Prin intermediul submăsurii 6.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 6.2), destinată înființării activităților non-agricole din spațiul rural, se vor aloca în sesiunea programată pentru luna aprilie 2017 fonduri totale de 18,3 milioane de euro. Dacă tot bugetul va fi consumat, așa cum este așteptat, un număr de aproximativ 360 de antreprenori vor primi un sprijin nerambusabil de 50.000 de euro pentru a-și implementa ideile de afaceri.
Succesul unui centru de colectat deșeuri în spațiul rural depinde, într-o măsură covârșitoare, de modul în care oamenii se vor obișnui să recicleze deșeurile rezultate din propria gospodărie. Iată câteva avantaje ale înființării unui centru de colectat deșeuri:
- afacerea poate fi exploatată de un număr redus de personal, iar pregătirea necesară este minimă. Angajații pot fi chiar și muncitori necalificați, urmând a fi implicați în activitățile de sortare a deșeurilor colectate, înainte de procesarea acestora;
- fiind amplasată în spațiul rural, afacerea pornește cu un avantaj concurențial determinat de costurile mici de funcționare, de la chirii și cheltuieli de transport și până la salarii;
- dacă este începută cu ajutorul unei finanțări nerambusabile, afacerea poate beneficia inclusiv de susținerea cheltuielilor de operare pentru o perioadă de până la cinci ani de zile, fiind suficient timp pentru susținerea centrului de colectare din fonduri proprii;
- concurența este mai scăzută în spațiul rural decât în mediul urban, astfel că centrul de colectare se poate baza pe un flux constant de deșeuri;
- cheltuielile cu procurarea deșeurilor din spațiul rural vor fi mai reduse decât în cazul procurării acestora din mediul urban.
Pașii pentru înființarea unui centru de colectat deșeuri prin intermediul fondurilor europene sunt prezentați mai jos.
1. Alegerea codului CAEN potrivit pentru desfășurarea activității
Această activitate poate fi desfășurată în baza codului CAEN 3811 – Colectarea deșeurilor nepericuloase. Dacă societatea este nou-înființată, atunci această activitate va fi doar înscrisă în actul constitutiv, iar la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) nu va fi autorizată în acest moment. Autorizarea se va realiza după realizarea investiției, înainte de demararea activității propriu-zise.
Codul CAEN 3811 oferă întreprinderilor posibilitatea de a desfășura următoarele activități:
- colectarea deșeurilor solide nepericuloase (gunoi) din cadrul zonelor locale, cum este colectarea deșeurilor din gospodării și întreprinderi;
- colectarea materialelor reciclabile;
- colectarea gunoaielor în coșuri de gunoi amplasate în locuri publice;
- colectarea deșeurilor provenite din activități de construcții și demolari;
- această activitate face parte din categoria serviciilor pentru populația din spațiul rural și este un sector cu potențial de creștere, conform listei activităților eligibile publicate de către Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pe site-ul propriu, iar acest fapt va determina obținerea unui punctaj mai pare în cadrul procesului de evaluare și selecție al proiectelor.
2. Înființarea unei întreprinderi
În cadrul PNDR 6.2 sunt eligibile întreprinderile cu istoric sau nou-înființate, printre care și cele care au următoarele forme de organizare:
- persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale;
- societăți comerciale;
- societăți cu răspundere limitată debutante.
Întreprinderea trebuie să fie înființată în spațiul rural, iar viitorul amplasament al afacerii trebuie să fie, de asemenea, la țară.
3. Estimarea investiției necesare
Identificarea echipamentelor și utilajelor care fac parte din fluxul tehnologic este cel mai important demers al antreprenorului înaintea depunerii efective a cererii de finanțare. Alegerea unor echipamente adecvate volumului de muncă anticipat este crucială. De asemenea, în cadrul planului de afaceri se vor preciza sursele de informare care au stat la baza valorii investiției, iar cele mai potrivite sunt ofertele financiare pe care antreprenorul le poate solicita diverșilor funizori de echipamente.
În cadrul investițiilor realizate prin intermediul PNDR, deci și în cazul submăsurii 6.2, achiziția mijloacelor de transport este limitată doar la cele specializate, precum mașina de transportat deșeuri. Aceasta reprezintă o cheltuială importantă în bugetul oricărui antreprenor, astfel că deducerea acestui cost reprezintă un sprijin deosebit de important. Investiția necesară va consta în special în:
- închirierea, achiziția sau construirea unei hale în care să se desfășoare activitatea;
- achiziția de echipamente și utilaje specifice activității.
4. Estimarea cheltuielilor de operare
Un centru de colectat deșeuri va avea următoarele cheltuieli majore în faza de exploatare a investiției:
- salariile și contribuțiile sociale datorate personalului angajat;
- prețul plătit pentru deșeurile colectate;
- cheltuielile de transport la sediul întreprinderii, dar și către clienții ce colectează deșeuri procesate;
- utilitățile consumate în etape de procesare a deșeurilor (apă, energie electrică etc.).
Obținerea unei finanțări în cadrul PNDR 6.2 va face posibilă susținerea acestor cheltuieli din ajutorul financiar nerambursabil pentru o perioadă de până la cinci ani de zile.
5. Pregătirea și depunerea documentației necesare
Pentru obținerea sprijinului nerambursabil, antreprenorii vor pregăti următoarele documente:
- cererea de finanțare;
- planul de afaceri;
- documente suport (certificat de înmatriculare, certificat constatator, contract de proprietate sau folosință pentru locul în care proiectul se va implementa, carte de identitate etc.).
Documentele vor fi depuse în variantă electronică, prin intermediul aplicației disponibile pe site-ul AFIR, la adresa de aici.
6. Cum se încasează ajutorul financiar nerambursabil
După aprobarea proiectului și semnarea contractului de finanțare, întreprinderea va încasa prima tranșă în procent de 70% din valoarea ajutorului financiar total, ceea ce reprezintă 35.000 de euro. Cu acești bani, antreprenorul poate realiza investiția:
- 10% din bugetul total (respectiv 5.000 de euro) îi poate folosi pentru a achiziționa hala în care își va amplasa utilajele pentru colectat și sortat deșeuri;
- închirierea unei hale, atunci când construcția nu este o opțiune viabilă, din diverse motive;
- achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, precum prese pentru deșeuri, tocătoare, stații de sortat deșeuri, containere etc.
Atunci când investiția va fi realizată, antreprenorul va reveni la ORC și va solicita autorizarea activității. După această etapă, având investiția realizată, el poate primi autorizațiile necesare desfășurării activității. În plus, banii rămași după realizarea investiției pot fi folosiți pentru plata unor cheltuieli ce intervin în derularea activității, precum:
- salarii și contribuții sociale;
- utilități și achiziția deșeurilor;
- combustibilul folosit în procesul de tranport al deșeurilor.
Principala obligație a antreprenorului este să se asigure că afacerea sa va genera venituri de cel puțin 30% din valoarea primei tranșe încasate, respectiv să înregistreze o cifră de afaceri de cel puțin 10.500 de euro până în momentul solicitării tranșei a doua, dar nu mai târziu de cinci ani de zile de la semnarea contractului de finanțare.
Dacă societatea a obținut o cifră de afaceri totală de cel puțin 10.500 de euro, atunci ea poate solicita plata finală a ajutorului financiar nerambursabil de 30% din sprijinul total, respectiv 15.000 de euro.
Notă: Poți afla de aici și alte idei de afaceri pe care le poți demara în 2017 cu ajutorul fondurilor nerambursabile prin intermediul PNDR 6.2.