Articol scris de Marian Rujoiu, manager Extreme Training, www.traininguri.ro.
Sunt, într-adevăr, momente în care gândirea pozitivă ne încurcă. Însă, sunt şi momente în care gândirea pozitivă ne ajută.
Așadar, ușor poate fi trasă concluzia că abordările extremiste, de tipul gândirea pozitivă este totul sau gândirea pozitivă este un mare bullshit, cred că sunt abordări periculoase, prea puțin constructive și cred că realitatea infirmă în fiecare moment ambele ipoteze. Gândirea pozitivă și cea negativă sunt doar concepte, însă când încercăm să punem totul sub umbrela unui concept și absolutizăm, găsim exemple care ne infirmă teoria, oricare ar fi ea.
Dacă ar fi să ne gândim la bani, un subiect sensibil, sunt persoane care, având o gândire pozitivă, au reușit să piardă toate economiile de-o viață investind într-un business, așadar gândirea pozitivă nu este totul. La fel, sunt și persoane care având o gândire pozitivă au reușit să înmulțească 100 euro până la o sumă de 1000 euro, investind-o într-un business.
Așadar, lucrurile nu trebuie privite ca albe sau negre, abordarea pe care v-o propun este una realistă și anume cum să ne dezvoltăm și să ne construim gândirea pozitivă, astfel încât să generăm cele mai bune rezultate. Cum spunea Churchill, oricât de frumoasă ar fi strategia, din când în când ar trebui să ne mai uităm și la rezultate. Strategia pe care v-o propun este una a gândirii pozitive bazate pe rezultatele pe care le poate genera, și nu doar a unei gândiri pozitive în sine, decuplată de la realitate.
1. Gândirea pozitivă - Aşteaptă-te la ce este mai bine şi pregăteşte-te pentru ce este mai rău
Pentru prima dată am citit această idee în cartea "Extreme Spirituality", scrisă de Tolly Burkan, fondatorul institutului de Firewalking, Extreme Spirituality. Mi s-a părut o abordare puțin ciudată și o contradicție. Cum adică să mă aștept la ce este mai bine și să fiu pregătit pentru ce este mai rău?
Apoi, am participat la un training spectaculos sub egida Institutului condus de el, devenind la rândul meu trainer certificat internațional în firewalking, board breaking, Arrow Breaking, Steel Bar Bending with your Throat, Walking on Broken Glass, etc.
Abia atunci am făcut click a ceea ce înseamnă cu adevărat această idee puternică a așteptărilor bune și a pregătirii pentru ce este mai rău.
Așteptându-te la ce este mai bine ai un set-up mental care te pune în acțiune, care îți permite să vezi oportunitățile, care îți da forță și energie să intri în acțiune. A te aștepta la ce este mai bine îți permite să fii perseverent, să vezi dincolo de pătrățica ta, să acționezi la scară mare. Atunci când îți vei seta un anumit tip de așteptări, creierul tău va căuta în mod automat în jur fapte, oameni și lucruri care se potrivesc cu așteptările tale, este o tendință naturală.
De exemplu, atunci când conduci o mașină de o anumită marcă și o anumită culoare, vei observa ușor în trafic mașini din aceeași categorie din simplul motiv ca avem un creier care găsește în mod automat lucruri care ne sunt familiare, identice cu noi sau care ni se potrivesc. La fel și cu așteptările, dacă mintea ta se așteaptă la ce este mai bine, va identifica ușor în jur resurse care corespund cu așteptările și le va folosi.
Acesta este și motivul pentru care unii oameni văd oportunitățile, iar alții nu. Cei dintâi se așteaptă să le vadă, iar cei din a doua categorie nu, iar efectul este de la sine înțeles. Cum spuneam într-un articol anterior, nu poți avea rezultate mari având așteptări mici.
Apoi, elementul al doilea, pregătește-te pentru ce este mai rău, poate fi o revelație dacă este bine înțeleasă. A fi pregătit pentru ce este mai rău este partea sănătoasă a gândirii pozitive.
Atenție, nu înseamnă să te aștepți să eșuezi, ci înseamnă să-ți iei, sistematic, toate măsurile pentru a preveni un dezastru în ceea ce privește deciziile pe care vrei să le iei! Prin urmare, ia în calcul posibilitatea de a eșua, pentru că pur și simplu există această posibilitate. Anticipezi, iei măsuri pentru prevenire și mergi mai departe.
