CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - (1) Institutia Avocatul Poporului are drept scop apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice in raporturile acestora cu autoritatile publice
(2) Sediul institutiei Avocatul Poporului este in municipiul Bucuresti.
Art. 2. - (1) Institutia Avocatul Poporului este autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica, in conditiile legii
(2) In exercitarea atributiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autoritatilor publice
(3) Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu il poate obliga pe Avocatul Poporului sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale.
Art. 3. - (1) Activitatea Avocatului Poporului, a adjunctilor sai si a salariatilor care lucreaza sub autoritatea acestora are caracter public
(2) La cererea persoanelor lezate in drepturile si libertatile lor sau datorita unor motive intemeiate, Avocatul Poporului poate decide asupra caracterului confidential al activitatii sale.
Art. 4. - Autoritatile publice sunt obligate sa comunice sau, dupa caz, sa puna la dispozitia institutiei Avocatul Poporului, in conditiile legii, informatiile, documentele sau actele pe care le detin in legatura cu petitiile care au fost adresate institutiei Avocatul Poporului, acordandu-i sprijin pentru exercitarea atributiilor sale.
Art. 5. - (1) Avocatul Poporului prezinta, in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele trebuie sa cuprinda informatii cu privire la activitatea institutiei Avocatul Poporului. Ele pot contine recomandari privind modificarea legislatiei sau masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice
(2) Raportul anual vizeaza activitatea institutiei pe un an calendaristic si se inainteaza Parlamentului pana la data de 1 februarie a anului urmator, in vederea dezbaterii acestuia in sedinta comuna a celor doua Camere. Raportul anual se da publicitatii.
CAPITOLUL II
Mandatul Avocatului Poporului
Art. 6. - (1) Avocatul Poporului este numit pe o durata de 5 ani de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reinnoit o singura data
(2) Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetatean roman care indeplineste conditiile de numire prevazute pentru judecatori la Curtea Constitutionala.
Art. 7. - (1) Propunerile de candidati se fac de catre birourile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele doua Camere ale Parlamentului
(2) Candidatii vor fi audiati de comisiile juridice din Camera Deputatilor si Senat. In vederea audierii, fiecare candidat va depune actele din care rezulta indeplinirea conditiilor prevazute de Constitutie si de prezenta lege pentru a fi numit Avocat al Poporului. Candidatii vor fi prezenti la dezbateri
(3) Este numit ca Avocat al Poporului candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi ale deputatilor si senatorilor prezenti.
Art. 8. - (1) Mandatul de Avocat al Poporului se exercita de la data depunerii, in fata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, a urmatorului juramant: "Jur sa respect Constitutia si legile tarii si sa apar drepturile si libertatile cetatenilor, indeplinindu-mi cu buna-credinta si impartialitate atributiile de Avocat al Poporului. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!".
(2) Juramantul poate fi depus si fara formula religioasa.
(3) Refuzul depunerii juramantului impiedica intrarea in functie a Avocatului Poporului si deschide procedura pentru numirea in functie a altei persoane
(4) Mandatul Avocatului Poporului dureaza pana la depunerea juramantului de catre noul Avocat al Poporului.
Art. 9. - (1) Mandatul Avocatului Poporului inceteaza inainte de termen in caz de demisie, revocare din functie, incompatibilitate cu alte functii publice sau private, imposibilitate de a-si indeplini atributiile mai mult de 90 de zile, constatata prin examen medical de specialitate, ori in caz de deces
(2) Revocarea din functie a Avocatului Poporului, ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor, se face de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor prezenti, la propunerea birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor doua Camere ale Parlamentului
(3) Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de indeplinire a functiei sau decesul se constata de catre birourile permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, in cel mult 10 zile de la aparitia cauzei care determina incetarea mandatului Avocatului Poporului
(4) Avocatul Poporului, indeplinind conditiile de numire prevazute pentru judecatori la Curtea Constitutionala, la data pensionarii sau recalcularii pensiei anterior stabilite, beneficiaza de pensie calculata similar cu cea a judecatorilor Curtii Constitutionale.
