avocatnet.ro 
Articol scris de Madalin Niculeasa, fondatorul cabinetului de avocatura cu acelasi nume.
Cu privire la publicitatea in cadrul avocaturii, cred ca trebuie sa avem in vedere (a) Premisele intrinseci profesiei de avocat, (b) Realitatea faptica a ultimilor ani in ceea ce priveste publicitatea la avocati si in final (c) Textul normativ din Statutul profesiei pe acest aspect.
Cu privire la Premisele intrinseci profesiei de avocat (enuntiativ prezentate), foarte succinct apreciez ca Publicitatea nu poate fi analizata si contextualizata dincolo de faptul ca avocatul este un "participant la actul de justitie", respectiv trebuie sa "balanseze foarte corect interesul personal cu interesul profesional care in cele mai multe situatii se identifica in totalitate cu interesul clientului".
Profesorul V. M. Ciobanu si literatura de specialitate au subliniat si dezvoltat in mod suficient principiul si ideea conform carora avocatul este un actor important in infaptuirea actului de justitie, asa ca nu am sa reiterez decat aspectul de solemnitatea inteleasa nu in sens formal ci in sens de sobrietate. Cu alte cuvinte, daca vrem sa ramanem participanti la actul de justitie trebuie sa ne insusim caracteristicile acestei activitati, printre care se afla si sobrietatea care presupune pe cat posibil indepartarea de "zgomotul de fundal" pricinuit de publicitate.
Relativ la cel de-al doilea aspect, daca nu intelegem faptul ca activam ca avocati nu in mod abstract ci prin raportare la un client nu vom intelege nici de ce trebuie echilibrat interesul clientului cu cel personal. Nimeni nu este avocat pentru el ci pentru un client anume, or intr-o astfel de situatie interesul profesional este reprezentat de intresul clientului care in final trebuie si sa primeze. Avocatul nu este avocat in abstract ci pentru un client anume ceea ce inseamna ca interesul personal se subordoneaza celui profesional.
Curtea Europeana de Justitie cu privire la activitatea notarilor spunea "De asemenea, faptul ca activitatea notarilor urmareste un obiectiv de interes general care consta in garantarea legalitatii si a securitatii juridice a actelor incheiate intre particulari, nu este suficient in sine pentru ca aceasta activitate sa fie considerata asociata in mod direct si specific exercitarii autoritatii publice. Astfel, activitatile exercitate in cadrul diverselor profesiuni reglementate implica adesea obligatia persoanelor care le exercita de a urmari un asemenea obiectiv, fara insa ca aceste activitati sa tina de exercitarea autoritatii publice". Concluzionand, profesia de avocat nu urmareste nici pe departe, sau nu ar trebui sa urmareasca un interes personal, cel patrimonial al persoanei care exercita profesia, ci dupa cum recunoaste si CEJ are in vedere un interes general asociat realizarii justitiei si apararii interesului profesional, astfel cum l-am definit mai sus. Nu suntem avocati pentru noi ci pentru cei care au nevoie de avocati, adica clientii.
Tinand seama de faptul ca interesul profesional se suprapune cu interesul clientului, apreciez ca principala forma de comunicare a capacitatilor profesionale trebuie sa ramana comunicarea strict juridica (comunicarea profesionala), realizata prin prestatiile in fata Clientilor si a Instantelor judecatoresti, prin articolele de specialitate publicate in revistele de specialitate (ca veni vorba, interesanta ar fi o statistica cu privire la numarul avocatilor care publica astfel de articole), prin activitatea didactica bivalenta (avocat-profesor), prin activitatea publicistica specializata, prin participarea la conferinte specializate, etc.
Tot ceea ce nu are in mod substantial o componenta juridica trece din comunicare in publicitate, unde marja de manipulare si de pervertire a comunicarii este enorma.
