Irina Macedonski: Fiecare om poate fi un "deschizator de drumuri" pentru generatiile urmatoare

Cum si cand ai constientizat ca esti stra-stranepoata unui scriitor renumit precum Alexandru Macedonski?

Irina Macedonski: Intr-o zi am descoperit in biblioteca o carte care avea pe coperta numele meu de familie. Scria cu litere capitale „AL. MACEDONSKI - Versuri si proza”.

Si, fara sa glumesc, acea carte m-a pus serios pe ganduri, pentru ca nu ma intrebase nimeni daca vreau sa apar pe coperta unei carti. Desi abia invatasem sa citesc, am intrebat-o numaidecat pe mama: "Dar ce inseamna cuvantul «proza»?!" Despre "versuri" nici nu mai mentionez ca nu stiam ce inseamna. Primisem, cel mai probabil, cateva explicatii complicate, deloc multumitoare pentru intelesul unui copil (care nu avea habar de aventura genealogica ce i se pregatea). Povestea are mai multe capitole, pentru ca nu am realizat cu adevarat decat de curand ce inseamna sa porti numele unui... scriitor preferat.

Ce ne poti povesti despre Macedonski, despre cum era el ca om?

Irina Macedonski: E o intrebare foarte grea. Nu e intocmai usor sa poti descrie un om care a trait acum doua secole, oricat de mult ai incerca. Iti pot descrie, in schimb, cum il vad eu pe Macedonski acum, dintr-o perspectiva exclusiv subiectiva, dobandita in urma lecturilor din ultimii ani.

Alexandru Macedonski a fost un etalon de eleganta, un om al epocii sale, un optimist irecuperabil, un vizionar care si-a asumat cu mult curaj ambitia de a schimba literatura romana cu orice risc, un estet absolut, un spirit boem, un creativ ocupat in permanenta, un fidel al cafenelelor Bucurestene, un antreprenor cu o mentalitate de invidiat, un manager cultural care a condus o societate cu mii de membri, un om de stiinta, un barbat plin de afectiune si daruire, un om care credea in solidaritate, mai ales prin incurajarea unui numar foarte mare de scriitori aflati la inceput de drum, o persoana care a avut enorm de multa credinta in propriile valori, in propria-i rezistenta.

A fost un om care a reusit in viata, in ciuda tuturor momentelor de impas, care a provocat, a inovat, a schimbat si uimit o societate intreaga prin indrazneala si nonconformismul sau, un om care si-a depasit stramosii, dincolo de descendenta nobila cu care fusese deja inzestrat, devenind un tata adorat, care a avut o intuitie admirabila in formarea unei adevarate dinastii de artisti. 

Macedonski este, pentru mine, un om model intr-o societate pasiva si lipsita de repere ca cea de astazi.

Daca ar fi sa ne spui o poveste care iti este draga si are legatura cu stra-strabunicul tau, care ar fi aceasta?

Irina Macedonski: Este o poveste despre identitate. Intotdeauna a fost vorba despre identitate. Si cred ca multi descendenti ai elitelor vechi si multi tineri de varsta mea s-ar putea recunoaste azi in aceasta poveste. E, mai intai de toate, refuzul si razvratirea impotriva identitatii, e nevoia de unicitate care nu iti da pace atunci cand ai un nume sonor, urmand ca, in final, sa intelegi mult mai in profunzime cine esti cu adevarat si ulterior sa incerci sa impaci toate disonantele din jurul acestei probleme generatoare de nelinisti: identitatea.

Putem spune ca Macedonski m-a "ajutat", peste toate aceste straturi de timp, printr-un Epigraf publicat inca din anul 1882, cand avea doar 28 de ani. Toata adolescenta mi-am amintit acest poem si nu am stiut cu exactitate daca mi-era chiar mie adresat:

Dar cand patru generatii peste moartea mea vor trece,
Cand voi fi de-un veac aproape oase si cenusa rece,
Va suna si pentru mine al dreptatii ceas deplin,
si-al meu nume, printre veacuri, inaltandu-se senin,
Va-nfiera ca o stigmata neghiobia dusmaneasca,
Cat vor fi in lume inimi si o limba romaneasca.

Mi-a fost foarte greu sa "gestionez" acest poem, sa-l "diger", si nu imi explicam cum de m-am nimerit tocmai eu sa fiu a patra generatie directa de la Macedonski. Ceva mai tarziu, mi-am dat seama ca acest Epigraf a fost adresat, mai degraba, celei de-a patra generatii in sens mai larg: contemporanilor mei. Ma incred acum ca acesti contemporani ai mei vor fi ceva mai deschisi in receptarea literaturii sale, in calitate de...  stra-stranepoti ai contemporanilor sai.

