CE se pregăteşte să reglementeze modul în care se va putea cumpăra teren în UE. În România se reiau discuţiile despre modificarea legii, ne informează economica.net.
La finele acestei luni, se va dezbate în plenul Comisiei pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European o propunere de rezoluţie referitoare la situaţia actuală a terenurilor arabile din UE, concentrate în mâna unui număr restrâns de latifundiari. Printre măsurile prevăzute se numără stimulente pentru tinerii fermieri, dar şi limitarea subvenţiilor acordate pe hectar. Şi În România s-au reluat discuţiile privind modificarea legislaţiei referitoare la tranzacţiile cu terenuri.
Comisia Europeană ar putea legifera modul în care se va putea face tranzacţii cu terenuri arabile în statele UE, dar şi modul în care statele membre se pot poteja de tranzacţiile speculative cu astfel de terenuri. În acest sens, europarlamentarii din cadrul Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European au elaborat deja o propunere de rezoluţie cu idei pentru Comisie ce urmează a fi discutate şi ulterior votate în plenul Comisiei de specialitate din Parlamentul European. Discuţiile din plen şi votul vor avea loc la sfârştitul acestei luni, conform agendei Comisiei, şi au fost generate încă de anul trecut după publicarea unui studiu privind fenomenul de acaparare a terenurilor arabile din UE.
Reforma ASF a scăzut infim numărul petiţiilor, ne spune curierulnational.ro.
Statistica pe anul trecut arată că s-au înregistrat 15.419 petiţii pe piaţa asigurărilor-reasigurărilor, cu doar 3% mai puţin decât în 2015, când au fost 15.890.
Ca şi în anii trecuţi, peste 80% privesc neplata sau plata parţială a despăgubirilor ori valorilor de răscumpărare solicitate de către asiguraţi sau păgubiţi.
ASF subliniază însă că „reformele implementate pe parcursul ultimilor ani pe piaţa asigurărilor” au redus numărul petiţiilor cu 28% faţă de 2014.
Reformele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pe piaţa asigurărilor-reasigurărilor nu au dat roadele aşteptate, numărul petiţiilor înregistrate de autoritate anul trecut fiind diminuat cu doar 471, adică numai 3 procente mai puţin faţă de anul 2015 (când o mare parte dintre titanii asigurărilor auto au intrat în diferite forme de redresare financiară).
Comentarii articol (0)