Publicitatea formelor de exercitare a profesiei de avocat are la baza in principal interesul personal al persoanei care exercita profesia de avocat si doar in subsidiar interesul profesional, inteles ca folos practic al Clientului aparat, de unde si nevoia de reglementare in detaliu. Sub acest aspect, demersul UNBR este cat se poate de corect.
Relativ la Realitatile specifice profesiei de avocat ma rezum la urmatoarele aspecte:
- a) Exista o reala industrie relativa la publicitatea in cadrul profesiei: vedeti si numai ceea ce face www.bizlawyer.ro ; www.juridice.ro; www.legalmarketing.ro; www.avocatura.com, etc.. Sub acest aspect, ar trebui distinsa activitatea realizata de www.avocatnet.ro si www.juridice.ro (partial) de activitatea infaptuita de www.bizlawyer.ro, www.legalmarketing.ro; www.avocatura.com. Apreciez ca in majoritatea situatiilor cele dintai realizeaza o activitate de comunicare profesionala in timp ce cele din urma, in egala masura, realizeaza forme de publicitate pentru avocati.
- b) Au existat cazuri in care s-au dat anunturi inclusiv cu privire la reprezentarea unor clienti in actiuni respinse de instantele judecatoresti. Dupa cum a devenit un fapt cotidian anuntarea unor hotarari, chiar si nedefinitive, obtinute pentru anumiti clienti. Nimeni nu discuta despre problema de drept dezbatuta ci toti se raporteaza fie la numele Clientului, fie la numele adversarului, fie la dimensiunea cantitativa a problemei (expunerea financiara a clientului, dimensiunile pagubei, etc.). Scopul unei astfel de comunicari nu este profesional ci personal, urmareste orgoliul propriu si nu are nimic de-a face cu activitatea profesionala. Astfel de hotarari trebuie dezbatute in revistele de specialitate si nu in mediul publicitatii.
- c) Exista anunturi cu privire la „transferul avocatilor” de la o firma de avocatura la alta, relative la angajari de avocati, plecari de avocati si tot genul de anunturi cu o semnificativa componenta de resurse umane. Nu exista nicio componenta profesionala in aceasta forma de comunicare ci doar un element personal, care are legatura cu persoanele fizice care exercita respectiva profesie si nu cu avocatii care prin esenta lucrurilor exista doar in relatia cu clientii.
- d) Au existat cazuri de manipulare a comunicarii in scopuri strict personale, si in acest sens ma rezum doar la dosarele relative la TVA pentru artisti si imobile respectiv contributiile sociale la avocati. Cine are curiozitatea ar trebui sa vada care este diferenta dintre fondul problemei si forma comunicata publicului, chiar si specializat.
- e) Exista multe cazuri in practica unde limitele publicitatii la avocati sunt depasite prin jocul care se creeaza intre formele de exercitare a profesiei si SRL-urile create pentru activitatea de consultanta fiscala respectiv de lichidare judiciara. Mutarea respectabilitatii avocatului pe un instrument pur comercial precum si utilizarea acestui instrument pentru a depasi restrictiile profesiei de avocat sunt tendinte profund straine profesiei cu prejudicii asupra tuturor avocatilor.
- f) Clasamentele avocatilor in raport de cifra de afaceri sunt foarte daunatoare profesiei. Nu au absolut nicio legatura cu interesul clientului, pentru a putea fi facute publice. Faptul ca mass-media spune ca profesia de avocat devine netransparenta prin astfel de modificari este cea mai buna dovada a gradului la care a ajuns comunicarea non-profesionala pe acest aspect. In conditiile in care de ani de zile se vorbeste despre piata avocaturii ca avand dimensiuni de sute de milioane, este firesc ca acest aspect cantitativ sa fie necesar functionarii mass-mediei. Aceasta insa nu priveste comunicarea profesionala.