Acest "pregătește-te pentru ce este mai rău" mai are o componentă cheie și anume acceptarea sau asumarea că lucrurile ar putea să nu iasă. Dacă-ți asumi mental și emoțional că lucrurile ar putea să nu iasă, apar responsabilizarea și asumarea, iar acesta poate fi exact acel moment care declanșează eliberarea minții de stres.
Această asumare duce la eliminarea zgomotului mental. Iau un exemplu pentru a mă face înțeles.
Dacă eu mi-am propus să scriu o carte care să devină bestseller, m-am și pregătit pentru ce este mai rău, anume că această carte ar putea să nu fie un succes. Totuși, și aici intervine frumusețea acestei abordări, odată ce am acceptat această posibilitate, merg înainte focusandu-mă pe așteptări pozitive. Sunt pregătit pentru orice, îmi asum orice, iar mintea mea devine relaxată, odată ce mi-am asumat acest lucru.
Mintea mea este liberă, iar toată energia mea se va duce către îndeplinirea rezultatului. Așadar, întrebându-te care este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla și asumându-ți acest lucru, mergi mai departe liber.
Am observat că mulți oameni rămân în loc pentru că anticipează ce poate fi mai rău se opresc, pentru că nu-și pot asuma riscurile sau acționează discret generând rezultate mici. Însă, odată ce ți-ai asumat, lucrurile se schimbă radical.
Plecând de la exemplul de mai sus cu bestsellerul, ce poate fi mai rău? Un timp pierdut și un efort inutil sau poate doar o carte în plus în biblioteca personală. Pot accepta acest lucru? Dacă da, atunci zâmbesc și am un set-up mental plin de forță, pentru că nimeni și nimic nu mă mai poate opri.
Dacă cineva îmi spune: nu vei reuși, este prea greu etc., eu știu deja aceste lucruri și mi le-am asumat deja, așadar pot continua liniștit, plin de forță, așteptându-mă la ce este mai bine.
Acesta este primul mod prin care îți poți antrena gândirea pozitivă, creează-ți așteptări mari și asumă-ți din capul locului că se poate întâmplă orice. Poți face acest lucru și cu lucrurile mari, și cu cele mici, și cu viața personală, și cu viața profesională.
Acest "a te aștepta la ce e mai bine și a fi pregătit pentru ce este mai rău" te ajută inclusiv să elimini ușor stresul. Testați și veți vedea rezultate miraculoase. Și nu glumesc când spun miraculoase.
2. Înconjoară-te de oameni cu gândire pozitivă care au realizat ceva
Sigur, pentru tine care citești, această idee nu este o noutate, anume că cine se aseamănă se adună. Ce mi-aș dori este să înțelegi că noi, ca oameni, cunoaștem multe lucruri, însă trecerea la acțiune este cheia, adică să faci ceva consistent în acest sens, un demers proactiv. Adică petreceți timpul cât mai mult cu oameni care nu doar că au o gândire pozitivă, ci care reprezintă un model pentru ceea ce vrei să devii.
Unul dintre secretele atingerii obiectivelor este să nu mai ai pretenția că inventezi roata. Atunci când vrei să devii într-un anumit fel, cel mai ușor mod de a genera schimbări interne considerabile este să te expui unui mediu asemănător cu ceea ce ai vrea să fii. Se numește modelare, pe de o parte, adică iei anumite modele (oameni), vezi ce fac ei, faci și tu și mărești probabilitatea de a ajunge ca ei.
Sistemul încercare-eroare este bun, pentru că, încercând și greșind, înveți. Totuși, nu ai suficient timp pentru a face toate greșelile din lume, astfel că mult mai simplu este să le cunoști în prealabil și, chiar dacă vei greși, să nu faci atât de multe greșeli.
La fel și cu lucrurile bune, înconjurându-te de oameni asemănători cu ceea ce vrei să devii, de oameni puternici, poți vedea la ei anumite modele care funcționează deja și poți încerca și tu. Mai simplu de atât nu se poate. Evident, nu este totul, însă este una dintre căile cele mai ușoare pe care eu le cunosc pentru dezvoltarea gândirii pozitive.
3. Gândirea pozitivă şi atingerea obiectivelor
Evident, dacă observi progrese, vei fi mai motivat în acțiunile următoare, iar gândirea ta pozitivă se va amplifica. Cu cât vei vedea mai multe rezultate, cu atât vei fi mai motivat și vei avea mai multă încredere în tine și vei deveni mai pozitiv.