Acesta este si motivul principal pentru care am initiat anul acesta, cand se implinesc 160 de ani de la nasterea lui Alexandru Macedonski, un proiect de "revitalizare" a operei sale in vazul contemporanilor mei.

Simti intr-un anumit fel ca ai o "misiune", ca aceasta calitate, de urmas al poetului, impune o anumita conduita sau vreun anume stil de viata, ca trebuie sa duci mai departe mostenirea culturala?

Irina Macedonski: Citisem de curand o anecdota care suna asa: "Prima generatie construieste. A doua culege roadele. A treia distruge tot, iar a patra reconstruieste."

Poate ca acel Epigraf, prin definitie avand rolul unei inscriptii pe fatada unui edificiu antic, a avut ceva nuante de adevar. A edificat ceva in mine. Bineinteles ca imi plac mitologiile.

Am, in primul rand, o datorie morala fata de acest nume. Desi nu mi-a deschis vreo "usa", ci mai degraba m-a incurcat pentru ca am avut senzatia ca mai totdeauna cei din jurul meu se asteptau sa dialoghez, probabil, numai in versuri si sa umblu cu pana dupa mine. Dar a fost bine ca ceilalti au avut mereu asteptari. Asa am devenit foarte constienta, am incercat sa fiu mereu atenta cu propria conduita: sa nu fac prea multe lucruri neiscusite pe care le-as putea regreta, pentru ca imediat ar fi aparut "vorbe" din partea colegilor: "Uite ce a facut Macedonski, asa si pe dincolo!"

Cred ca orice om este dator sa-si respecte numele, indiferent daca acesta este un nume „sonor” sau nu, „cu istorie” sau fara. Pentru ca fiecare om poate fi un "deschizator de drumuri" pentru generatiile urmatoare.

Care este poemul tau preferat scris de Alexandru Macedonski?

Irina Macedonski: Cu fiecare lectura noua descopar un poem nou preferat. Pot sa enunt cateva: Rondelul crinilor, Rondelul lucrurilor, Rondelul meu, De-as sti, Moartea este o minciuna si altele mai mult sau mai putin cunoscute publicului larg.

Dar proza lui Macedonski merita toata atentia azi, indeosebi proza SF, cum este Oceania-Pacific-Dreadnought, in care descrie aparitia... televizorului, aerului conditionat, LCD-ului, intr-o maniera specifica inceputurilor romantice ale SF-ului european.

Eseistica, de asemenea, nu este de evitat, precum si dramaturgia sa, la fel de inovatoare pentru acele vremuri. E important sa evaluam mereu un autor amintindu-ne contextul istoric din care a fost desprins, care au fost curentele de idei atunci, prin ce se diferentia si prin ce se asemana in raport cu gradul de maturitate artistica a epocii.

Ai simtit vreodata ca legatura de rudenie a dictat in vreun fel parcursul tau educational (ai facut Litere ca si Macedonski) sau profesional? Resimti vreo asemanare intre tine si poet?

Irina Macedonski: Oricat as vrea sa ma declar unicul responsabil al acestor alegeri ce tin de formarea mea educationala, culturala sau profesionala, influenta genetica e de necontestat. In sfarsit recunosc. M-au ajutat foarte mult lecturile din domeniul psihologiei genealogiilor (sau psiho-genealogie) prin intermediul carora am aflat multe lucruri interesante.

Ca de exemplu, nu mostenim doar trasaturi genetice de la inaintasii nostri indepartati, precum culoarea ochilor sau a parului, ci si inclinatii, aspiratii, repetitii in destine, obsesii nerezolvate si asa mai departe si, bineinteles, foarte multe lucruri bune despre care uneori nu stim aproape deloc ca se afla in noi.

Bransa din Spania a familiei, de exemplu, a cunoscut pana astazi, din generatie in generatie, o chemare "innascuta" pentru pictura, incepand cu primul fiu al lui Macedonski, Alexis, ce castigase un renume international prin arta sa. Bransa din Romania a dezvoltat, pe de alta parte, aspiratii literare si de management cultural. Sunt multe de spus aici, la capitolul psihologie si genelaogie – e un domeniu absolut fascinant de aprofundat pentru oricine este interesat.

Un scriitor de secol XIX mai poate fi interesant de citit azi? E posibil sa mai "spuna" ceva nou?

Irina Macedonski: Din fericire, literatura lui Macedonski a supravietuit acestor straturi de timp, pastrandu-si stralucirea cu fiecare pagina. Ca o cladire splendida care a fost descoperita intacta de arheologii prezentului, protejata de „bataia vanturilor” care erodeaza, fenomen cu care s-au confruntat, de altfel, toti scriitorii arhi-studiati in materia de Bacalaureat.

