La 7 ani jumate, visul cel mai ambitios al unui pusti este sa nu fie cu nimic diferit de ceilalti copii. Sa faca parte din gasca. Spre disperarea noastra, a parintilor care au facut/si inca fac tot felul de alegeri contra curentului (un fel de hipstereala latenta, ca sa zic asa), pana acum i-a iesit perfect.
Dar cand un astigmatism destul de serios a fost diagnosticat, condamnarea la ochelari a bubuit ca o bomba nucleara in Hiroshima sufleteasca a fiului meu. Care s-a vazut, in secunda doi, ca pe un ciudat cu trei maini. In timp ce-l tineam la piept, seara, el plangea in hohote, cu lacrimi fierbinti: “Viata mea perfecta de pana acum s-a… hiii…hiiiii… sfarsiiiit!!!”
Oh, come on! Sunt doar niste ochelari!!! Nu e ca si cum…
Imagini din propria copilarie vazuta, in mare masura, prin lentile cilindrice, mi s-a derulat prin fata ochilor. Fata inalta – mai inalta decat toti baietii din clasa, in afara de unul, care a fugit in Germania in clasa a treia, cu familia. “Aragaz cu patru ochi”, “tocilara”, “borcana”… Bataile date. Ca statura impozanta are totusi avantajele ei. Ochelarii uitati la strand, sapuneala de acasa. A doua pereche de ochelari, pierduta in panusii de porumb, la practica. A doua sapuneala de acasa. Momentul jenant al unui prim sarut pe care il amani o fractiune de secunda, suficient cat sa scapi de afurisitii de ochelari, dar si de spontaneitatea clipei. Greu…
Dar cum sa procedam?!
Deci nu asta e abordarea corecta. Va fi nasol. Si copilul stie asta foarte bine.
“Dar si eu port ochelari! si bunicii!”
“Voi sunteti batrani!” (Respiram adanc.)
“Si Harry Potter!”
“Da’ nici Spiderman, nici Superman, nici nimeni important si puternic nu poarta ochelari! Doar tocilariiiiiii!!!”
“Nu, nu! Oamenii destepti poarta ochelari!”
“Si tati nu-i destept?!”
“Ba da… dar si tati o sa poarte ochelari!” (Fie ca vor fi cu sticla simpla!)
Asadar, concluzia a fost sa abordam lucrurile frontal si deschis. N-ai de ales, fiule, asta e viata. Ai o problema la ochi si, vrei, nu vrei, o sa porti ochelari ca sa vezi (ca) lumea. Prietenii adevarati nu vor rade de tine, ceilalti nu conteaza. Fii barbat si mergi inainte! Ne-a scos din starea combativ-depresiva medicul oftalmolog, care m-a luat deoparte pe holul spitalului si mi-a spus ca astigmatismul copilului nu se va inrautati daca nu poarta ochelari. Dar ca de trebuit, ii trebuie. Sa-i poarte macar atunci cand scrie, citeste, se uita la televizor sau se joaca la tableta. (Medicul e tata de baieti. Deci stie ce vorbeste.)
N-ar fi tinut sa-i spun ca nu-l mai las sa-si faca temele daca nu poarta ochelari, din motive evidente. Dar a tinut la faza cu tableta. In plus, am negociat purtatul ochelarilor la scoala din clasa a doua. (Pentru un copil, trei luni de vacanta mare par sa fie un infinit…) Si am mai avut un moment de geniu (pe care doar maternitatea ti-l confera): i-am explicat ca, pe la 18 ani, vom incerca sa facem o operatie cu laser care sa-l scape de ochelari pentru totdeauna.
“Laser? Pe bune…? Ca-n Razboiul Stelelor???”
“Fix!”
Raza SF de la capatul tunelului
Si uite-asa s-a mai acomodat micul ochelarist cu ideea pentru ca promisiunea unui laser SF taie ca prin branza prin orice batjocura sau porecla. Pentru ca viata copiilor, oricat ne-ar placea sa credem ca seamana cu o poveste in tonuri de roz si bleu, e complexa si abunda in tonuri de gri. Exact ca adultii, copiii au ierarhii, pozitii in grupul din care fac parte si se judeca reciproc cu destul de putina ingaduinta. Sunt impulsivi, se controleaza greu, sunt de o onestitate dezarmanta, ca si cum ar fi angajati de un for suprem sa ia la bani marunti evolutia speciei. Iar in lantul trofic al gastii ochelaristii nu au neaparat o pozitie privilegiata.
Sa iti imaginezi ca daca investesti in niste rame ravasitor de scumpe cu Spiderman sau daca ii arati copilului poze cu John Lenon va rezolva problema este departe de adevar. Iar copilul va simti ca nu pricepi nimic. Are nevoie sa stie ca macar intelegi ce-l asteapta. Singura incurajare realista este ca, odata ce-si va restabili pozitia in ierarhia grupului, va fi mai puternic ca niciodata. Cu ochelari cu tot!
Comentarii articol (1)