Cetățenii români pot să divorțeze, potrivit legii civile române, fie apelând la instanța de judecată, fie pe cale administrativă (la ofițerul de stare civilă), fie prin procedură notarială. Codul civil și Codul de procedură civilă stabilesc clar toate motivele, formele și procedurile în care soții pot divorța, precum și efectele desființării căsătoriei. Pentru cei care locuiesc în țară, lucrurile sunt foarte simple și deja notorii - mai multe detalii puteți găsi în acest articol.
În schimb, cetățenii români care s-au stabilit în străinătate, fie că vorbim de Uniunea Europeană (UE), fie că vorbim de celelalte state, trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de condițiile în care pot divorța de partenerii lor (români sau străini). Practic, problematica divorțului, atunci când vorbim de soți români stabiliți în străinătate sau de cetățeni români ai căror parteneri nu sunt români și care vor să divorțeze, pornește de la două întrebări importante: "Unde pot să divorțez?” și “Ce lege mi se aplică în cazul divorțului?”.
În orice caz, înainte de a detalia situațiile în care cetățenii români stabiliți în străinătate pot divorța, trebuie să avem în vedere faptul că nu există o legătură directă între locul unde s-a oficiat căsătoria și locul unde se poate face divorțul. Cu alte cuvinte, doi soți români căsătoriți în țară și care s-au stabilit în străinătate nu trebuie neapărat să se întoarcă în România pentru a divorța.
Unde se poate divorța în instanță, în Uniunea Europeană
Vom începe raportându-ne, mai întâi, la situația României ca stat membru al UE. La nivelul legislației europene există un act normativ obligatoriu pentru statele membre și care conține anumite prevederi referitoare la divorț. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 – competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești este un act normativ menit să ajute cuplurile internaționale să își soluționeze litigiile care implică mai mult de o țară, în ceea ce privește divorțul și încredințarea copiilor.
Soții pot solicita divorțul sau separarea legală de comun acord sau individual, iar acest aspect este valabil atât pentru România, cât și pentru toate celelalte state membre ale UE. Cererea de divorț poate să fie adresată, potrivit precizărilor oferite pe site-ul oficial al UE, europa.eu, următoarelor instanțe:
- în țara de origine a ambilor soți (România);
- în țara unde locuiesc soții;
- în țara în care aceștia au locuit împreună ultima dată, dacă unul dintre soți mai locuiește încă acolo (ne referim aici la situațiile în care soții locuiesc fiecare în alt stat membru UE);
- în țara în care locuiește unul dintre soți, dacă cererea se înaintează de comun acord;
- în țara în care locuiește cel care introduce cererea de divorț în instanță (alta decât România), dar numai dacă acesta este cetățean al țării respective sau dacă a locuit acolo cel puțin șase luni înainte de a depune cererea de divorț;
- în țara în care locuiește soțul împotriva căruia se introduce cererea de divorț.
Dacă fiecare dintre soți a făcut în instanță o cerere de divorț în state diferite, atunci instanța competentă să se pronunțe în privința divorțului soților este prima instanță judecătorească la care s-a depus cererea.
Exemplu practic: Ion, cetățean român, este căsătorit cu Mary, de origine irlandeză. Aceștia s-au căsătorit în România, unde au locuit împreună pentru o perioadă de trei ani. Peste ceva timp, Ion s-a decis să facă o cerere de divorț în România, cu toate că el lucrează în Spania de un an, iar Mary a rămas în România. Practic, posibilitățile de a divorța sunt următoarele: Ion poate să ceară divorțul în fața instanțelor române, dacă Mary încă mai este rezidentă în România; el poate să solicite divorțul și în fața instanței spaniole, pentru că locuiește deja acolo de mai bine de șase luni; dar divorțul poate să fie pronunțat fie în România, fie în Spania, dacă vorbim de un divorț prin acord comun al soților.
Important! Hotărârile de divorț pronunțate într-o țară din UE sunt recunoscute în celelalte state membre, fără necesitatea unor proceduri suplimentare. Cu toate acestea, normele UE privind divorțul (de exemplu, în materie de instanțe competente și recunoaștere) nu se aplică în Danemarca.
Ce reguli se aplică dacă sunt implicate mai multe țări
Dacă avem în vedere un divorț judiciar în care sunt implicate două sau mai multe țări – de exemplu, pentru că nu amândoi soții au cetățenie română sau pentru că, deși sunt amândoi cetățeni români, ei s-au stabilit în alt stat –, atunci legislația aplicabilă divorțului nu este neapărat legislația țării în care se înaintează cererea de divorț.