CAPITOLUL III
Adjunctii Avocatului Poporului
Art. 10. - (1) Avocatul Poporului este asistat de adjuncti, specializati pe urmatoarele domenii de activitate:
a) drepturile omului, egalitate de sanse intre barbati si femei, culte religioase si minoritati nationale;
b) drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;
c) armata, justitie, politie, penitenciare;
d) proprietate, munca, protectie sociala, impozite si taxe
(2) Adjunctii Avocatului Poporului indeplinesc atat atributiile ce le revin potrivit domeniului de specializare, cat si orice alte atributii care le sunt incredintate de Avocatul Poporului
(3) Adjunctii Avocatului Poporului indeplinesc, in ordinea stabilita de Avocatul Poporului, atributiile acestuia in caz de imposibilitate temporara a exercitarii functiei.
Art. 11. - (1) Adjunctii Avocatului Poporului sunt numiti pe o durata de 5 ani de catre birourile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, la propunerea Avocatului Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor doua Camere ale Parlamentului. Conditiile pentru ocuparea functiei de adjunct al Avocatului Poporului se stabilesc prin Regulamentul de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului
(2) Functia de adjunct al Avocatului Poporului este asimilata functiei de secretar de stat
(3) Mandatul adjunctilor Avocatului Poporului se exercita de la data depunerii, in fata Avocatului Poporului si a cate unui membru al birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, imputernicit pentru aceasta, a urmatorului juramant: "Jur sa respect Constitutia si legile tarii si sa apar drepturile si libertatile cetatenilor, indeplinindu-mi cu buna-credinta si impartialitate atributiile de adjunct al Avocatului Poporului. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!"
(4) Juramantul poate fi depus si fara formula religioasa
(5) Refuzul depunerii juramantului impiedica intrarea in functie a adjunctului Avocatului Poporului si deschide procedura pentru numirea in functie a altei persoane
(6) Mandatul dureaza pana la depunerea juramantului de catre noii adjuncti ai Avocatului Poporului si poate fi reinnoit o singura data
(7) Perioada de indeplinire a functiei de adjunct al Avocatului Poporului de catre absolventi ai facultatilor cu profil juridic constituie vechime in magistratura. Perioada de indeplinire a functiei de adjunct al Avocatului Poporului de catre absolventi ai facultatilor cu alt profil decat cel juridic constituie vechime in specialitatea studiilor absolvite
(8) Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea indeplinirii functiei sau decesul se constata de catre Avocatul Poporului si se comunica birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, in cel mult 30 de zile de la aparitia cauzei care determina incetarea mandatului adjunctului. Pana la numirea unui nou adjunct, atributiile sale vor fi delegate, prin ordin al Avocatului Poporului, unei persoane din cadrul personalului de specialitate
(9) Numirea adjunctilor Avocatului Poporului se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 12. - Adjunctii Avocatului Poporului indeplinesc urmatoarele atributii:
a) coordoneaza activitatea din domeniul lor de activitate;
b) informeaza Avocatul Poporului cu privire la activitatea din domeniul lor de activitate;
c) repartizeaza petitiile in cadrul domeniilor lor de activitate;
d) avizeaza rapoartele, recomandarile, precum si orice alte acte supuse aprobarii Avocatului Poporului;
e) indeplinesc, in ordinea stabilita de Avocatul Poporului, atributiile acestuia in caz de imposibilitate temporara a exercitarii functiei;
f) indeplinesc orice alte atributii stabilite de Avocatul Poporului, in limitele legii.
