatia privind tergiversarea procesului;
- Posibilitatea obtinerii unei singure incuviintari silite pentru intreg teritoriul tarii;
- Sporirea competentei teritoriale ale executorului judecatoresc;
- Modificarea regimului returnarii cautiunii;
NCPC - Dezavantaje
- Necorelarea noilor reglementari procedurale cu aspectele organizatorice ale instantelor;
- Imposibilitatea partii de a semna si formula recurs fara avocat;
- Trimiterea unora dintre procesele in materia proprietati intelectuale la judecatorie;
- Introducerea sedintei de informare privind medierea ca procedura prealabila pentru litigiile de munca si protectia consumatorului precum si lipsa unor clarificari privind gratuitatea acesteia;
- Reglementarea prea multor cauze de nulitate neconditionata;
- Interventie in procedura de executarea silita a creditorilor fara titlu executoriu.
25 de modificari importante aduse de NCPC
- Reasezarea competentei materiale a instantelor judecatoresti;
- O noua viziune a regimului nulitatilor procesuale – se pune accentul pe indreptarea neregularitatilor sau acoperirea nulitatii;
- Reglementarea expresa a etapelor judecatii: cercetarea procesului si dezbaterea fondului;
- Modificari substantiale ale procedurii de citarea si comunicarea a actelor de procedura;
- Modificarea radicala a modului de stabilire a primului termen de judecata;
- Procedura de regularizare a cererii de chemare in judecata
- Reglementarea expresa a mijloacelor materiale de proba;
- Schimbarea sistemului cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti;
- Introducerea unei proceduri de filtrare a recursului;
- Accentuarea rolului medierii ca alternativa de rezolvare a litigiilor;
- Obligativitatea reprezentarii partii de catre avocat in faza recursului. Obligativitatea semnarii cererii de recurs de catre avocat sub sanctiunea nulitatii.
- Procedura noua – Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
- Reglementarea procedurii contestatiei privind tergiversarea procesului;
- Procedura noua – Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fara drept;
- Procedura noua – Inscrierea drepturilor dobandite in temeiul uzucapiunii;
- Procedura noua – Masuri provizorii in materia drepturilor de proprietate intelectuala;
- Reglementarea interventiei altor creditori in procedura de executare silita;
- Schimbarea criteriilor pentru determinarea instantei de executare si a competentei executorului judecatoresc;
- Extinderea efectelor incheierii de incuviintare a executarii silite pe tot teritoriul tarii;
- Posibilitatea suspendarii unui titlu executoriu in cadrul actiunii pe fond avand ca obiect desfiintarea acestuia
- Reglementarea expresa a modalitatii de valorificare a titlurilor de valoare, actiuni sau parti sociale;
- Posibilitatea evacuarii debitorului sau tertului dobanditor din imobilul urmarit de catre instanta de executare
- Reglementarea executarii veniturilor imobilelor;
- Noua procedura de distribuire a sumelor obtinute in executarea silita;
- Modificarea regimului cautiunii judiciare;
-----
Multe dintre schimbarile enumerate mai sus au fost discutate de specialistii din domeniu in cadrul conferintei "Noul cod de procedura civila – intelegere si aplicare" organizate de AvocatNet.ro in luna martie. Concret, printre temele abordate la eveniment s-au numarat reasezarea competentei materiale a instantelor, procedura de citare si comunicare a actelor de procedura, procedura in fata primei instante, procedurile speciale in noul cod de procedura civila, precum si noutatile privind procedura de arbitraj. Detalii puteti afla AICI.
In perioada urmatoare, AvocatNet.ro va trata separat unele dintre cele mai importante schimbari aduse de NCPC.