Vacanțele timeshare: Cum devii proprietar ocazional al unui apartament și cum te ferești de înșelătorii

"Timeshare" ("împărțirea timpului", în traducere din engleză) este o modalitate de a cumpăra folosința exclusivă a unuia sau mai multor spații de cazare pentru anumite perioade dintr-un an. Practic, contra unui preț ce variază proporțional cu destinația și facilitățile de cazare, devenim "unici proprietari" ai apartamentului/casei respective, în perioada de timp pentru care am plătit și așa cum prevede contractul încheiat.

Proprietățile de vacanță în regim "timeshare" nu sunt o noutate pentru piața românească, iar legiuitorul s-a preocupat ca ele să aibă un cadru legal încă din 2004. În prezent, contractele "timeshare" sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2011, alături de alte câteva contracte oarecum înrudite cu acestea.

Înainte de toate, ar trebui să vedem care este definiția exactă a acestui tip de "proprietate de vacanță". Potrivit ordonanței, contractele de "timeshare" sunt cele prin care, contra-cost și pentru o durată mai mare de un an, dobândim dreptul de folosință asupra unuia sau mai multor spații de cazare peste noapte, pentru mai mult de un sejur neîntrerupt. Prețul de cumpărare al unui "timeshare" nu este însă singura sumă de bani pe care o vom scoate din buzunar pentru o astfel de proprietate, dar vom putea să o vindem sau să o închiriem altcuiva, dacă ni se pare că nu ne-o mai permitem.

La prețul de achiziție se mai adaugă și alte taxe anuale, eventuale cheltuieli de întreținere, onorarii ale avocaților sau agențiilor de intermediere, după caz, și lista poate continua. Partea proastă este însă că cei mai mulți sunt surprinși de aceste cheltuieli pe măsură ce ele apar, deși ar fi trebuit să știe de existența lor încă de la început. Iar dacă nu vorbim de informații pe jumătate furnizate și care ne pricinuiesc cheltuieli neplănuite, putem să avem de-a face cu adevărate escrocherii ale celor care vor să se îmbogățească pe seama noastră.

Vacanțele "timeshare" nu sunt o investiție

Cei mai mulți dintre cei care sunt "agățați" cu ofertele "timeshare" nici măcar nu știu că despre asta e vorba, iar felul în care comercianții atrag clientela poate fi contrar legii. În ordonanța amintită se regăsește, în acest sens, o prevedere foarte clară care spune că un comerciant care vrea să-și promoveze un astfel de produs de vacanță (prin evenimente de promovare sau simple oferte), trebuie să-i precizeze consumatorului în invitație, în mod clar, scopul comercial și natura evenimentului.

Cu alte cuvinte, consumatorul nu trebuie ademenit fără ca el să cunoască natura produsului care va fi promovat și cu atât mai puțin nu poate fi constrâns să semneze vreun pre-angajament de cumpărare.

Aceeași prevedere de lege îi interzice comerciantului să promoveze vacanțele "timeshare" ca investiții pentru cumpărător. Pentru a înțelege de ce nu putem vorbi de o investiție când cumpărăm un "timeshare", trebuie să plecăm tocmai de la esența acestuia: nu dobândim o proprietate în adevăratul sens juridic al termenului, ci un drept de utilizare a acesteia (un atribut al proprietății, altfel spus).

În plus, trebuie să ne gândim dacă vrem într-adevăr să ne petrecem o vacanță în fiecare an în același loc. Aici, comerciantul va încerca să vă convingă că puteți oricând să renunțați la pachetul cumpărat și să îl revindeți - ceea ce e perfect adevărat și deopotrivă legal - numai că e foarte posibil să nu îl mai vindeți la același preț cu care l-ați cumpărat și în niciun caz cu mai mulți bani. Așadar, șansele unei investiții sub forma unui "timeshare" tind spre zero.

Ce informații trebuie să ne prezinte comerciantul în avans

OUG nr. 14/2011 prevede, într-una dintre anexele sale, un formular cu informații-standard pentru contractele de tip "timeshare" și pe care îl puteți găsi anexat acestui articol pentru o informare mai detaliată. Practic, comerciantul trebuie să prezinte potențialului său cumpărător cel puțin informațiile cerute prin actul normativ și prevăzute în formularul respectiv, în limba română și în scris.

În primul rând, consumatorul trebuie să regăsească informațiile legate de comerciant (denumire, sediu, formă de organizare juridică etc.) și o scurtă descriere a produsului care face obiectul contractului (de exemplu, descrierea apartamentului/casei). Consumatorul trebuie să afle natura exactă a dreptului pe care îl poate dobândi, descrierea sa, perioada și condițiile de exercitare, precum și data de la care va putea să și-l exercite.

O informație esențială este și cea legată de prețul de achiziție, de costurile suplimentare obligatorii care vor fi impuse cumpărătorului (sume exacte și nu prețuri de pornire, de exemplu). Consumatorul trebuie să știe ce facilități are, ce facilități mai poate obține și contra căror costuri, precum și modalitățile de calcul al prețurilor. De asemenea, consumatorul trebuie să afle tot în legătură cu procedura de revânzare - care este și ea reglementată prin ordonanță - precum și cu privire la proceduri de schimb, de asemenea reglementate.

