Art. I. - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 771, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „(6) Impozitul prevazut la alin. (1) si la alin. (3) teza a doua se calculeaza si se incaseaza de notarul public inainte de autentificarea actului sau, dupa caz, intocmirea incheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat si incasat se plateste pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost incasat. In cazul in care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor acestuia, pentru situatiile prevazute la alin. (1) si (3), se realizeaza prin hotarare judecatoreasca sau prin alta procedura, impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se calculeaza si se incaseaza de catre organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere in termen de 60 de zile de la data comunicarii deciziei. Instantele judecatoresti care pronunta hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti definitive si executorii comunica organului fiscal competent hotararea si documentatia aferenta in termen de 30de zile de la data ramanerii definitive si irevocabile/definitive si executorii a hotararii. Pentru alte proceduri decat cea notariala sau judecatoreasca contribuabilul are obligatia de a declara venitul obtinut in maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, in vederea calcularii impozitului. In cazul transferului prin executare silita impozitul datorat de contribuabilul din patrimoniul caruia a fost transferata proprietatea imobiliara se calculeaza si se incaseaza de catre organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere in termen de 60 de zile de la data comunicarii deciziei.”
2. La articolul 82, dupa alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu urmatorul cuprins: „(71) In situatia rezilierii, in cursul anului fiscal, a contractelor incheiate intre parti, pentru care determinarea venitului brut se efectueaza potrivit prevederilor art. 62 alin. (11) si in care chiria reprezinta echivalentul in lei al unei sume in valuta, platile anticipate stabilite potrivit prevederilor alin. (1) vor fi recalculate de organul fiscal competent la cererea contribuabilului, pe baza de documente justificative. Determinarea venitului anual se efectueaza pe baza cursului de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din ziua precedenta celei in care se emite decizia de impunere, impozitul fiind final.”
3. La articolul 83 alineatul (3), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „c) venituri din cedarea folosintei bunurilor prevazute la art. 63 alin. (2) si la art. 82 alin. (71) a caror impunere este finala, cu exceptia contribuabililor care au depus declaratii privind venitul estimat/norma de venit in luna decembrie si pentru care nu s-au stabilit plati anticipate, conform legii;”.
4. La articolul 94, dupa alineatul (21) se introduc doua noi alineate, alineatele (22) si (23), cu urmatorul cuprins: „(22) In cazul rezilierii, in cursul anului fiscal, a contractelor incheiate intre parti, in care chiria reprezinta echivalentul in lei al unei sume in valuta, organul fiscal competent la cererea contribuabilului, pe baza de documente justificative recalculeaza platile anticipate stabilite potrivit prevederilor art. 82 alin. (1), incepand cu 1 iunie 2015
(23) Pentru inregistrarea la birourile de carte funciara a drepturilor dobandite in baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de mostenitor sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti si a altor documente in celelalte cazuri, anterior datei de 1 iunie 2015 si neinregistrate pana la data respectiva, registratorii nu au obligatia de a verifica achitarea impozitului pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal.” 5. Dupa articolul 116 se introduc doua noi articole, articolele 1161 si 1162, cu urmatorul cuprins: „ Tratamentul fiscal al veniturilor din dobanzi obtinute din Romania de persoane juridice rezidente intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European
Art. 1161. - (1) Veniturile reprezentand dobanzi obtinute din Romania de o persoana juridica rezidenta intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, stat cu care Romania are incheiata o conventie pentru evitarea dublei impuneri, cu exceptia dobanzilor care intra sub incidenta prevederilor cap. IV din prezentul titlu, se impun cu cota si in conditiile prevazute de conventia aplicabila, daca persoana juridica prezinta un certificat de rezidenta fiscala valabil
(2) Persoana juridica rezidenta intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, care obtine venituri reprezentand dobanzi in conditiile prevazute la alin. (1), poate opta pentru regularizarea impozitului platit conform alin. (1) prin declararea si plata impozitului pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite in titlul II. Impozitul retinut la sursa potrivit alin. (1) constituie plata anticipata in contul impozitului pe profit si se scade din impozitul pe profit datorat
