25 de companii, selectate în prima etapă pentru implementarea managementului profesionist, scrie economica.net
Statul a analizat 114 companii din portofoliul propriu în vederea implementării guvernanţei corporative, iar 25 dintre acestea au fost selectate pentru a intra în prima etapă în programul de implementare a OUG nr. 109, privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), Sorana Baciu, în cadrul unei conferinţe organizate de Bursa de Valori Bucureşti.
"Guvernanţa corporativă este o preocupare majoră a actualei guvernări. Până în prezent au fost analizate 114 companii de stat, dintre care 56 din portofoliul Ministerului Economiei. (...) În prima etapă vorbim de 25 de companii programate pentru a intra în programul de implementare a OUG 109, care a fost revizuită, aprobată în Guvern şi acum este în Parlament", a spus Sorana Baciu.
Studiu: Românii, printre cei mai dornici europeni de a face afaceri, anunţă romanialibera.ro
Două treimi dintre adulţi, la nivel mondial, consideră că antreprenoriatul este o alegere bună pentru o carieră de viitor, România situându-se pe locul 4 în ceea ce priveşte planurile antreprenorilor de a recruta în următorii cinci ani şi peste media europeană a intenţiilor de a demara o afacere, potrivit noii ediţii a raportului Global Entrepreneurship Monitor (GEM).
Conform cercetării, 66% dintre adulţii din întreaga lume văd antreprenoriatul ca pe o alegere bună de carieră şi mai mult de jumătate din populaţia activă simte că are capacitatea de a începe o afacere - arată raportul Global Entrepreneurship Monitor (GEM) 2015 Global Report, publicat în luna februarie.
Comentarii articol (0)