Problema este alta, și-ți spuneam la începutul articolului că doresc să-ți ofer instrumente consistente prin care să-ți dezvolți gândirea pozitivă, astfel încât să generezi rezultate.
Am scris mult despre atingerea obiectivelor și am ajutat oamenii să-și atingă obiectivele. Acum vreau să aduc în discuție o greșeală, un pas care, odată ce l-am omis, lucrurile se complică. Self help-ul are la bază o schema simplă:
- Stabilește ce vrei;
- Fă-ți un plan;
- Acționează;
- Schimbă dacă ceva nu funcționează.
Mai simplu de atât nu se poate. Totuși, cum se face că nu toți oamenii pot? Dacă este așa de simplu, de ce nu toți oamenii ajung la aceleași rezultate?
Am pus o întrebarea grea care are multe răspunsuri și care poate fi subiectul unei cărți.
Acum o să mă rezum la una dintre cele mai importante idei, și anume un mic pas pe care trebuie să-l faci înainte de a-ți face un plan, adică din start.
De exemplu, dacă am merge în lumea mașinilor, presupunem că o mașină are suficientă personalitate încât îți dorești să atingă 200 km la oră. Totuși, dacă are doar 60 CP (cai putere), oricât de multă gândire pozitivă ar avea și oricâte planuri și-ar face și oricât ar acționa, cel mai probabil își va omorî motorul încercând, pentru că pur și simplu nu are capacitatea necesară.
Așa se întâmplă și cu obiectivele. Mulți oameni eșuează, pentru că, spus în limba română, nu au suficientă capacitate să-l îndeplinească şi, dacă vei privi în jur, vei vedea imediat câte cazuri sunt.
Norocul nostru, al meu şi al tău, este ca nu suntem maşini, ci suntem o infinitate de potenţialităţi cu o infinitate de posibilităţi care dispunem de o infinitate de resurse interne si externe. Astfel, înainte de a trece la întocmirea unui plan, cum spuneam mai sus, priveşte la obiectivele tale, la ceea ce-ţi doreşti, aşteaptă-te la ce e mai bine, pregăteşte-te pentru ce este mai rău si mai fă ceva!
Pune-ţi întrebarea: Cine ar trebui să devin pentru a fi capabil să ating aceste obiective? Cum arată o persoană capabilă să atingă aceste obiective? Cum ar trebui să fie, să arate, să simtă, să gândească?
Spuneam că suntem norocoşi că nu suntem maşini, şi asa este, pentru că e simplu: dacă vrem să atingem 200 km/h este nevoie să devenim o maşină mai puternică, un Audi sau poate un Porsche, de exemplu. Abia apoi facem planul şi trecem la acţiune.
Există o persoană capabilă să ducă un obiectiv la îndeplinire şi simpla întrebare cine trebuie să devin pentru a fi capabil generează o schimbare de paradigmă. Poate trebuie să devii o persoană care are relaţii, poate trebuie să devii o persoană cu încredere în sine, poate trebuie să devii o persoană care are anumite cunoştinte sau poate trebuie să devii o persoana plină de energie pozitivă.
Îți place sau nu, de cele mai multe ori trebuie să devii altcineva pentru fi capabil de a realiza altceva decât ai realizat până acum. Exact ca la computere, dacă vrei un calculator să meargă mai repede, îi poți schi,ba anumite componente, cum ar fi procesorul. Sau poate, dacă vrei ca laptopul tău să facă un lucru diferit decât până acum, trebuie să instalezi un alt soft sau poate un soft care face specific un anumit lucru.
Gândire pozitivă nu înseamnă să mergi ca nebunul către atingerea obiectivelor, ci o poți face elegant, maximizându-ți șansele de reușită, făcându-ți un "update", înainte de toate.
Am observat că sunt și oameni care-și fac griji nejustificate că-și pierd identitatea, că ei nu sunt așa, bla, bla, bla. În limba română, este doar frica de a deveni mai bun sau poate frica de eșec.
În esență rămânem aceiași, ce propun este doar să ne folosim la maxim potențialul, să recunoaștem acest potențial și să-l amplificăm. Trebuie să ne facem un update la modul de gândi, de a fi, de a simți și de a acționa. Avem nevoie de un set-up mental diferit.
Acum, dacă ne uităm la cei patru pași celebri ai self-help-ului, vedem ușor că fără acest pas, să-l numim 1.-Întreabă-te cine trebuie să devii pentru a fi capabil să duci la îndeplinire obiectivul, se explică foarte ușor de ce unii oameni ating obiectivele, iar alții nu. Unii sunt în stare, altora nu le este simplu.
