ANAF intenţionează intensificarea controalelor pe preţurile de transfer, titrează capital.ro
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) intenţionează să intensifice controalele în ceea ce priveşte preţurile de transfer, a declarat, marţi, preşedintele instituţiei, Dragoş Doroş, în cadrul Comisiei pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor.
"În ceea ce priveşte preţurile de transfer, ANAF are o structură care se ocupă de câţiva ani buni de ceea ce denumim generic preţuri de transfer, iar la nivel de ANAF există o activitate care deja a prins contur şi avem rezultate notabile pe care intenţionăm să le accentuăm în perioada următoare, însă ceea ce se numeşte control fiscal pe preţuri de transfer deja există şi se face în România de către ANAF. Avem în acest moment oameni în structurile centrale şi teritoriale care au fost instruiţi. Avem deja rapoarte de inspecţie fiscală care se referă la acest tip de constatări. Intenţia noastră este să accentuăm tipurile acestea de controale (pe preţuri de transfer n.r.)", a spus Doroş.
Ministerul Transporturilor pregăteşte proiectul ce vizează metrou şi tren până la Aeroportul Otopeni, anunţă adevarul.ro
Ministerul Transporturilor se pregăteşte să lanseze um mare proiect de infrastructură care vizează finalizarea legăturii dintre Gara de Nord şi Aeroportul Henri Coandă, dar şi realizarea căii ferate care ajunge direct la aeroport. Anunţul a fost făcut de directorul general din Ministerul Transporturilor, Mariana Ioniţă, la o conferinţă organizată de Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii.
„Avem o reţea de cale ferată extraordinar de mare şi care, cândva, asigura condiţii foarte bune de transport. Acum ministerul şi-a propus să revitalizeze calea ferată. Să mutăm transportul de marfă pe calea ferată. În sensul acesta, vom lansa un mare proiect care va implica şi regenerare urbană şi care va avea în centru dezvoltarea căii ferate. Pe lângă calea ferată, veţi vedea, se vor lansa şi proiectele de dezvoltare a metroului - Magistrala 6 se apropie şi ea de implementare. Este linia care va uni Aeroportul Otopeni cu Gara de Nord, apoi linia de cale ferată până la Aeroportul Otopeni şi la care se face o reparaţie capitală ce va include o prelungire până la aeroport. Măsurile pe care noi le avem în plan, multe dintre ele administrative, îşi vor da roadele, cu siguranţă în perioada următoare“, a declarat Ioniţă.
Comentarii articol (0)