Conform unui anunt publicat astazi pe pagina de internet a AIPPIMM, Oficiile Teritoriale pentru IMM si Cooperatie (OTIMMC) accepta de la depunerea documentatiei in cadrul tuturor programelor nationale, certificatul constatator cu semnatura electronica emis de Oficiul National al Registrului Comertului de pe portalul ONRC.
Aceasta decizie a fost luata pentru a venit in sprijinul aplicantilor, se mai arata in anunt.
Conform ONCR, certificatele constatatoare cuprind informatii privind starea la zi a unei companii, informatii esentiale de natura statutara, financiara si a domeniului de activitate. Aceste certificate sunt necesare, si, de multe ori obligatorii, in a demonstra legitimitatea companiei si in desfasurarea activitatilor autorizate. Acestea devin documente esentiale pentru companie in relatia cu institutii publice sau alte entitati (de exemplu: in cazul participarii la licitatii, solicitarii de credite bancare, sau in fata instantelor judecatoresti, etc).
Certificatele constatatoare pot fi obtinute online din 10 aprilie, printr-un nou serviciu electronic pe care firmele il pot utiliza. Este vorba de serviciul InfoCert, care a fost dezvoltat cu scopul de a creste gradul de operativitate in relatia cu beneficiarii serviciilor ONRC (cetateni, mediu de afaceri, administratie publica, alte entitati), prin furnizarea de documente cu semnatura electronica, in mod automat, fara interventia operatorului de date, 24/24 ore, 7/7 zile, se mentioneaza intr-un comunicat recent al ONRC.
Pentru a utiliza serviciul InfoCert firmele trebuie sa se inregistreze cu user si parola la aceasta adresa, dupa care sa isi dea acordul cu privire la termenii si conditiile de utilizarea a serviciului. Pasul urmator il reprezinta completarea profilului de utilizator cu numarul de ordine de la Registrul Comertului si codul unic de identificare (CUI). Odata parcurse aceste etape, firmele pot merge mai departe pentru a obtine certificatele constatoare. Pentru documentele solicitate, plata se va efectua electronic, prin utilizarea unui card bancar, iar la final firmele vor primi o factura electronica.
Puteti afla AICI pasii pe care trebuie sa ii urmati pentru a utiliza serviciul InfoCert.
Documentele furnizate prin serviciul online InfoCert se supun dispozitiilor Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica. In documentul de presa se mentioneaza ca datele continute de certificatul constatator/furnizarea de informatii obtinute prin InfoCert sunt protejate, astfel incat sa asigure:
- Autenticitatea: documentul obtinut este semnat electronic si contine elemente de siguranta, precum codul de bare unic la nivel ONRC si marcajul grafic de pe fundal;
- Integritatea: informatiile continute in document nu pot fi modificate dupa ce acesta a fost emis, continutul fiind incriptat si restrictionat;
- Data sigura a emiterii: se cunoaste precis momentul in care certificatul a fost emis, prin aplicarea unei marci temporale unice;
- Verificarea: documentul poate fi verificat la o data ulterioara obtinerii acestuia, prin utilizarea codului de bare aplicat pe document.