In ceea ce priveste textele din Statutul profesiei cu privire la publicitate, mentinandu-ma in nuanta acestui articol, adica nu tehnica, apreciez urmatoarele:
- 1) Racolarea clientelei este corect determinata legislativ fata de realitatea proceselor colective din Romania, unde clientii au fost „captati” intr-un fel anume. Tot ceea ce nu este cerut de catre client se incadreaza in art. 244 alin. 2) lit. a), intrucat dupa cum spuneam anterior nimeni nu este avocat in abstract ci este avocat pentru un anumit client, iar comunicarea trebuie sa fie profesionala si nu egoista.
- 2) Consultanta juridica publica, de asemenea este corect conturata legislativ, intrucat dupa ce ca avem atatia politicieni care desi nu au nimic de-a face cu dreptul se considera indrituiti sa ofere consultanta pe modificarea Constitutiei, pe hotararile ICCJ, pe cele ale instantei constitutionale, nu cred ca avem nevoie de avocati care sa apara la televizor si sa dea lectii fie despre propriile cazuri, fie despre probleme pendinte. Interesul clientului se apara cu mijloace institutionale si nu televizate.
- 3) Nu cred ca cineva are ceva de combatut pe aspectul relativ la publicitatea din mass-media generalista.
- 4) Anuntarea publica a disponibilitatii financiare sau a marinimiei sufletesti exercitate prin activitatile pro-bono, de asemenea nu au nimic cu activitatea profesionala propriu-zisa.
- 5) Legatura dintre SRL-urile „profesionale” si avocati este o realitate care este contemplata si legislativ pentru prima data.
- 6) Traficul de influenta, in acceptiunea nepenala, a capatat forme din ce in ce mai nuantate si educate. Foarte bine ca la nivel legislativ, cel putin, s-au luat masuri.
- 7) Nu ar trebui sa ne facem avocati pentru a castiga bani, in principal. Suntem avocati pentru ca am ales sa protejam un interes legitim si concret al unui anumit client, veniturile fiind subsecvente acestei activitati. Or, tot ceea ce are legatura cu aspectul financiar este strain interesului profesional fiind astfel strain formelor de comunicare profesionala, astfel cum in mod corect a stabilit si Statutul.
In ceea ce ma priveste apreciez ca UNBR a gresit dupa cum urmeaza:
- a) Desi distinctia dintre publicitatea profesionala (stricto sensu) si publicitatea formelor de exercitare a profesiei de avocat este corecta pe fond, restrictia cu privire la cine este indrituit sa realizeze publicitate profesionala este nepotrivita. Ma rezum in a mentiona atacul declansat de editorialele lui Dan Tapalaga pe www.hotnews.ro cu privire la profesia de avocat unde nu a existat nicio reactie institutionala din partea UNBR sau a vreunui Barou, ci doar reactii individuale ale avocatilor. Nimeni nu ar trebui sa aiba monopolul promovarii sau apararii profesiei de avocat, ci ar trebui sa devina gest reflex pentru fiecare avocat in parte.
- b) A continuat tendinta postdecembrista in acord cu care politicile profesionale au constituit un monopol al celor putini asupra celor multi. Lucrul acesta se vede si din urmatoarele: proiectul de modificare a fost redactat de membrii ai Comisiei Permanente sau de persoane apropiate conducerii UNBR; monopolul publicitatii profesionale (stricto sensu). Probabil de aici si reticenta cu care a fost primita aceasta initiativa legislativa, foarte corecta pe fond de altfel. In mod categoric politicile profesionale trebuie organizate dincolo de organele de conducere ale profesiei, sau de persoanele apropiate acestora pentru a putea fi insusite cat mai repede de corpul profesional. Falia existenta intre cei multi si cei putini trebuie inlaturata cat mai repede.
- c) Redactarea textelor putea fi imbunatatita astfel incat sa se depaseasca stadiul unei simple traduceri/preluari din legislatia altor state.