Aceasta (re)descoperire se poate dovedi a fi cea mai reprezentativa "arhitectura" a secolului al XIX-lea, daca luam in considerare faptul ca Macedonski a experimentat cu toate genurile literare mai noi sau mai vechi specifice literaturii de secol XIX. Recitind cu ochi proaspeti o literatura, atunci da, un autor de secol XIX va avea intotdeauna ceva nou de spus.

Cum te-ai hotarat sa incepi acest proiect ambitios de promovare? Ce anume a declansat aceasta determinare cu statut special in peisajul de marketing cultural actual?

Irina Macedonski: Ideea acestui proiect a venit dintr-o necesitate de a comunica altfel un autor de secol XIX, de a-l apropia, totodata, de publicul de azi evidentiind efervescenta acelei epoci, demitizand canonul, invitand la socializare, bun simt si literatura boema.

Asteptam de mai multi ani momentul potrivit si, cum in 2014 stiam ca se vor implini 160 de ani de la nasterea lui Macedonski, am tras aer in piept si mi-am asumat, cu un curaj aproape inconstient, probabil cel mai amplu proiect la care am lucrat vreodata. Implicarea lui Mihai – Daniel Gheorghe a contat enorm in dezvoltarea si consolidarea proiectului.

Fara aportul sau, eu as fi realizat numai evenimente subiective, neavand la indemana cunostinte precise de istorie aplicata in profunzime analizei literare.

Cum a receptat publicul initiativa ta, ai sesizat un interes mai mare pentru opera lui Macedonski in aceasta jumatate de an?

Irina Macedonski: Unul dintre cele mai emotionante lucruri pentru mine este ca la fiecare eveniment recunosc un numar de oameni care au venit la toate, inca de la inceput.

Cert este ca am identificat o anumita „sete” pe piata de idei pentru subiectul lui Macedonski. Se pare ca autenticitatea si poate nonconformismul acestor evenimente a apropiat foarte mult publicul tanar, dar si foarte multi jurnalisti care ne-au propus realizarea mai multor materiale, ceea ce nu face decat sa ma bucure ca am reusit sa gasim o formula de comunicare pe intelesul publicului. Mi-as dori sa se poata intampla ceva asemanator si cu mai multi autori valorosi din secolul al XIX-lea...

Indraznesc sa-i amintesc doar pe cativa: Ioana Parvulescu, Florin Manolescu, Simona Popescu, Marius Chivu, Florin Piersic Jr., Teo Bobe, Jean-Lorin Sterian, Cristina Nemerovschi, Mihail Vakulovski, Dumitru Constantin Dulcan si, nu in ultimul rand, trupa Jazzappella si numerosi parteneri care s-au asociat cu noi pe parcurs.

La ultimul eveniment (Noaptea de iunie in vers liber de jazz) au participat aproape 100 de persoane, iar la Noaptea de martie, care a avut loc online, pe Facebook, s-a petrecut ceva extraordinar: am ajuns la o audienta nationala de peste 3.500 de persoane atunci cand am propus mai multor autori un joc - sa posteze fiecare in acelasi timp, pe pagina de eveniment, un text personal care sa inceapa cu un vers de Macedonski. La scurt timp, ca intr-un flash mob literar, au postat si alte persoane propriul text, fara sa fie invitate. Au fost trimise texte atat de bune incat mi-a venit ideea sa le public la un moment dat intr-o antologie – ar fi pacat sa ramana doar pe Facebook.

M-am simtit „imputernicita” sa folosesc astfel de arhetipuri literare precum organizarea Noptillor si se pare ca am reusit sa aducem luna de luna ceva nou si sa atragem de fiecare data un public din ce in ce mai numeros, desi iniþial am fost aproape sigura ca aceste demersuri nu vor avea nici un ecou. Fara buget, concentrandu-ne atentia strict pe lucrurile esentiale ale proiectului, punand accentul mereu pe literatura si pe calitatea informatiei, colaborand cu artisti si invitati care au acceptat din convingere sa se alature pro bono acestei serii de evenimente - toate lucrurile acestea ne motiveaza foarte tare sa continuam ce am inceput, pana in luna decembrie cand sper sa organizam Noaptea de decemvrie, a douasprezecea Noapte macedonskiana. Deocamdata suntem la jumatatea drumului si pregatim Noaptea de iulie care va avea loc intr-un loc cu totul neasteptat.

Ai de gand sa continui cu promovarea, cum intentionezi sa il readuci in atentia publicului pe Macedonski?