CAPITOLUL IV
Atributiile Avocatului Poporului
Art. 13. - (1) Avocatul Poporului are urmatoarele atributii:
a) coordoneaza activitatea institutiei Avocatul Poporului;
b) decide asupra petitiilor formulate de persoanele fizice lezate prin incalcarea drepturilor sau libertatilor acestora de catre autoritatile administratiei publice;
c) verifica activitatea de rezolvare legala a petitiilor primite si solicita autoritatilor sau functionarilor administratiei publice in cauza incetarea incalcarii drepturilor si libertatilor persoanelor fizice, repunerea in drepturi a petitionarului si repararea prejudiciilor;
d) formuleaza puncte de vedere, la cererea Curtii Constitutionale;
e) poate sesiza Curtea Constitutionala cu privire la neconstitutionalitatea legilor, inainte de promulgarea acestora;
f) poate sesiza direct Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a legilor si ordonantelor;
g) reprezinta institutia Avocatul Poporului in fata Camerei Deputatilor, a Senatului si a celorlalte autoritati publice, precum si in relatiile cu persoanele fizice sau juridice;
h) angajeaza salariatii institutiei Avocatul Poporului si exercita dreptul de autoritate disciplinara asupra acestora;
i) exercita functia de ordonator principal de credite, atributie pe care o poate delega cu respectarea prevederilor legale privind finantele publice;
j) poate sesiza instanta de contencios administrativ, in conditiile legii contenciosului administrativ;
k) indeplineste alte atributii prevazute de lege
(2) Avocatul Poporului poate delega exercitarea acestor atributii adjunctilor sai sau unor persoane cu functii de conducere din cadrul institutiei.
Art. 14. - (1) Institutia Avocatul Poporului isi exercita atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, a societatilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a asociatiilor sau a altor persoane juridice
(2) Petitiile pot fi adresate de persoanele prevazute la alin. (1), fara deosebire de cetatenie, varsta, sex, apartenenta politica sau convingeri religioase.
Art. 15. - (1) Petitiile adresate institutiei Avocatul Poporului trebuie sa se faca in scris si sa indice numele si domiciliul persoanei fizice lezate in drepturile si libertatile acesteia, drepturile si libertatile incalcate, precum si autoritatea administrativa ori functionarul public in cauza. Petitionarul trebuie sa dovedeasca intarzierea sau refuzul administratiei publice de a solutiona legal petitia
(2) Nu pot fi luate in considerare petitiile anonime, iar petitiile indreptate impotriva incalcarii drepturilor si libertatilor persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autoritatii administratiei publice se adreseaza institutiei Avocatul Poporului nu mai tarziu de un an de la data la care aceste incalcari s-au produs ori de la data la care persoana in cauza a luat cunostinta de ele
(3) Avocatul Poporului poate respinge motivat petitiile vadit nefondate sau poate cere date suplimentare pentru analiza si solutionarea petitiilor
(4) Nu fac obiectul activitatii institutiei Avocatul Poporului si vor fi respinse fara motivare petitiile privind actele emise de Camera Deputatilor, de Senat sau de Parlament, actele si faptele deputatilor si senatorilor, ale Presedintelui Romaniei, ale Curtii Constitutionale, ale presedintelui Consiliului Legislativ, ale autoritatii judecatoresti, precum si ale Guvernului, cu exceptia legilor si ordonantelor.
Art. 16. - Petitiile adresate institutiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru.
Art. 17. - (1) Conducerea penitenciarelor, a centrelor de reeducare pentru minori, a spitalelor penitenciare, precum si Ministerul Public si organele de politie sunt obligate sa permita, fara nicio restrictie, persoanelor care executa pedeapsa inchisorii sau, dupa caz, se afla arestate ori retinute, precum si minorilor aflati in centrele de reeducare sa se adreseze, in orice mod, institutiei Avocatul Poporului cu privire la lezarea drepturilor si libertatilor lor, cu exceptia restrangerilor legale
(2) Aceeasi obligatie revine si comandantilor unitatilor militare, in privinta persoanelor care indeplinesc indatoriri militare, cu privire la lezarea drepturilor si libertatilor lor, cu exceptia restrangerilor legale.