- d) Lipsa de preocupare cu privire la implementarea efectiva a acestor dispozitii, intrucat asemenea multor alte dispozitii statutare, in lipsa unei preocupari coercitive reale, acestea vor ramane doar in patrimoniul legislativ si nu vor face pasul catre realitatea noastra. Nu s-a adaugat nimic in ceea ce priveste implementarea efectiva. De ce, de exemplu, aici nu s-a modificat Statutul astfel incat cel putin un judecator sa poata fi membru al Comisiei de Disciplina. Profesia are nevoie de judecatori inclusiv pe aceste aspecte (dupa cum si judecatorii au nevoie de avocati inclusiv pe aspectele de bucatarie interna).
- e) Lipsa dialogului pe aceste modificari in conditiile in care UNBR nu a comunicat cu cei ce s-au „ridicat” impotriva acestor dispozitii legislative, nereactionand in niciun fel pentru a convinge asupra ceea ce a facut. Tacerea si pasivitatea sunt imputabile.
Trecand la cea de-a doua problema, si anume categorisirea avocatilor in raport de activitatea de instanta, folosind aceeasi structura vom trece direct la premise. Astfel, practica din toata lumea este de acord ca reprezentarea unui client in fata instantei judecatoresti este o activitate diferita de consultanta non-litigioasa oferita chiar si aceluias client. De asemenea, diferenta dintre „consultant” si „litigator” este adancita si de faptul ca una este sa reprezinti un client in fata instantei de fond si alta sa reprezinti clientul in fata instantei constitutionale sau a instantelor superioare. Criteriul de minima vechime nu a fost atacat pana la acest moment in mod substantial, fiind acceptat de majoritatea celor implicati in profesie ca o chestiune implicita calitatii reprezentarii.
Realitatiile actului de reprezentare in instanta sunt urmatoarele:
- multe firme de avocatura care „se respecta” si-au dezvoltat departamente de litigii formate de multe ori din avocati de consultanta, aceasta in considerarea potentialului financiar al acestei activitati profesionale. Reprofilarea avocatilor, din avocati de consultanta in avocati de litigii este o practica destul de curenta printre avocati.
- activitatea de reprezentare a clientilor in fata instantei judecatoresti este din ce in ce mai redusa calitativ. De multe ori judecatorii ne judeca, pe fiecare individual, plecand de la caracteristicile profesiei, in general.
- dincolo de abordarile subiective ale instantelor judecatoresti, exista multe cauze in care cererile de chemare in judecata sunt respinse pe exceptii. Si numai daca ma refer la litigiile de contencios administrativ si fiscal si pot sa-mi fundamentez alegatia.
- propunerea de modificare priveste viitorul, nefiind retroactiva.
Revenind la textul propus, singura mea problema este relativa la membrii comisiei de examen. Nu inteleg care sunt abilitatile si criteriile care fac apt pentru a fi membru intr-o astfel de profesie un profesor universitar, independent daca acesta are sau nu legatura cu litigiile. Cu tot respectul pentru mediul academic, insa doar calitatea de profesor universitar nu te califica pentru a analiza in ce masura un avocat cu 3 ani respectiv 5 ani vechime poate reprezenta sau nu un client in fata anumitor instante judecatoresti. Comisia ar trebui sa fie formata din judecatori si avocati de litigii intrucat se verifica abilitati si deprinderi, in principal, si doar in subsidiar cunostiinte profesionale; acestea din urma sunt verificate la examenul de definitivat. De asemenea apreciez ca prezenta judecatorilor in astfel de comisii trebuie sa se faca doar dupa ce la nivel institutional si legislativ se accepta si de catre judecatori faptul ca si avocatii trebuie sa fie prezenti in cadrul comisiilor de examinare din cadrul profesiei de magistrat. Relatia judecator – avocat trebuie sa fie bilaterala si nu unilaterala.
Acestea au fost gandurile unui avocat.
In fisierul atasat puteti consulta comunicatul de presa al Curtii Europene de Justitie cu privire la activitatea notarilor.
sabinna