În afară de aceste informații generale, legate de conținutul dreptului, comerciantul trebuie să informeze potențialii cumpărători și în legătură cu dreptul de a se retrage din contract și cum poate să facă asta, cum poate înceta contractul și dacă litigiile eventuale se vor putea rezolva altfel decât în instanță.

Ai 14 zile ca să te retragi și nu trebuie să plătești nimic în avans

Două dintre aspectele cele mai problematice în materia contractelor de "timeshare" sunt cele legate de posibilitatea pe care o are o persoană fizică să se răzgândească cu privire la achiziția pe care a făcut-o și legate de plățile în avans pe care le cer comercianții, deși nu au voie să o facă.

Cu privire la dreptul de retragere, ordonanța dispune că acesta este de 14 zile - timp în care consumatorul se poate răzgândi cu privire la contract fără să dea un motiv comerciantului. Termenul curge de la data încheierii contractului sau a unui precontract cu caracter obligatoriu ori de la data la care consumatorul intră în posesia contractului sau a precontractului obligatoriu, dacă asta se întâmplă ulterior semnării.

Dacă comerciantul "uită" să îți spună de acest drept sau nu îți pune la dispoziție formularul de retragere (care cuprinde toate informațiile legale cu privire la acest drept), atunci termenul de 14 zile se prelungește cu un an. Comerciantul trebuie să pună la dispoziția cumpărătorului un formular-standard cu dreptul de retragere, așa cum prevede ordonanța, iar formatul acestuia și informațiile obligatorii ce trebuie să le cuprindă se regăsesc și în formularul-standard anexat articolului.

În plus, până la expirarea termenului de retragere, comerciantul nu are voie să ceară plăți în avans, acordarea de garanții, rezervarea oricăror sume din conturi sau recunoașterea explicită a sumelor datorate. Riscul cel mai mare în aceste situații este că nu-ți vei putea recupera niciodată banii.

Așa cum prevede OUG nr. 14/2011, contractul se încheie în formă scrisă, în limba română, și include obligatoriu următoarele: informații cu privire la numele, domiciliul, denumirea și sediul părților, formularul standard cu informațiile precontractuale (care devine parte integrantă a contractului), formularul-standard referitor la dreptul de retragere din contract, semnătura părților, data și locul încheierii, precum și modalitățile de notificare. De asemenea, orice modificare ce va fi adusă contractului trebuie convenită de ambele părți.

Ce escrocherii se practică în acest domeniu

Potrivit site-ului oficial al Uniunii Europene (UE), ar trebui să fim atenți în legătură cu activitățile frauduloase din domeniul vacanțelor "timeshare", precum:

• tehnicile înșelătoare de vânzare ale comercianților: de exemplu, tehnica lozului de răzuit, unde ni se spune că am câștigat un premiu și pentru a intra în posesia lui trebuie să mergem la un anumit eveniment; într-un final, acolo vom fi presați să semnăm un contract de tip "timeshare", crezând că oportunitatea este unică pentru noi și se adresează doar unui număr restrâns de persoane;
• ofertele suspecte de revânzare: suntem convinși de către un reprezentant că el se va ocupa de vânzarea proprietății noastre și în același timp suntem forțați să cumpărăm o alta, pentru ca, într-un final, să ne trezim cu două proprietăți "timeshare";
• avocații care ne reprezintă deși nu avem nevoie de ei: dacă achiziționăm un "timeshare" în altă țară, un avocat poate să-și ofere serviciile pentru anumite probleme, eventual litigii, în care proprietatea noastră "timeshare" ar fi implicată, deși nu există nicio astfel de problemă în realitate;
• cei care ne promit că vor recupera banii pe care i-am dat pentru un "timeshare": dacă avem un contract legal încheiat, atunci de ce am vrea să recuperăm banii și să-l păgubim pe comerciant, iar dacă vrem să renunțăm la contract, avem mijloace legale de a o face, fără persoane interpuse.

De asemenea, trebuie să fim atenți și la eventualele clauze abuzive dintr-un contract de "timeshare". Spre exemplu, vânzătorul ne limitează dreptul de a vinde mai departe sau de a închiria bunul achiziționat în regim de "timeshare", sau posibilitatea de a face un schimb cu drepturi ale altor persoane. De asemenea, o clauză abuzivă ar putea fi cea prin care comerciantul ne restricționează accesul la servicii și ne cere să achităm cheltuieli nejustificate. Toate acestea, dacă sunt prevăzute în contract, pot fi contrare reglementărilor privind regimul clauzelor abuzive în contractele cu consumatorii (respectiv Legea nr. 193/2000). Pentru mai multe detalii cu privire la clauzele abuzive, puteți consulta informațiile furnizate aici.

Important! Potrivit OUG nr. 14/2011, consumatorii care au probleme cu contractele de tip "timeshare" pot sesiza, în condițiile legii, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. De asemenea, dacă ați cumpărat un pachet "timeshare" în alt stat membru al UE (drepturile voastre rămân valabile), atunci autoritatea căreia trebuie să vă adresați este Centrul European al Consumatorilor România.