Art. 18. - In cazul in care institutia Avocatul Poporului constata ca solutionarea petitiei cu care a fost sesizata este de competenta autoritatii judecatoresti, se poate adresa, dupa caz, ministrului justitiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public sau presedintelui instantei de judecata, care este obligat sa comunice masurile luate.
Art. 19. - In cazul sesizarii privind exceptia de neconstitutionalitate a legilor si ordonantelor care se refera la drepturile si libertatile persoanelor fizice, Curtea Constitutionala va solicita si punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Art. 20. - (1) Avocatul Poporului si adjunctii acestuia au acces, in conditiile legii, la informatiile clasificate detinute de autoritatile publice, in masura in care le considera necesare pentru solutionarea petitiilor care i-au fost adresate
(2) Avocatul Poporului are obligatia de a nu divulga sau de a nu face publice informatiile sau documentele secrete la care a avut acces. Aceasta obligatie se mentine si dupa incetarea activitatii sale ca Avocat al Poporului si se extinde asupra adjunctilor sai, precum si asupra personalului aflat in serviciile sale, sub sanctiunea prevazuta de legea penala.
Art. 21. - (1) In exercitarea atributiilor sale, Avocatul Poporului emite recomandari
(2) Prin recomandarile emise, Avocatul Poporului sesizeaza autoritatile administratiei publice asupra ilegalitatii actelor sau faptelor administrative. Sunt asimilate actelor administrative tacerea organelor administratiei publice si emiterea tardiva a actelor.
Art. 22. - (1) Avocatul Poporului, adjunctii acestuia, precum si personalul de specialitate al institutiei Avocatul Poporului au dreptul sa faca anchete proprii, sa ceara autoritatilor administratiei publice orice informatii sau documente necesare anchetei, sa audieze si sa ia declaratii de la conducatorii autoritatilor administratiei publice si de la orice functionar care poate da informatiile necesare solutionarii petitiei, in conditiile prezentei legi
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica autoritatilor administratiei publice, institutiilor publice, precum si oricaror servicii publice aflate sub autoritatea autoritatilor administratiei publice.
Art. 23. - (1) In cazul in care, in urma examinarii petitiilor primite, se constata ca petitia persoanei fizice lezate este intemeiata, institutia Avocatul Poporului se va adresa in scris autoritatii administratiei publice care a incalcat drepturile persoanei fizice si va cere sa reformeze sau sa revoce actul administrativ si sa repare prejudiciile produse, precum si sa repuna persoana fizica lezata in situatia anterioara
(2) Autoritatile publice in cauza vor lua de indata masurile necesare pentru inlaturarea ilegalitatilor constatate, repararea prejudiciilor si inlaturarea cauzelor care au generat sau au favorizat incalcarea drepturilor persoanei lezate si vor informa despre aceasta institutia Avocatul Poporului.
Art. 24. - (1) In cazul in care autoritatea administratiei publice sau functionarul public nu inlatura, in termen de 30 de zile de la data sesizarii, ilegalitatile comise, institutia Avocatul Poporului se adreseaza autoritatilor administratiei publice ierarhic superioare, care sunt datoare sa ii comunice, in termen de cel mult 45 de zile, masurile luate
(2) Daca autoritatea publica sau functionarul public apartine administratiei publice locale, institutia Avocatul Poporului se adreseaza prefectului. De la data depunerii sesizarii la prefectul judetului curge un nou termen de 45 de zile.
Art. 25. - (1) Avocatul Poporului este indreptatit sa sesizeze Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administratiei publice centrale si al prefectilor
(2) Neadoptarea de catre Guvern, in termen de cel mult 20 de zile, a masurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate de Avocatul Poporului se comunica Parlamentului.