Irina Macedonski: Alexandru Macedonski merita o reevaluare critica facuta intr-un mod onest si, cand aceasta se va realiza, urmarind toate preocuparile sale, vom putea observa cat de mult a contribuit acesta la ceea ce numim azi istoria literaturii romane. Ceea ce am inceput anul acesta este doar o mica parte din efortul de „restaurare” sau „rebranduire” pe care mi l-am propus sa-l conturez cat mai bine in perioada imediat urmatoare.

Anul acesta mi-as dori tare mult sa reusesc impreuna cu Mihai – Daniel Gheorghe si ceilalti colaboratori sa continuam seria de evenimente Nopti macedonskiene, culminand cu Noaptea de decemvrie. 

As vrea sa infiintam distinctia "Premiul Alexandru Macedonski pentru inovatie in literatura" - cred ca este mare nevoie de un astfel de premiu pentru incurajarea scriitorilor contemporani.

Sper sa dam startul unui "Maraton pentru bicicleta si poetica" impreuna cu o comunitate de biciclisti (amintind de celebra cursa de biciclete Bucuresti – Brasov pe care a intreprins-o Macedonski impreuna cu un prieten, la scurt timp de la inventarea bicicletei) si sa plantam un numar de 160 de trandafiri impreuna cu voluntari, intr-un loc special din Bucuresti.

Iar, pe viitor, dupa anul 2014, ar mai fi foarte multe initiative de pregatit, precum infiintarea unei case memoriale (Macedonski nu are o astfel de casa pentru ca ambele au fost demolate – de la Bucuresti si Craiova). Acest proiect, cel mai probabil, nu va prelua modelul unor case memoriale obisnuite – va fi muzeu, librarie, va avea scena de teatru, vor fi organizate diferite evenimente culturale si vor putea fi expuse si celelalte creatii ale familiei.

De asemenea, m-as bucura sa pot publica la un moment dat o antologie de texte de Macedonski, alese dupa gustul publicului de azi (poeme cu iz modernist, povesti din Bucurestii de alta data, poeme de amor...)

Titlul ar putea fi „Alexandru Macedonski, o antologie de texte alese de Irina Macedonski.” Cu aceasta ocazie, as rezolva enigma din copilarie, despre care v-am povestit la inceput, si imi voi recunoaste numele pe coperta.

Cu ce te ocupi pe langa acest proiect? Cum ai timp sa le faci pe toate?

Irina Macedonski: De mai bine de 2 ani lucrez ca specialist independent in publictate si content marketing, dupa o experienta de 7 ani in domeniu. Practic, as putea spune ca traiesc din scris. Uneori ma bucura sa stiu ca la noi in familie poate doar Alexandru Mcedonski a mai reusit asta.

Incerc sa ma implic la randul meu, pro bono, in promovarea unor diferite proiecte culturale in care cred, incercand sa ajut diferiti artisti cu initiativa. In ceea ce priveste timpul, cred ca un om are timp intr-o viata sa faca tot ceea ce-si propune. Depinde de prioritati, de organizare si de acceptarea esecurilor si a schimbarilor ce pot interveni oricand in buna desfasurare a unui proiect.

Cum se deruleaza o zi din viata Irinei Macedonski?

Irina Macedonski: Am bucuria sa lucrez asa cum mi-am dorit dintotdeauna: de oriunde. Poate fi o cafenea, o cabana la Sinaia sau de pe acoperisul unui bloc, in cautarea inspiratiei pentru diferite companii cu care lucrez. E o libertate pe care mi-am asumat-o si sper s-o pot gestiona cat mai mult timp posibil.

Acord destul de mult timp dezvoltarii personale si lecturilor si ma pregatesc sa devin regizor de teatru intr-o buna zi (probabil este si aceasta o influenta mostenita).

Cum ai defini succesul?

Irina Macedonski: Succesul este, poate, echilibrul dintre ceea ce gandesti si ceea ce realizezi.

Ce sfat le vei da copiilor tai, atunci cand vei avea?

Irina Macedonski: Daca voi avea un copil, cand se va apropia de varsta adolescentei, pe vremea cand isi va contura optiunile in viata, am sa-i spun intr-o dimineata la cafea: „Daca vei avea vreun dubiu in orice alegere vei avea de facut, incearca sa fii egal cu tine insuti.”

Colectia de oameni frumosi este o sursa saptamanala de speranta marca AvocatNet.ro. Aici veti intalni, sambata de sambata, oamenii firesti din Romania pe care ne era dor adanc sa ii auzim vorbind - oamenii echilibrati, care impresioneaza tocmai prin normalitatea lor, intr-o lume de "senzational" si "extraordinar" si "nemaipomenit".