În luna decembrie 2015, conform Codului Muncii, salariaţii cu program normal, de luni până vineri, au avut parte de trei zile libere legale, după cum urmează:
- Ziua Naţională a României - 1 decembrie (marţi);
- prima şi a doua zi de Crăciun - 25 şi 26 decembrie (vineri şi sâmbătă).
Astfel, după cum se poate observa, doar primele două dintre cele trei zile nelucrătoare de sărbătoare naţională au picat în timpul săptămânii, cea de-a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, picând într-o zi de sâmbătă, când salariaţii cu program obişnuit au fost oricum liberi.
De altfel, aceste zile libere legale trebuiau acordate obligatoriu, angajatorii riscând, în caz contrar, amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.
Totuşi, Codul muncii prevede că anumiţi salariaţi sunt nevoiţi să se prezinte la muncă inclusiv în zilele de sărbătoare legală, astfel încât au existat persoane care au lucrat în zilele de sărbătoare legală, menţionate anterior (cazul angajaţilor din unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi cei cu locuri de muncă în care activitatatea nu a putut fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii).
Aceste categorii de persoane, care au fost nevoite să se prezinte la muncă de Ziua Naţională a României sau în zilele de Crăciun, trebuie să beneficieze, conform legislaţiei muncii, de compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, adică până la finalul lunii ianuarie 2016.
Dacă acest lucru nu este posibil din motive justificate, salariaţii trebuie să primească un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu asigură compensarea cu timp liber corespunzător în decurs de 30 de zile sau care nu acordă sporul salarial menţionat riscă să primească amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.
În aceste condiţii, potrivit calculelor noastre, luna decembrie 2015 a avut 21 de zile lucrătoare. Au existat şi persoane care şi-au utilizat zile din concediul de odihnă în perioada Sărbătorilor de iarnă, acestea urmând a fi pontate ca atare în zilele respective.
Ce informaţii trebuie să completezi în statul de salarii?
Statul de salarii este reglementat de Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008, care aprobă normele specifice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar contabile.
De altfel, statul de salarii are două întrebuinţări importante: serveşte ca document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor şi al contribuţiilor şi al altor sume datorate, fiind totodată şi document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Reglementările legale stabilesc că documentul se întocmeşte lunar (pe secţii, ateliere, servicii etc), într-un exemplar sau în două, după caz. La baza unui stat de salarii stau, printre altele, documentele care atestă timpul lucrat efectiv, listele de avans, de concedii de odihnă sau certificatele medicale.
De asemenea, statele de salarii trebuie să includă plăţile făcute în cursul lunii, cum sunt: avansul, lichidările, indemnizaţiile de concediu, astfel încât să ofere o imagine cuprinzătoare asupra întregii sume a salariilor calculate şi a reţinerilor legale din perioada de decontare respectivă.
Statul de salarii trebuie sa conţină, în mod obligatoriu, cel putin informaţii despre:
- denumirea unităţii, secţiei, serviciului etc;
- denumirea formularului;
- întocmit pentru luna, anul;
- numele şi prenumele salariaţilor;
- venitul brut;
- contribuţia individuală de asigurări sociale;
- contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj;
- contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate;
- cheltuieli profesionale;
- venitul net;
- deducere personală de bază;
- deduceri suplimentare;
- venitul bază de calcul;
- impozitul calculat şi reţinut;
- salariul net.
Totodată, statul de salarii trebuie semnat, pentru confirmarea exactităţii calculelor, de către persoana care îl întocmeşte.
Referitor la arhivarea statului de salarii, acesta se păstrează fie la compartimentul financiar-contabil, separat de celelalte acte justificative de plăţi, fie la compartimentul care a întocmit statele de salarii, după caz.