Însă, anticipând, poți lua în calcul cine trebuie să devii înainte de toate. Apoi, în funcție de răspunsurile pe care ți le dai, poate este nevoie să faci anumite lucruri pentru a deveni capabil, iar aceste lucruri pot fi incluse în planul tău de acțiune fără nicio problemă.
- Stabilește ce vrei + stabilește ce fel de persoană trebuie să devii pentru a-ți atinge obiectivele.
- Fă-ți un plan.
- Acționează.
- Schimbă. dacă ceva nu funcționează.
Întorcăndu-ne la gândirea pozitivă și atingerea obiectivelor, gândirea pozitivă nu înseamnă că poți face orice pur și simplu, gândirea pozitivă înseamnă că ești capabil să devii persoana care poate face orice. Nu poți face abstracție chiar de elementul principal, și anume, infinitatea de potențialități ce sălășluiește în interiorul tău, pur și simplu o faci și atunci șansele să-ți atingi obiectivele cresc considerabil.
Prin urmare, dacă vrei să nu-ți mai pierzi energia și nu demotivezi, antrenează- gândirea mod inteligent.
4. Leagă-ţi gândirea pozitivă de convingerile tale
Dacă te-ai gândit să-ți antrenezi gândirea pozitivă și vrei ca lucrurile să funcționeze, trebuie să mai conștientizezi ceva și anume că gândirea pozitivă nu există în sine. Gândirea pozitivă, de cea care generează rezultate vorbesc, este, de fapt, un sistem. Gândirea pozitivă este rezultatul a ceva, ea nu se întâmplă pur și simplu, independent de alți factori. Gândirea pozitivă nu există izolat.
Gândirea pozitivă este, de fapt, rezultatul unui set de convingeri pe care le avem. Poate ați mai auzit ideea că dacă-ți schimbi modul de a gândi, îți poți schimba viața. Așa este, însă viață se poate schimba și în bine, și în rău. Pe scurt, ce sunt convingerile? Sunt acel set de idei, presupoziții, credințe după care ne ghidăm viața și acțiunile.
De exemplu, dacă ai interacționat mai mult timp cu o persoană, ți-ai format o părere despre acea persoană. Poate crezi că este o persoană în care nu poți avea încredere. Posibil să ai dreptate și nu este neapărat un lucru rău. Având această convingere, că este o persoană în care nu poți avea încredere, toate acțiunile pe care le faci și au legătură cu acea persoană vor avea în spate această convingere. Dacă semnezi un contract cu acea persoană, îl citești cu mare atenție, dacă îți face o promisiune, te aștepți să nu se țină neapărat de cuvânt, evident nici nu-ți vei petrece timpul cu ea la o cafea decât dacă trebuie, și așa mai departe. Practic, convingerea ta ți-a modificat întregul comportament legat de această persoană și, repet, nu este neapărat un lucru rău, pentru că te ține la adăpost. În acest fel te protejezi pe tine.
Dacă ne uităm la toată viaţa noastră, observăm uşor că toată viaţa ne este ghidată de anumite convingeri. Convingerile nu sunt în sine bune sau rele, ci pur şi simplu există, ele ne construiesc identitatea noastră şi, urmare a lor, alegem să facem anumite acţiuni, să nu facem altele şi tot aşa.
Ori de câte ori vă surprindeţi spunând: eu cred că este bine să …., eu cred că nu este bine să…, eu cred că oamenii în general…, eu nu cred că a sau b - să ştiţi că în acel moment operaţi mental cu convingeri.
Bun, am incercat să expun cât se poate de pe scurt o idee pe marginea căreia s-au scris zeci de milioane de pagini.
Acum, care este legătura cu gândirea pozitivă? Gândirea pozitivă nu este decât simplul rezultat al convingerilor pe care noi le avem, cum spuneam mai devreme, gândirea pozitivă nu există în sine, gândirea pozitivă este rezultatul unui set destul de bine definit de convingeri.
Nu poți să fii pozitiv pur şi simplu, ci ești pozitiv în virtutea unor convingeri pe care este aşezată gândirea pozitivă.
Sunt convingeri care ne limitează potențialul nostru, pentru că ne opresc din a întreprinde ceva măreț şi sunt convingeri care ne amplifică potențialul şi ni-l măresc.