Art. 26. - (1) Institutia Avocatul Poporului va aduce la cunostinta persoanei care i-a adresat petitia modul de solutionare. Acesta poate fi facut public de catre Avocatul Poporului prin mijloace de informare in masa, cu consimtamantul persoanei sau al persoanelor interesate si cu respectarea prevederilor art. 20 privind informatiile si documentele secrete
(2) Daca Avocatul Poporului constata, cu prilejul cercetarilor intreprinse, lacune in legislatie sau cazuri grave de coruptie ori de nerespectare a legilor tarii, va prezenta un raport, continand cele constatate, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului sau, dupa caz, prim-ministrului.
Art. 27. - Avocatul Poporului poate fi consultat de initiatorii proiectelor de legi si ordonante, care, prin continutul reglementarilor, privesc drepturile si libertatile cetatenilor, prevazute de Constitutia Romaniei, de pactele si celelalte tratate internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte.
Art. 28. - Prevederile prezentei legi se aplica si actelor administrative ale regiilor autonome.
Art. 29. - (1) Institutia Avocatul Poporului va organiza birouri teritoriale, in vederea realizarii atributiilor ce ii revin, potrivit prezentei legi, conform anexei care face parte integranta din prezenta lege. Presedintii consiliilor judetene si primarii vor asigura spatiile necesare pentru functionarea birourilor teritoriale
(2) In situatii motivate, Avocatul Poporului va putea stabili sediul biroului teritorial si in alt oras decat orasul resedinta de judet, din raza de competenta a curtii de apel.
CAPITOLUL V
Raspundere, incompatibilitati si imunitati
Art. 30. - Avocatul Poporului si adjunctii sai nu raspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le indeplinesc, cu respectarea legii, in exercitarea atributiilor prevazute de prezenta lege.
Art. 31. - (1) Pe durata exercitarii mandatului, Avocatul Poporului poate fi urmarit si trimis in judecata penala pentru fapte, altele decat cele prevazute la art. 30, dar nu poate fi retinut, perchezitionat, arestat la domiciliu sau arestat preventiv fara incuviintarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
(2) Adjunctii Avocatului Poporului pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte, altele decat cele prevazute la art. 30, dar nu pot fi retinuti, perchezitionati, arestati la domiciliu sau arestati preventiv fara instiintarea prealabila a Avocatului Poporului
(3) Daca Avocatul Poporului sau adjunctii sai sunt arestati ori trimisi in judecata penala, ei vor fi suspendati din functie, de drept, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.
Art. 32. - (1) In timpul exercitarii functiei, Avocatul Poporului si adjunctii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic si nu pot indeplini nicio alta functie publica sau privata, cu exceptia activitatilor si functiilor didactice din invatamantul superior
(2) Incompatibilitatile prevazute la alin. (1) se aplica si personalului cu functii de conducere si de executie de specialitate.
CAPITOLUL VI
Serviciile institutiei Avocatul Poporului
Art. 33. - Structura organizatorica, statul de functii si numarul de personal necesar activitatii institutiei se aproba de Avocatul Poporului, in limita bugetului anual.
Art. 34. - Functiile de conducere si de executie de specialitate din aparatul institutiei Avocatul Poporului se ocupa prin concurs, in conditiile legii.
Art. 35. - Incalcarea prevederilor prezentei legi sau ale Regulamentului de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului de catre personalul acesteia atrage raspunderea penala, disciplinara sau administrativa, dupa caz. Raspunderea disciplinara se stabileste conform Regulamentului de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului.
