Cum este afectată România de prăbuşirea preţului petrolului, titrează adevarul.ro
Scăderea continuă a cotaţiilor ţiţeiului pe plan internaţional devine o problemă tot mai stringentă şi pentru ţara noastră, deoarece unele zăcăminte ar putea fi închise, ca urmare a intrării sub pragurile de rentabilitate, în vreme ce producătorii ar putea renunţa sau amâna investiţiile din Marea Neagră, care necesită sume consistente.
Preţul ţiţeiului a coborât sub 30 de dolari pe baril, iar acest lucru ar putea afecta direct România, în condiţiile în care producţia internă de petrol şi gaze ar putea intra sub pragul de rentabilitate, ceea ce ar forţa producătorii să închidă anumite zăcăminte sau chiar să renunţe la o serie de investiţii.
Alimentele s-ar putea scumpi, anunţă capital.ro
Ajustarea prețurilor ce a survenit în urma reducerii TVA la 9% la alimente ar putea fi contracarată de Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor care a triplat taxa de mediu pe care producătorii o au de achitat către stat.
Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor a intrat în vigoare în noiembrie 2015, iar după aplicarea legii, firmele care se ocupau de reciclare au mărit considerabil tarifele. Astfel, producătorii se vor confrunta cu costuri mai mari pentru ambalare. În acest context, clientul va resimți și el majorări ale prețurilor alimentelor de la raft.
“Până se reglează lucrurile, producătorii vor fi nevoiți să suporte cheltuieli mai mari. Nu ar mai trebui să existe intermediari între producători și stat. Nu ar mai trebui să existe organisme care să se ocupe de reciclare. Ar trebui ca producătorii să plătească o taxă direct către stat, dar să fie una mult mai mică, nu cât este acum de 2 lei pe kilogram”, susține Emil Dumitru, președintele Federației Pro Agro.
Comentarii articol (0)