La aceasta data, dar in ani diferiti din trecut, in Franta se semna tratatul in urma caruia Napoleon I era nevoit sa abdice, in Romania se nastea unul dintre cei mai cunoscuti scriitori autohtoni, Barbu Stefanescu Delavrancea, iar in SUA incepea misiunea “Apollo 13”.
In data de 11 aprilie 1814, la Paris a fost semnat Tratatul de la Fontainebleau -- un acord intre Napoleon I si reprezentanti ai Imperiului Austriac, ai Rusiei si ai Prusiei, conform Wikipedia.
Tratatul a fost ratificat de Napoleon doua zile mai tarziu, iar prin intermediul acestuia a fost incheiata ocarmuirea imparatului Frantei, care a fost trimis in exil pe insula Elba.
In baza acordului de 21 de articole, imparatul francez a fost inlaturat de la putere, fiind nevoit sa abdice. Cu toate acestea, lui Napoleon si sotiei sale, Maria-Louise, li s-a permis sa-si pastreze titlurile de Imparat si Imparateasa.
De asemenea, prin tratat li s-a interzis atat tuturor succesorilor lui Napoleon, cat si membrilor familiei acestuia sa mai ajunga la putere in Franta.
Afla din pagina urmatoare informatii despre un roman celebru nascut pe 11 aprilie.
Acum mai bine de 150 de ani, in data de 11 aprilie 1858, se nastea Barbu Stefanescu Delavrancea.
Acesta s-a nascut in Bucuresti si a fost unul dintre cei mai cunoscuti scriitori romani, membru al Academiei Romane si, intr-o anumita perioada, chiar primar al Capitalei.
Delavrancea a publicat primul sau volum in anul 1878 -- o placheta de poezii denumita "Poiana lunga. Amintiri". Printre nuvelele si povestirile scrise de el se numara "Sultanica", "Trubadurul", "Hagi-Tudose" si "Domnul Vucea", iar dintre basme amintim "Neghinita", "Norocul dracului" si "Palatul de clestar".
Scriitorul a fost insurat cu Ana Delavrancea, a avut doi copii (Cella Delavrancea si Henrieta Delavrancea) si a murit in anul 1918, la Iasi, la scurt timp dupa ce a implinit 60 de ani.
In 2015 se implinesc 157 de ani de la nasterea scriitorului si 97 de ani de la moartea acestuia.
Din pagina urmatoare poti afla informatii despre un eveniment important din istorie.
In cadrul programului spatial american "Apollo", “Apollo 13” a fost cea de-a saptea misiune cu echipaj uman.
Nava -- care ar fi trebuit sa fie cea de-a treia care sa ajunga pe Luna, dupa Apollo 11 si Apollo 12 (ambele in 1969) -- a fost lansata in data de 11 aprilie 1970, de la Centrul Spatial Kennedy din Florida (SUA).
Nava n-a mai apucat sa aselenizeze pentru ca un rezervor de oxigen al acesteia a explodat la doua zile de la lansare. Cu toate ca echipajul format din James Lovell, John Swigert si Fred Haise a intampinat dificultati majore, acesta a reusit sa se intoarca pe Pamant in siguranta, pe 17 aprilie.
In alta ordine de idei, evenimentele petrecute in misiunea "Apollo 13" au inspirat filmul din 1995 cu acelasi nume, care a fost regizat de Ron Howard si care i-a avut in rolurile principale pe Tom Hanks, Bill Paxton si Kevin Bacon. Pelicula a castigat doua premii Oscar.
Afla din pagina urmatoare ce personalitati celebre s-au nascut intr-o zi de 11 aprilie.
In afara de Barbu Stefanescu Delavrancea, s-au mai nascut in data de 11 aprilie:
-
145: Septimiu Sever, imparat roman
-
1830: Emanoil Bacaloglu, matematician roman
-
1897: Gheorghe Zane, economist si istoric roman
-
1898: Mircea Stefanescu, dramaturg roman
-
1901: Theodor Rogalski, compozitor, dirijor si profesor roman
-
1954: Teo Peter, basist roman
-
1960: Jeremy Clarkson, jurnalist si autor englez
Din urmatoarea pagina poti afla ce persoane importante au murit intr-o zi de 11 aprilie.
Au murit in data de 11 aprilie:
-
1861: Francisco Gonzalez Bocanegra, poet si compozitor mexican
-
1907: Simion Florea Marian, folclorist si etnograf roman
-
1944: Ion Minulescu, poet, prozator si dramaturg roman
-
1964: Alexandru Ghika, matematician roman
-
1970: John O'Hara, autor si scenarist american
-
1977: Jacques Prevert, poet si scenarist francez
-
1987: Primo Levi, chimist si autor italian
-
1992: James Brown, actor american
Comentarii articol (0)