CAPITOLUL VII
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 36. - (1) Institutia Avocatul Poporului are buget propriu, care face parte integranta din bugetul de stat. Prin legile bugetare anuale poate fi aprobat un fond la dispozitia Avocatului Poporului, pentru acordarea de ajutoare
(2) Proiectul de buget se aproba, cu avizul consultativ al Ministerului Finantelor Publice, de Avocatul Poporului si se inainteaza Guvernului pentru a fi inclus distinct in proiectul bugetului de stat supus legiferarii. Obiectiile Avocatului Poporului la proiectul de buget al Guvernului se prezinta Parlamentului pentru solutionare
(3) Functia de Avocat al Poporului este asimilata ca rang, salarizare si conditii de pensionare cu functia de ministru, iar functia de adjunct al Avocatului Poporului este asimilata ca rang, salarizare si conditii de pensionare cu functia de secretar de stat, beneficiind in mod corespunzator de toate drepturile acestora. Functiile de conducere si de executie de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului. Adjunctii Avocatului Poporului sunt numiti pentru un mandat de 5 ani, mandat ce poate fi reinnoit o singura data
(4) Adjunctii Avocatului Poporului care nu au domiciliu si nici locuinta proprietate personala in municipiul Bucuresti beneficiaza, de la data numirii in functie, de decontarea cheltuielilor de cazare si transport de la localitatea de domiciliu pana la locul de munca din municipiul Bucuresti
(5) Guvernul si Consiliul General al Municipiului Bucuresti vor pune la dispozitia institutiei Avocatul Poporului sediul necesar functionarii acesteia
(6) Paza sediului institutiei Avocatul Poporului se asigura, in mod gratuit, de catre Jandarmeria Romana.
Art. 37. - (1) In situatia in care in functia de Avocat al Poporului este ales un magistrat, rezervarea postului acestuia este obligatorie
(2) Daca in functia de adjunct al Avocatului Poporului este numit un judecator, un procuror, un avocat, un notar, un consilier juridic, un economist sau o persoana care indeplineste alte functii asimilate, rezervarea postului acestuia/acesteia este obligatorie.
Art. 38. - Regulamentul de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului se aproba de catre birourile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, la propunerea Avocatului Poporului.
Note de subsol
*) Republicata in temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Cod ul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificarile ulterioare, dandu-se textelor o noua numerotare. Legea nr. 35/1997 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004 si a mai fost m odificata si completata prin: - Legea nr. 383/2007 pentru modificarea si completarea art. 36 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea instit utiei Avocatul Poporului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 900 din 28 decembrie 2007; - Legea nr. 258/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocat ul Poporului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010.
BIROURILE TERITORIALE ALE INSTITUTIEI AVOCATUL POPORULUI
NOTA: Reproducem mai jos prevederile art. III din Legea nr. 258/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, care nu sunt incorporate in forma republicata a Legii nr. 35/1997 s i care se aplica in continuare ca dispozitii proprii ale actului modificator: „ Art. III. - La data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice alte dispozitii contrare se abroga.”
Nr. biroului | Sediul | Judetele aflate in competenta teritoriala |
1. | Alba Iulia | Alba, Sibiu, Hunedoara |
2. | Pitesti | Arges, Valcea |
3. | Bacau | Bacau, Neamt |
4. | Oradea | Bihor, Satu Mare |
5. | Suceava | Suceava, Botosani |
6. | Brasov | Brasov, Covasna |
7. | Slobozia | Calarasi, Giurgiu, Ialomita, Ilfov, Teleorman |
8. | Cluj-Napoca | Cluj, Bistrita-Nasaud, Maramures, Salaj |
9. | Constanta | Constanta, Tulcea |
10. | Craiova | Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt |
11. | Galati | Galati, Braila, Vrancea |
12. | Iasi | Iasi, Vaslui |
13. | Targu Mures | Mures, Harghita |
14. | Ploiesti | Prahova, Buzau, Dambovita |
15. | Timisoara | Timis, Arad, Caras-Severin |
NOTA: Reproducem mai jos prevederile art. III din Legea nr. 258/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, care nu sunt incorporate in forma republicata a Legii nr. 35/1997 s i care se aplica in continuare ca dispozitii proprii ale actului modificator: „ Art. III. - La data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice alte dispozitii contrare se abroga.”
Comentarii articol (0)