Potrivit site-ului oficial al UE, 16 state membre ale UE au adoptat un set unic de norme pentru a stabili ce lege ar trebui să se aplice în cazul divorțurilor transfrontaliere. Printre acestea se numără și România, iar prevederile se regăsesc în Codul civil, în Cartea a VII-a, unde sunt detaliate dispozițiile legale de drept internațional privat. Celelalte 15 state membre sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia, Spania și Ungaria.
Practic, dacă există un acord în acest sens (exprimat printr-o convenție), soții pot să solicite ca, în privința divorțului lor, să se aplice fie legea română, fie legislația din:
- țara în care au reședința ambii soți la data exprimării acordului;
- țara în care soții au locuit împreună ultima dată, dar numai dacă unul dintre ei mai locuia acolo la momentul exprimării acordului;
- țara a cărei cetățenie este deținută de unul dintre soți;
- țara în care s-a înaintat cererea de divorț;
- țara pe teritoriul căreia au locuit cel puțin trei ani.
În lipsa unui astfel de acord, instanțele vor aplica legislația din:
- țara în care soții locuiesc împreună la momentul cererii de divorț;
- dacă nu este cazul, țara în care au locuit împreună ultima dată, dar doar dacă cel puțin unul dintre ei mai are reședința acolo la momentul cererii de divorț;
- dacă nu se află nici în cazul de mai sus, țara de cetățenie comună a celor doi;
- dacă nu este posibilă niciuna dintre situațiile de mai sus, țara în care s-a înaintat cererea de divorț;
- România (însă este puțin probabil ca o instanță străină să aleagă să aplice legea română, dacă are posibilitatea să aplice legislația proprie).
Notă: Potrivit Codului civil român, dacă legea străină nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român sau are reşedinţa obişnuită în România. Această facilitate oferită de legea civilă română este aplicabilă atât în raport cu legea unor state membre ale UE, cât și în raport cu alte state ale lumii.
Portalul de internet europa.eu pune la dispoziția celor interesați o secțiune în care pot afla mai multe detalii despre procedurile de divorț valabile în fiecare stat membru al UE.
Important! Funcționarii consulari nu au competențe în acordarea divorțului. Deși au și atribuții legate de actele de stare civilă, acestea se rezumă mai mult la acțiuni de intermediere și de sprijinire a demersurilor pe care un român din străinătate vrea să le desfășoare. Ei nu pot face mențiuni pe marginea actelor noastre de stare civilă și, în orice caz, nu ne putem adresa unui consulat sau unei ambasade a României în străinătate pentru a divorța de partener. Eventual, în cazul în care am obținut deja divorțul în fața unei instanțe străine, ne vom adresa funcționarului consular pentru ca acesta să transmită autorității române modificările care au intervenit în starea noastră civilă.
Divorțul soților în România, în fața instanței de judecată
Potrivit Codului de procedură civilă, dacă nici cel care introduce cererea de divorț și nici soțul nu mai locuiesc în România, ei pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.
În legătură cu această prevedere procedurală, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat recent o soluție de interpretare legislativă prin care stabilește faptul că acordul cu privire la alegerea instanței de judecată trebuie să fie exprimat expres. Decizia ICCJ nr. 20/2016, despre care aflăm dintr-un comunicat de presă al Curții, nu a devenit deocamdată obligatorie pentru toate instanțele române, nefiind încă publicată în Monitorul Oficial.
În orice caz, la divorț, partenerii trebuie să știe că rigorile procesului civil român le impun să se înfățișeze obligatoriu în persoană în fața judecătorului. Dacă cel care a făcut cererea de divorț, adică reclamantul, nu se prezintă în instanță la termenul de judecată comunicat, iar lipsa lui este nejustificată, cererea sa de divorț va fi respinsă.
Divorțul în România, pe cale administrativă sau prin procedură notarială
Așa cum prevede Codul civil, în aceste două modalități vorbim întotdeauna de acordul ambilor soți pentru divorț, ceea ce nu este valabil și pentru divorțul în fața instanței de judecată, unde se întâmplă mai rar ca el să existe de la bun început.
Practic, dacă nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii. Cu toate acestea, divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la copil, așa cum prevede Codul civil (numele de familie, exercitarea autorității părintești, locuința copiilor după divorț etc.).
Cererea de divorţ se depune de soţi împreună, iar ofiţerul de stare civilă sau notarul public o înregistrează şi le acordă un termen de reflecţie de 30 de zile. La expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, iar ofiţerul de stare civilă sau notarul public verifică dacă soţii încă mai vor să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat. Dacă decizia de a divorța este de nestrămutat, li se eliberează certificatul de divorț.
Comentarii articol (4)