Practic, aderarea şi antrenarea unor noi convingeri reprezintă un combustibil valoros pentru gândirea pozitivă, şi nu doar pentru o gândire pur şi simplu, ci pentru o gândire care generează rezultate.
Am scris și un articol despre cum ne putem schimba convingerile, pe care puteți să-l folosiți în cazul în care va doriți să schimbați convingerile pe care le aveți. Convingerile vechi trebuie să le schimbați cu unele noi, în cazul în care nu le aveți deja, iar câteva exemple de convingeri amplificatoare la care puteți adera sunt următoarele:
- Este bine să vezi și partea plină a paharului.
- Eșecul este o cale de a învăța.
- Există o cale de a îmbunătăți.
- Fiecare om are și latura lui bună.
- Pot deveni o persoană pozitivă.
- Sunt capabil să devin cine vreau.
- Mă aștept să iasă lucrurile bine.
- Oamenii mă ajută în ceea ce vreau să întreprind.
- Sunt capabil să învăț și să mă dezvolt.
- Am libertatea de a alege ce voi face în această viață.
- După rău trebuie să vină și bine.
- Etc.
Puteți trece și convingeri specifice. Convingerile de mai sus sunt convingerile după care eu de obicei mă ghidez.
Ideea este simplă, aceste convingeri ne influențează radical tot ceea ce facem, ne modifică comportamentul, modul de a fi și de a simți, ele sunt amplificatori. Gândirea pozitivă, care nu generează rezultate, de regulă, nu are în spate convingeri care să o sprijine.
Având convingeri de tipul celor de mai sus, gândirea pozitivă nu capătă doar strălucire, capătă și consistență, iar consistența va genera rezultate remarcabile.
Aceasta este a patra cale prin care îți poți antrena gândirea pozitivă. De fapt, nu-ți antrenezi gândirea pozitivă, ci lucrezi la rădăcină gândirii pozitive, aceea care, într-adevăr, îți poate genera schimbări de comportament, de atitudine, care se transpun imediat în acțiuni care te ajută să obții ceea ce-ți dorești.
Convingerile pe care le ai, în mod automat, își declanșează un dialog intern pe care îl purtăm cu noi înșine destul de des, iar acest dialog intern devine benefic, dacă avem principii amplificatoare după care să-l purtăm.
Dacă vei lua toate convingerile de mai sus, le poți reformula, punând în faţa fiecăreia dintre ele: eu nu cred că…a, b c.
Dacă le iei la rând şi le formulezi, gândindu-te la cineva ca la cine vrei să devii, este ușor să realizezi că, prin reformularea lor pe negativ, potențialul îți este limitat, nu vei mai intra în acțiune, nu vei mai vedea oportunitățile, nu te vei mai simţi bine şi automat nu vei mai avea parte de acea gândire pozitivă. Tot ceea ce faci va fi doar pentru supraviețuire, iar potențialul tău nu are nicio şansă să iasă la suprafaţă .
Așadar, gândirea pozitivă este să ai convingeri amplificatoare care duc toate la gândirea pozitivă, iar o manieră în care-ţi poți antrena gândirea pozitivă este să-ţi antrenezi sau să-ţi schimbi convingerile care-ţi limitează potenţialul sau gândirea pozitivă.
Alte căi …
Mai sunt şi alte căi de a-ţi antrena gândirea pozitivă, cum ar fi autosugestia, mişcarea, sănătatea, meditaţia, cititul, recunoştinţa, iubirea, valorizarea, vizualizarea, focusul, încrederea în sine, optimismul, bucuria, fericirea etc.
Despre unele dintre aceste teme am vorbit deja, despre altele, probabil, voi mai vorbi în articole viitoare. În acest articol am preferat să mă opresc la rădăcina gândirii pozitive, la lucrurile cu adevărat importante, la acea manieră în care putem genera rezultatele pe care ni le dorim:
- Gândirea pozitivă - Aşteaptă-te la ce este mai bine şi pregăteşte-te pentru ce este mai rău.
- Înconjoară-te de oameni cu gândire pozitivă.
- Gândirea pozitivă şi atingerea obiectivelor (cine vrei să devii?).
- Leagă-ţi gândirea pozitivă de convingerile tale (schimbă-ţi convingerile).
Închei, urându-vă mult spor în a avea o gândire pozitivă cât mai sănătoasă, în virtutea unei vieţi cât mai frumoase, mai fericite şi mai autoîmplinite.
Comentarii articol (6)