Economia României a crescut cu 4,8%, în primele nouă luni ale anului 2016, ne informează economica.net.
Economia românească a crescut în trimestrul al treilea din acest an cu 4,4%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, iar faţă de trimestrul anterior cu 0,6%, în timp ce avansul pe primele nouă luni a fost de 4,9%, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.
Ţările unde poţi câştiga 5.000 dolari pe lună. Transportul şi cazarea sunt gratuite, ne spune capital.ro.
Qatar, Dubai şi Emiratele Arabe Unite au în prezent o lipsă de personal în domenii precum educaţie, sănătate sau turism şi oferă salarii generoase celor care sunt dispuşi să lucreze aici.
Companiile din Orient au au deja experienţă de lucru cu persoane din România, care au avantajul calificărilor, al experienţei şi al cunoaşterii limbilor străine.
Angajatorii din Qatar, Dubai şi Emiratele Arabe Unite doresc să angajeze români pentru mai multe joburi. Salariile sunt decente, iar pentru unele joburi nivelul de remunerare este greu de atins în România.
Comentarii articol (0)