(3) Constituie plata anticipata in contul impozitului pe profit si se scade din impozitul pe profit datorat si impozitul retinut la sursa conform prevederilor art. 116 in conditiile in care persoana juridica rezidenta intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, stat cu care Romania are incheiata o conventie pentru evitarea dublei impuneri, prezinta certificatul de rezidenta fiscala ulterior realizarii venitului
(4) Veniturile reprezentand dobanzi obtinute din Romania de o persoana juridica rezidenta intr-un stat al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European cu care Romania nu are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri se impun conform prevederilor art. 116. Daca persoana juridica prevazuta in prezentul alineat este rezidenta a unui stat din Uniunea Europeana sau din Spatiul Economic European cu care este incheiat un instrument juridic in baza caruia sa se realizeze schimbul de informatii, aceasta persoana poate opta pentru regularizarea impozitului platit conform prevederilor art. 116 prin declararea si plata impozitului pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite in titlul II. Impozitul retinut la sursa conform prevederilor art. 116 constituie plata anticipata in contul impozitului pe profit si se scade din impozitul pe profit datorat. Tratamentul fiscal al categoriilor de venituri din activitati independente impozabile in Romania obtinute de persoane fizice rezidente intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European
Art. 1162. - (1) Veniturile din activitati independente care sunt obtinute din Romania de o persoana fizica rezidenta intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, stat cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri si care prezinta un certificat de rezidenta fiscala, se vor impune cu cota si/sau in conditiile prevazute de conventia aplicabila
(2) Persoana fizica rezidenta intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, stat cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri care obtine venituri din activitati independente in conditiile prevazute la alin. (1), poate opta pentru regularizarea impozitului platit conform alin. (1) prin declararea si plata impozitului pe venit pentru venitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite in titlul III. Impozitul retinut la sursa potrivit alin. (1) constituie plata anticipata in contul impozitului pe venit si se scade din impozitul pe venit datorat
(3) Pentru a beneficia de prevederile aplicabile rezidentilor romani constituie plata anticipata in contul impozitului pe venit si se scade din impozitul pe venit datorat si impozitul retinut la sursa conform prevederilor art. 116 in conditiile in care persoana fizica rezidenta intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, stat cu care Romania are incheiata o conventie pentru evitarea dublei impuneri, prezinta certificatul de rezidenta fiscala ulterior realizarii venitului
(4) Veniturile din activitati independente obtinute din Romania de o persoana fizica rezidenta intr-un stat al Uniunii Europene sau a Spatiului Economic European, stat cu care Romania nu are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri, se impun conform prevederilor art. 116. Daca persoana fizica prevazuta in prezentul alineat este rezidenta a unui stat al Uniunii Europene sau a Spatiului Economic European cu care este incheiat un instrument juridic in baza caruia sa se realizeze schimbul de informatii, aceasta persoana poate opta pentru regularizarea impozitului platit conform art. 116 prin declararea si plata impozitului pe venit pentru venitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite in titlul III. Impozitul retinut la sursa potrivit art. 116 constituie plata anticipata in contul impozitului pe venit.”
6. La articolul 140 alineatul (2), litera g) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „g) livrarea urmatoarelor bunuri: alimente, inclusiv bauturi, cu exceptia bauturilor alcoolice, destinate consumului uman si animal, animale si pasari vii din specii domestice, seminte, plante si ingrediente utilizate in prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau inlocui alimentele. Prin normele metodologice se stabilesc codurile NC din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificata prin Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 1.101/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014, corespunzatoare acestor bunuri;”.
7. La articolul 140 alineatul (2), dupa litera g) se introduce o noua litera, litera h), cu urmatorul cuprins: „h) serviciile de restaurant si de catering, cu exceptia bauturilor alcoolice.”
Art. II. - Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitiile art. I intra in vigoare la data de 1 iunie 2015.
Art. III. - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica, dupa aprobarea acesteia prin lege, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Ministrul finantelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Daniel Constantin
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu
Bucuresti, 7 aprilie 2015.
Nr. 6.
Comentarii articol (0)